Home | Stiri juridice | Fonduri europene | Proiectele contractate in 2010 prin REGIO insumeaza 3 miliarde de euro

Proiectele contractate in 2010 prin REGIO insumeaza 3 miliarde de euro

By
Font size: Decrease font Enlarge font

REGIO – Programul Operaţional Regional şi-a menţinut în 2010 dinamica din anii anteriori, reuşind atingerea ţintei propuse la începutul anului, aceea ca la finalul lui 2010 nivelul contractării să atingă valoarea de 3 miliarde de euro. În acelaşi timp, REGIO se remarcă între toate programele operaţionale implementate în România prin nivelul cel mai mare al rambursărilor, adică al banilor europeni efectiv absorbiţi, aşa cum arată datele Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS). În anul 2010, nivelul rambursărilor din fonduri FEDR este de peste 6 ori mai mare faţă de nivelul anului 2009.

“Ştim că întotdeauna este loc de mai bine, însă pe de altă parte trebuie să fim realişti şi să recunoaştem că programul a intrat efectiv „în lucru” în 2009, după semnarea primelor contracte de finanţare şi atribuirea contractelor de execuţie a lucrărilor. S-a discutat de nenumărate ori despre cât de greu este să atribui un contract de lucrări, din cauza legislaţiei şi a nenumăratelor contestaţii. Anul 2011 are o perspectiva bună în ceea ce priveşte gradul de absorbţie pentru ca sunt foarte multe proiecte în derulare care în 2012 se vor finaliza, deci evident vom avea şi solicitări de rambursare mai multe. Ne aşteptăm ca în 2013 să avem un vârf al cererilor de rambursare, prin cuplarea regulilor n+2 şi n+3”, a declarat ministrul Elena Udrea, într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, 15 decembrie, la sediul ministerului.

Prin implementarea proiectelor deja semnate în cadrul REGIO, se vor realiza 2.352 km de drumuri judeţene, vor fi create 5.427 locuri de muncă, vor fi reabilitate 35 de unităţi spitaliceşti şi 64 de centre sociale, vor fi echipate 582 de unităţi mobile de intervenţie în caz de urgenţă şi vor fi reabilitate 143 de şcoli de care beneficiază 13.700 de elevi. De asemenea, vor fi înfiinţate 15 structuri de sprijinire a afacerilor, vor fi finanţate 305 microîntreprinderi, vor fi reabilitate 43 de obiective de patrimoniu cu potenţial turistic şi vor fi sprijinite 15 IMM-uri cu activitate turistică care vor deservi 200.000 turişti. Detalii privind Stadiul implementării Programului Operaţional Regional 2007-2013 până la 15 decembrie 2010 găsiţi pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, la adresa

http://www.mdrt.ro/userfiles/stadiul_implementarii_por_2010.pdf .

“Ţinta pe care ne-am asumat-o pentru anul acesta, de a contracta 3 miliarde de euro, nu a fost uşoară. În continuare, misiunea de a contracta restul fondurilor disponibile în cadrul REGIO şi de a duce la bun sfârşit contractele este o provocare care va necesita o susţinută muncă de echipă,” a declarat, la rândul său, secretarul de stat în MDRT Răzvan Murgeanu.

Rata de absorbţie încurajatoare, dar care trebuie fără îndoială îmbunătăţită, se datorează modului în care a fost gândit fluxul financiar şi cel al documentelor, ca un sistem de verificare a cererilor de rambursare şi de plată bazat pe documente simplificate şi proceduri clare, previzionări ale fluxurilor de numerar, şi faptului că TVA se rambursează în acelaşi timp cu cheltuielile eligibile.

“Ne bucurăm că în ceea ce priveşte rambursarea cheltuielilor, gradul de eroare al beneficiarilor în pregătirea documentelor aferente cererilor de rambursare este scăzut, ceea ce înseamnă că mecanismele de control de la nivelul Organismelor Intermediare şi Autorităţii de Management sunt funcţionale”, a declarat directorul Autorităţii de Management a Programului Operaţional Regional (POR) din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi a Turismului (MDRT), Gabriel Friptu.

http://www.mdrt.ro

 

Subscribe to comments feed Comentarii (0 postate)

total: | displaying:

Adauga un comentariu

  • Bold
  • Italic
  • Underline
  • Quote

Va rugam sa introduceti codul pe care il observati in imaginea de mai jos:

Captcha
Cărţi juridice Editura Nomina Le

Cărţi juridice Editura Nomina Lex

Cetatenia Europeana

Cetatenia Europeana

Libertatea de circulatie a persoanelor

Libertatea de circulatie a persoanelor

Actiunile in procesul penal

Actiunile in procesul penal

Probele in procesul penal

Probele in procesul penal

Pret: Lei (Ron) 25.00
 
Pret: Lei (Ron) 33.00
 
Pret: Lei (Ron) 32.00
 
Pret: Lei (Ron) 43.00
 
Theodor Mrejeru, Bogdan Mrejeru: Competenta in materie penala

Theodor Mrejeru, Bogdan Mrejeru: Competenta in materie penala

Exproprierea. Aspecte aspecte teoretice si jurisprudenta

Exproprierea. Aspecte aspecte teoretice si jurisprudenta

Reabilitarea - procedura speciala in procesul penal

Reabilitarea - procedura speciala in procesul penal

Organizarea si exercitarea profesiei de avocat (2010)

Organizarea si exercitarea profesiei de avocat (2010)

