Corporatiile transnationale si statele natiune
Compararea societăţilor transnaţionale cu naţiunile nu reprezintă o figură de stil. Această relaţie poate fi privită din trei puncte de vedere, şi anume: relaţiile cu ţările de origine, relaţiile cu ţările gazdă şi raportul stat – corporaţie în condiţiile în care forţa economică şi influenţa marilor corporaţii depăşeşte puterea economică a multor state, unele dintre ele chiar dezvoltate. Pentru a rămâne şi a acţiona ca o entitate, o firmă transnaţională trebuie să coordoneze şi să controleze activităţile sale în medii diverse şi să adopte decizii care pot fi benefice sau nu pentru ţările respective.
Cele mai mari şi mai multe companii transnaţionale provin din ţările Triadei: SUA, Japonia şi Uniunea Europeană. Performanţele acestor economii, infrastructura modernă, avansul tehnologic şi spiritul antreprenorial, susţinut de o economie de piaţă şi o democraţie ce a permis dezvoltarea şi punerea în practică a ideilor novatoare au făcut din aceste ţări mediul cel mai prielnic pentru apariţia şi dezvoltarea fără precedent a fenomenului corporatist. În ierarhia celor mai mari companii, doar două ţări din categoria celor în dezvoltare se regăsesc ca şi ţări de origine a celor mai mari firme.
Relaţiile cu ţările de origine sunt, în cea mai mare parte, relaţii de parteneriat. Prin extinderea dincolo de graniţele propriei ţări, marile firme duc cu ele valorile culturale, obiceiurile de consum ale ţării de origine. McDonalds, Coca Cola sau Levis reprezintă în ultimă instanţă America şi visul american într-o altă manieră. Universalizarea limbii engleze se datorează într-o foarte mare măsură corporaţiilor americane şi britanice, care au „forţat” consumatorii să înveţe limba produselor pe care le consumau sau doreau să le consume. Coca Cola l-a inventat pe Moş Crăciun în costum roşu, iar astăzi nimeni nu-şi poate imagina un altfel de Moş Crăciun[1].
Beneficiile ţărilor de origine nu se rezumă la exportul de imagine. Transnaţionalele repatriază sume importante din ţările gazdă, investesc sume foarte mari în componenta de cercetare dezvoltare, care rămâne cel mai adesea cantonată în ţările de origine Astfel, conform surselor OCDE, în anul 1999, cheltuielile brute pentru cercetare dezvoltare, ca pondere în PIB, efectuate de sectorul întreprinderilor, era de 3% în Suedia, 2% în Japonia, 2% în SUA, 1,7% în Germania, 1,4% în Franţa, 1,3% în Marea Britanie.
Dacă avem în vedere că o firmă se internaţionalizează abia atunci când atinge un anumit grad de maturitate pe piaţa internă, maturitate ce reprezintă un anumit nivel al concentrării capitalului, o gama de produse de calitate ridicată, un management performant, capabil să-şi asume riscuri în mediul internaţional, se poate trage concluzia că expansiunea corporaţiilor este expresia competitivităţii economiilor ţărilor de origine, acel atribut esenţial al competitivităţii naţiunilor de care vorbea Michael Porter.
Interesele corporaţiilor corespund cel mai adesea cu cele ale ţărilor de origine. Prin internaţionalizarea firmelor, fiecare ţară îşi extinde, practic, influenţa în ţara sau zona respectivă. Prin intermediul corporaţiilor, ţările de origine controlează, practic economiile multor ţări. Se aprecia că la începutul anilor 90 peste 60% din industria canadiană era controlată de companiile americane. Şi dacă se face comparaţia cu ţări în dezvoltare, dependenţa economiilor acestor ţări de marile firme este şi mai mare[2].
Există, însă, situaţii când relaţiile nu mai sunt atât de cordiale. Divergenţele pornesc tocmai de la ceea ce înseamnă, în fapt, o companie transnaţională. Interesele acesteia pot fi şi sunt, destul de des, diferite de interesele ţărilor de origine. Cele mai multe dintre „neînţelegeri” pleacă de la internaţionalizarea firmei şi ceea ce implică această internaţionalizare pentru statul de origine.
