Tag: Drept_international_public

• Acordurile regionale de asistenta mutuala

• 

  Arbitrajul international in Romania. Scurt istoric

  România a militat întotdeauna pentru recurgerea la mijloacele paşnice în vederea soluţionării diferendelor dintre state şi pentru evitarea pe cât posibil a războiului având un rol activ în acest sens. De asemenea, important este de subliniat faptul că, încă din primele momente ale participării României la prima Conferinţă de pace de la Haga din 1899 opţiunile delegaţiei române - care a manifestat multă chiar viziune şi spirit constructiv - au evoluat în direcţia afirmării caracterului facultativ al procedurilor de reglementare paşnică, în speţă arbitrajul şi comisiile de anchetă, opunându-se cu hotărâre oricăror încercări de reglementare ce ar depăşi acest cadru. De exemplu, apreciind că modul în care au fost redactate articolele 15, 16 şi 17 din prima Convenţie de la Haga din 1899 referitoare la arbitraj prezintă anumite neclarităţi, putând fi interpretate în sensul impunerii unei obligaţii juridice statelor de a recurge Ia aceste proceduri, guvernul român, în dorinţa de a evita orice echivoc şi neclarităţi, a făcut, cu ocazia ratificării, unele rezerve la aceste articole, potrivit cărora, „pe deplin ataşat principiului arbitrajului facultativ, căruia îi apreciază importanţa în relaţiile internaţionale, nu înţelege să accepte arbitrajul în toate cazurile prevăzute de aceste articole”. Aceste rezerve au fost menţinute şi cu ocazia ratificării Convenţiei de la Haga din 1907. Totodată ratificând această Convenţie, România a devenit parte şi la Curtea Permanentă de Arbitraj, calitate ce şi-o păstrează şi astăzi, având patru arbitri desemnaţi a face parte din acest organ.

• 

  Comisia de arbitraj pentru fosta Iugoslavie [Articol]

  Comisia de arbitraj pentru fosta Iugoslavie a fost instituită prin Declaraţia asupra Iugoslaviei adoptată la 27 august 1991 de către miniştrii de externe din 12 state. Iniţial, Comisia era compusă din cinci preşedinţi ai curţilor constituţionale din statele membre ale Comunităţii. După Conferinţa de la Londra asupra fostei Iugoslavii din 26-27 august 1992, Comisia este compusă din trei preşedinţi ai curţilor constituţionale, dintr-un judecător de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi dintr-un membru desemnat de către Preşedintele Curţii Internaţionale de Justiţie. După crearea sa, Comisia a fost prezidată de Preşedintele Consiliului Constituţional francez - M.R. Badinter (“Comisia Badinter”).

• 

  Dreptul umanitar. Notiune si functii [Articol]

  Dreptul internaţional umanitar este acea ramură a dreptului internaţional public, constituit dintr-un ansamblu de norme de drept internaţional, de natură cutumiară sau convenţională, destinate a reglementa în mod special problemele survenite în situaţii de conflict armat internaţional sau/şi neinternaţional. Dreptul internaţional umanitar a apărut în baza unor motivaţii umanitare, adică pentru limitarea suferinţelor şi pagubelor pricinuite de război. Astfel, dreptul internaţional umanitar apare ca un substitut al regulilor aplicabile în timp de pace, într-o situaţie în care între părţile implicate în conflict, relaţiile ies din sfera normalităţii.

• 

  Infractiunile internationale. Notiune si clasificare [Studiu, Referat]

  Deşi incriminarea unor fapte internaţionale ilicite a cunoscut o evoluţie considerabilă după cel de-al doilea război mondial, fie prin statutele unor instanţe penale internaţionale, fie prin tratatele umanitare sau alte instrumente juridice internaţionale, până în prezent nu s-a elaborat o definiţie convenţională a infracţiunii internaţionale.

  Potrivit Dicţionarului de drept internaţional public, infracţiunea internaţională constituie fapta contrară principiilor şi normelor dreptului internaţional public săvârşită de către state (organe centrale sau locale), organizaţii internaţionale sau persoane particulare şi care atrage răspunderea internaţională a celui vinovat [„Dicţionar de drept internaţional public”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pag. 74].

  O definiţie mai elaborată privind infracţiunea internaţională este aceea potrivit căreia infracţiunea internaţională este un act constând într-o acţiune sau omisiune, contrară dreptului internaţional, al cărei element esenţial este periculozitatea manifestă pentru pacea şi securitatea internaţională şi celelalte valori supreme ale umanităţii, ceea ce atrage în mod obligatoriu sancţiunea penală [Grigore Geamănu, „Dreptul internaţional contemporan”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, pag. 546].