Pret: Lei (Ron) 24.00
 
Pret: Lei (Ron) 27.00
 
Pret: Lei (Ron) 27.00
 
Pret: Lei (Ron) 53.00
 
Drept civil. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept civil. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept procesual civil. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept procesual civil. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept penal. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept penal. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept procesual penal. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept procesual penal. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Pret: Lei (Ron) 85.00
 
Pret: Lei (Ron) 63.00
 
Pret: Lei (Ron) 85.00
 
Pret: Lei (Ron) 63.00
 
Codul de procedura civila

Codul de procedura civila

Legislatia profesiei de avocat

Legislatia profesiei de avocat

Codul civil roman

Codul civil roman

Codul de procedura penala

Codul de procedura penala

Pret: Lei (Ron) 13.00
 
Pret: Lei (Ron) 16.00
 
Pret: Lei (Ron) 33.00
 
Pret: Lei (Ron) 13.00
 
Codul familiei

Codul familiei

Codul muncii

Codul muncii

Codul penal roman

Codul penal roman

Uzucapiunea. Aspecte teoretice si jurisprudenta

Uzucapiunea. Aspecte teoretice si jurisprudenta

Pret: Lei (Ron) 9.00
 
Pret: Lei (Ron) 16.00
 
Pret: Lei (Ron) 20.00
 
Pret: Lei (Ron) 26.00
 

 

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO)

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO)

Institutiile Uniunii Europene conform Tratatului de la Lisabona

Institutiile Uniunii Europene conform Tratatului de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona

Contractul de franciza

Contractul de franciza

Pret: Lei (Ron) 24.00
 
Pret: Lei (Ron) 39.00
 
Pret: Lei (Ron) 26.00
 
Pret: Lei (Ron) 37.00
 
Contractul de Leasing

Contractul de Leasing

Taxele de timbru si timbrul judiciar

Taxele de timbru si timbrul judiciar

Expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara

Expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara

Codul de procedura civila in teste grila

Codul de procedura civila in teste grila

Pret: Lei (Ron) 15.00
 
Pret: Lei (Ron) 27.00
 
Pret: Lei (Ron) 25.00
 
Pret: Lei (Ron) 33.00
 
Judecata penala in prima instanta

Judecata penala in prima instanta

Politica Europeana de Vecinatate

Politica Europeana de Vecinatate

Organizarea si exercitarea profesiei de avocat (editia 2011)

Organizarea si exercitarea profesiei de avocat (editia 2011)

Pachet "Admitere Barou" (2010-2011)

Pachet "Admitere Barou" (2010-2011)

Pret: Lei (Ron) 29.00
 
Pret: Lei (Ron) 33.00
 
Pret: Lei (Ron) 59.00
 
Pret: Lei (Ron) 330.00
 
Drept Procesual Penal (Sinteze Admitere Barou), editia 2011

Drept Procesual Penal (Sinteze Admitere Barou), editia 2011

Drept Penal (Sinteze Admitere Barou), editia 2011

Drept Penal (Sinteze Admitere Barou), editia 2011

Tratat de drept procesual penal. Partea generala (editie 2011)

Tratat de drept procesual penal. Partea generala (editie 2011)

Taxele de timbru si timbrul judiciar

Taxele de timbru si timbrul judiciar

 

Pret: Lei (Ron) 63.00
 
Pret: Lei (Ron) 85.00
 
Pret: Lei (Ron) 49.00
 
Pret: Lei (Ron) 27.00
 
  • Email to a friend Email to a friend
  • Print version Print version
  • Plain text Plain text

Etichetat ca:

fonduri europene, agricultura, finantare europeana, finantare afaceri, fonduri nerambursabile, fonduri structurale, afaceri agricole

Apreciati acest articol

0
Lucrari de licenta

Lucrari.ro - Librarie On-Line

 

Administratie publica

Agricultura / Agronomie

Criminalistica

Drept bancar

Drept civil

Drept comercial

Drept comunitar

Drept constitutional

Dreptul familiei

Drept financiar - fiscal

Drept international privat

Drept international public

Dreptul muncii

Drept penal

Drept executional penal

Drept procesual civil

Drept procesual penal

Proprietate intelectuala

Dreptul sanatatii

Dreptul mediului

Drepturile omului

Drept roman

Istoria statului si dreptului

Psihologie judiciara

Religie

Sociologie juridica

Teoria generala a dreptului

Dreptul transporturilor

Teste grila: Organizarea si exercitarea profesiei de avocat (Testul Grila nr. 1)

1. Anchetarea abaterii săvârşite de un avocat pentru orice fapte care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei de avocat:
2. În scopul asigurării secretului profesional:
3. Contractul de asistenţă juridică:
4. Următoarele situaţii sunt specifice grupării cabinetelor individuale de avocaţi:
5. Avocaţii care profesează în România sub titlul profesional din statul membru de origine:
6. În cazul înstrăinării unui cabinet individual către un alt cabinet individual, contractele încheiate de transmiţător cu avocaţii stagiari salarizaţi în interiorul profesiei:
7. În societăţile civile profesionale hotărârile adunărilor generale:
8. Nu constituie forme asociative de exercitare a profesiei de avocat:
9. Este permisă încheierea unui contract de asistenţă juridică în care să se prevadă:
10. Nu are obligaţia de a păstra secretul profesional:
eXTReMe Tracker