Multe dintre firme renunţă în a-şi concentra atenţia asupra deschiderii de noi unităţi de producţie în ţara de origine în favoarea celor din ţările gazdă, mai ales dacă acestea din urmă oferă avantaje importante din perspectiva costului forţei de muncă, al impozitelor sau al preţurilor la materiile prime. Acest lucru înseamnă creare de locuri de muncă în afara ţărilor de origine şi, implicit, o presiune sporită din partea guvernelor ca urmare a şomajului. În perioadele de recesiune, multe dintre marile companii recurg chiar la reduceri de personal în ţările de origine, dat fiind faptul că aici sunt plătite şi cele mai mari salarii. O astfel de situaţie este una potenţial conflictuală, multe state de origine adoptând măsuri care să limiteze exportul de capital, dacă acesta se dovedeşte a avea consecinţe negative pe piaţa muncii sau a încasărilor bugetare.
Multe dintre societăţile transnaţionale îşi realizează marea parte a cifrei de afaceri dincolo de graniţele propriei ţări. Acest lucru înseamnă impozite mai mici pentru ţările de origine, iar dacă statele gazdă au politici de atrage a profiturilor realizate de firmele străine prin reinvestirea acestora, şi sumele repatriate către ţara de origine pot fi mai reduse. Impozitele mai reduse înseamnă venituri ale statului mai mici, ceea ce poate avea efect asupra politicilor susţinute de către stat: educaţia, asistenţa socială, asistenţa sanitară.
Un alt aspect delicat în relaţiile dintre ţările de origine şi corporaţiile transnaţionale îl reprezintă diferenţa dintre interesul naţional, aşa cum este el perceput de către ţările de origine, şi interesul firmei. O companie urmăreşte obţinerea de profit pentru a menţine şi a creşte încrederea investitorilor în acţiunile firmei. Anumite pieţe sau afaceri pot apărea, din această perspectivă, extrem de atractive pentru managerii unei corporaţii internaţionale, dar atitudinea guvernului ţării de origine faţă de guvernul ţării gazdă respective poate fi una negativă. Cele mai elocvente exemple în acest sens sunt cazurile firmelor de armament, care pot câştiga sume uriaşe din comerţul cu ţările aflate în conflict. Nu puţine sunt cazurile în care arme fabricate de o companie se află în dotarea ambelor tabere, chiar dacă atitudine ţării de origine este favorabilă doar uneia dintre părţi. O altă situaţie este cea în care anumite ţări impun embargo economic altei ţări (SUA Cubei sau, până de curând, Libiei). Pentru companiile americane, aceste potenţiale pieţe sunt excluse nu din raţiuni ce ţin de profitabilitatea afacerilor, ci din raţiuni politice, dictate de interese naţionale. De altfel SUA interzicea afaceri cu produse de înaltă tehnologie cu orice ţară potenţial inamică, ce ar putea încorpora componente ale produselor respective în producţia de armament.
Între activităţile companiilor transnaţionale şi concentrarea pieţei există, de regulă, o relaţie pozitivă. Extinderea firmelor dincolo de graniţele propriei ţări implică internaţionalizarea firmei într-un mediu ce aparţine atât ţărilor dezvoltate, cât şi ţărilor în dezvoltare.
Indiferent dacă ţările gazdă sunt ţări dezvoltate sau ţări în dezvoltare, efectele pozitive pe care le au implantările în străinătate asupra acestora sunt următoarele:
- creşterea numărului locurilor de muncă,
- creşterea volumului exporturilor şi a producţiei interne, mai ale dacă ţara de implantare are o poziţie strategică şi poate constitui o bază pentru exportul şi în regiune,
- transformarea şi înnoirea industrială în ţara gazdă, prin modernizarea producţiei, transfer de tehnologie, crearea de noi ramuri industriale etc.,
- creşterea veniturilor, ca urmare a salariilor plătite angajaţilor, dar şi a creşterii veniturilor încasate de către stat, din impozite,
- noi practici de management, instruirea personalului şi ridicarea nivelului de calificare a forţei de muncă,
- creşterea concurenţei, cu efect asupra reducerii costurilor, introducerea produselor noi, creşterea calităţii şi perfecţionarea tehnicilor de vânzare,
- efectul de antrenare asupra întregii economii, ca urmare a antrenării şi celorlalte ramuri din economie la producerea bunului respectiv.
Efectele pozitive ale implantărilor firmelor în străinătate, din perspectiva ţărilor gazdă, sunt demonstrate, de altfel, de politicile susţine ale ţărilor, în special din partea ţărilor în dezvoltare, de a atrage investiţii străine directe. În cazul ţărilor în tranziţie, de exemplu, volumul investiţiilor străine a constituit şi încă mai constituie un criteriu de eficienţă a economiei respective.