• O.N.U. SI PROTECTIA DREPTURILOR OMULUI - partea I [Studiu, Referat]

  Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, este documentul care a avut o însemnătate excepţională pentru elaborarea şi dezvoltarea conceptului drepturilor omului pe plan naţional şi internaţional şi care înscrie, chiar în primul său alineat, ideea că „recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume”.

   

  Împreună cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cele două Pacte - Pactul privind drepturile civile şi politice şi Pactul privind drepturile economice, sociale şi culturale şi cele două Protocoale facultative formează, aşa cum sunt denumite de către specialiştii în domeniu - „Carta Internaţională a Drepturilor Omului”.

• 

  Raspunderea internationala. Forme ale raspunderii internationale [Studiu, Referat]

  Răspunderea internaţională în condiţiile actuale prezintă o importanţă deosebită, deoarece de modul în care este ea angajată depinde în mare măsură păstrarea ordinii internaţionale, şi în ultimă instanţă pacea şi securitatea popoarelor. Prin răspundere în dreptul internaţional, se înţelege obligaţia celor care au încălcat normele acestuia de a suporta consecinţele conduitei lor ilicite, sub forma sancţiunilor stabilite de către state, prin acordul lor de voinţă.

• Teorii privind clasificarea tratatelor internationale

• Tratatul international - principal izvor al DIP

  Tratatul international - principalul izvor al Dreptului International Public

• 

  Tribunalul International de la Tokyo [Articol]

  Tribunalul penal internaţional de la Tokyo este de fapt, Tribunalul penal internaţional pentru Extremul Orient, cunoscut ca Tribunalul de la Tokyo, după sediul său ce a fost stabilit în acest oraş. El a fost înfiinţat în condiţii istorice asemănătoare cu cele ale Tribunalului de la Nürnberg. Înfiinţarea unui asemenea tribunal a fost convenită în cuprinsul “Declaraţiei de la Postdam” din 26 iulie 1945, semnată de Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi China şi care cuprindea condiţiile de capitulare a Japoniei. La această Declaraţie a aderat la 8 august 1945, odată cu intrarea sa în război contra acestei ţări şi fosta U.R.S.S. Ea a fost acceptată de Japonia, după înfrângerea sa, la 1 septembrie 1945. În baza acestei Declaraţii, Comandantul suprem ai forţelor aliate din Extremul Orient, generalul Mac Arthur, a aprobat la 19 ianuarie 1946 “Carta Tribunalului militar internaţional pentru Extremul Orient” care oferea cadrul juridic de a pedepsi cu promptitudine pe militanţii japonezi şi ei răspunzători de crimele de război comise în această parte a lumii.

• 

  Tribunalul Penal International de la Haga [Articol]

  Organizaţia Naţiunilor Unite s-a angajat într-o amplă acti­vitate, de înaltă şi nobilă răspundere, pentru ca desfăşurarea conflictului, de pe teritoriul fostei Iugoslavii, să se menţină în limitele impuse de regulile de drept existente în domeniul ducerii războaielor şi în acest sens, au fost adoptate numeroase rezoluţii de către Consiliul de Securitate. Din şirul lung al rezoluţiilor adoptate de către Consiliul de Securitate, reţin atenţia cele în care este abordată problema respectării regulilor de drept umanitar. Consiliul de Securitate a condamnat, în mai multe rânduri, cazurile în care a fost violat dreptul internaţional umanitar şi a avertizat asupra răspunderii pe care şi-au angajat-o persoanele care au comis sau au ordonat comiterea unor asemenea acte. Consiliul de Securitate a reafirmat, în mai multe rânduri, că toate părţile în conflict trebuie să se conformeze obligaţiilor care decurg din dreptul internaţional umanitar şi în special, Convenţiile de la Geneva din 1949 şi a insistat asupra consecinţelor, precizând că persoanele care vor comite sau ordona comiterea unor asemenea grave încălcări ale dispoziţiilor acestor convenţii, se fac responsabile, în mod individual, pentru aceste acţiuni. Secretarului General i s-a cerut să constituie o Comisie imparţială de experţi, însărcinată cu examinarea informaţiilor primite şi elaborarea de concluzii asupra violărilor grave, în fosta Iugoslavie, a Convenţiilor de la Geneva.

• Vaticanul. Capacitatea de a incheia tratate

• Drept international public