Cu toate aceste afecte pozitive, în relaţia dintre ţările gazdă şi cele de origine apar deseori tensiuni. Se impune, totuşi o precizare. Impactul implantării societăţilor transnaţionale pe anumite pieţe depinde în mod esenţial de nivelul de dezvoltare al mediului economic al acestora. Pe pieţele dezvoltate, intrarea de noi firme contribuie la creşterea concurenţei şi la o scădere a concentrării producţiei. Acest lucru se datorează faptului că firmele locale, fiind puternice, reuşesc să facă faţă concurenţei, crescând productivitatea şi ridicându-se eficienţa de ansamblu a economiei. În ţările mai puţin avansate tendinţa de concentrare creşte, firmele locale fiind prea puţin puternice pentru a opune o rezistenţă reală marilor companii. Se instaurează poziţia de monopol a companiei transnaţionale, care nu are efecte benefice asupra dezvoltării de ansamblu a societăţii.
Intrarea unei noi companii pe o piaţă afectează numărul competitorilor de pe această piaţă şi partea acestora din piaţa unui produs. Pentru a proteja agenţii economici interni, în multe state (cum ar fi Japonia) implantarea unei corporaţii străine nu se poate realiza decât prin asocierea cu un partener local, participaţia acestuia fiind şi ea limitată. Pe alte pieţe, cum ar fi cea americană, deşi este considerată una dintre cele mai libere pieţe din lume, accesul la capital sau alte facilităţi în anumite state sunt mult mai uşor de obţinut dacă se realizează un parteneriat cu o firmă locală.
Impactul şi implicaţiile marilor firme asupra ţărilor gazdă depinde de mai mulţi factori, cum ar fi:
- numărul şi mărimea operaţiunilor efectuate de companiile transnaţionale faţă de competitorii din ţara gazdă. Mărimea filialelor străine ale companiilor transnaţionale este adesea mai mare decât a competitorilor naţionali, atât în ţările dezvoltate, cât mai ales în ţările în dezvoltare. Tendinţa marilor firme de a efectua investiţii succesive pentru a lărgi capacităţile de producţie ale filialelor lor, achiziţionarea competitorilor locali pot influenţa concentrarea pieţei;
- reacţia firmelor din ţara gazdă la intrarea unei mari firme poate fi una defensivă, concretizată fie în combinarea operaţiunilor acestora cu nou venita, fie în formarea de societăţi mixte pentru a valorifica şi potenţa avantajele ambilor parteneri. Dar poate fi şi o reacţie de adversitate, datorită faptului că firma transnaţională, prin agresivitatea competiţiei pe care o impune, poate determina părăsirea pieţei de către cei care nu reuşesc să se adapteze la noile standarde impuse. În cazul în care este introdus un nou produs, se poate aştepta ca firma străină să deţină monopolul asupra acestuia, dacă firmele autohtone nu au capacitatea de a asimila noua tehnologie impusă de fabricare respectivului produs sau de a atrage alte firme străine care să realizeze produsul respectiv,
- performanţa concurenţială a societăţilor transnaţionale faţă de cea a firmelor locale dată de faptul că filialele străine, ca şi componente ale sistemului societăţilor transnaţionale, sunt cu mult mai eficiente şi productive decât concurenţii lor. Acestea ar putea avea efecte diferite asupra concentrării şi a puterii firmelor transnaţionale pe pieţele respective. Efectul pozitiv, ca urmare a creşterii concurenţei, se poate materializa în îmbunătăţirea performanţelor firmelor locale, a calităţii produselor, a diversificării producţiei etc. Pe de altă parte, însă, de cele mai multe ori, marile companii se implantează acolo unde concurenţa locală este mai slabă, determinând, nu de puţine ori, preluarea controlului ramurii respective;
- crearea de locuri de muncă de către societăţile transnaţionale este, în destul de multe cazuri, mai degrabă un mit decât realitate. Aplicând principiul eficienţei, multe companii recurg la disponibilizări masive, atunci când pătrunderea pe piaţa respectivă s-a realizat prin preluarea unei companii locale. Exemplele sunt multiple; în cazul ţărilor din fostul lagăr comunist, supradimensionarea cu personal din perioada comunistă a determinat reduceri masive de personal când diverse societăţi au fost preluate de companii multinaţionale[3].
- În multe ţări în dezvoltare, societăţile transnaţionale sunt acuzate de practici neloiale, ca mecanismul preţurilor de transfer[4]. Prin mecanismul preţurilor de transfer, marile corporaţii obţin beneficii[5]:
- prin reducerea impozitelor plătite guvernelor ţării gazdă şi transferarea câştigurilor din ţările cu impozitare ridicată către ţări cu impozitare redusă,
- prin transferul fondurilor din ţările unde se aşteaptă o depreciere valutară, reducându-şi astfel expunerea la risc,
- prin manipularea acestui mecanism pentru a transfera fondurile de la o filială către compania mamă sau un paradis fiscal, atunci când repatrierea profiturilor este restricţionată de guvernele ţării gazdă,
- prin utilizarea acestui mecanism, pentru a reduce taxele vamale plătite, prin facturarea mărfurilor la export şi la import în funcţie de sistemul de impunere la frontieră practicat în ţările filialelor.
Legat de aportul investiţiilor efectuate de societăţile transnaţionale sub forma tehnologiei, ţările în dezvoltare apreciază că spre ele nu este îndreptată cea mai avansată tehnologie. De asemenea, cercetarea - dezvoltarea este foarte rar cantonată în ţările în dezvoltare, iar societăţile transnaţionale acţionează mai degrabă în sensul susţinerii „migraţiei creierelor” decât în dezvoltarea unei pieţe care să absoarbă atât produse din ce în ce mai performante , cât şi cadre din ce în ce mai calificate.
Şi în ceea ce priveşte protecţia mediului ambiant sunt opinii mai degrabă critice la adresa societăţilor transnaţionale. Atitudinea marilor corporaţii se rezumă la declaraţii, multe dintre ele fiind acuzate de neglijenţă şi chiar violarea reglementărilor de protecţie a mediului, mai ales în ţările care nu au capacitatea de a monitoriza corespunzător încălcarea acestor legi.
Acţionând dincolo de graniţele geografice ale ţărilor de origine, societăţile transnaţionale devin cetăţeni corporatişti în ţările în care derulează activităţile productive, de marketing sau de alt tip. De altfel, în ultimele decenii au crescut preocupările atât din partea analiştilor, cât şi din partea societăţii civile de a privi mai atent la practicile firmelor transnaţionale şi de a veghea la respectarea drepturilor cetăţenilor, a valorilor morale ale societăţilor în care acţionează. Tot mai des se vorbeşte despre responsabilitatea socială a corporaţiilor, respectiv despre capacitatea societăţilor transnaţionale de a îndeplini sau de a depăşi în mod constant aşteptările de natură etică, legală şi comercială pe care respectiva corporaţie le are[6]. The World Business Council for Sustainable Development consideră ca marile corporaţii trebuie să-şi asume un angajament ferm de a urma un comportament etic şi de a contribui la dezvoltarea economică a ţării pe teritoriului pe care acţionează, prin ridicarea standardului de viaţă al angajaţilor, al comunităţii locale şi al societăţii în ansamblul său.
Numeroase organizaţii guvernamentale şi mai ales neguvernamentale urmăresc îndeaproape comportamentul marilor firme, realizând clasamente cu cei mai puţin responsabili cetăţeni corporatişti.
--------------------------------------------------------------------------------
[1] Tentativa Pepsi de a „colora” hainele lui Moş Crăciun în alb – albastru reprezintă un alt exemplu, de această dată de impunere a unei alternative care să diferenţieze produsele celor două firme.
[2] În cazul Braziliei, de exemplu, „abdicarea” în faţa companiei Ford, a pus în pericol relaţiile dintre aceata şi Argentina în cadrul MERCOSUR.
[3] Şi în România s-au înregistrat astfel de situaţii. Renault a disponibilizat mii de oameni, iar alţi investitori s-au dovedit lipsiţi de interes faţă de întreprinderile achiziţionate, multe dintre ele fiind închise ulterior preluării.
[4] Preţul de transfer este preţul la care sunt transferate bunurile şi serviciile între filialele unei societăţi transnaţionale.
[5] Hill, Charles W.L. – „International Business: competing in the global marketplace”, Irwin - McGraw Hill, 1998, p. 578
[6] Business for Social Responsability
Cărţi juridice Editura Nomina Lex
Email to a friend
Print version
Plain textApreciati acest articol
Adauga un comentariu