Home | Resurse juridice | Revista presei | Comisia Europeana | Intensificarea luptei împotriva sărăciei şi excluziunii sociale

Intensificarea luptei împotriva sărăciei şi excluziunii sociale

By
Font size: Decrease font Enlarge font

O nouă strategie pentru a ajuta 20 de milioane de oameni să depăşească obstacolul sărăciei!

În UE, numărul persoanelor ameninţate de sărăcie depăşeşte 80 de milioane. Situaţia s-a înrăutăţit odată cu criza economică, cei mai vulnerabili fiind şi cei mai afectaţi. Obiectivele prevăzute de Strategia 2020 nu pot fi atinse decât printr-o mobilizare neîntârziată a eforturilor.

Platforma europeană împotriva sărăciei şi excluziunii sociale va încuraja noi modalităţi de lucru şi va ajuta guvernele şi alţi factori implicaţi să identifice metode inovatoare mai eficiente de stopare a acestui fenomen.

Deşi combaterea sărăciei este, în principiu, sarcina statelor membre, obiectivele şi abordările la nivel european au contribuit la elaborarea unor politici naţionale mai adecvate în domenii precum lupta împotriva sărăciei în rândul copiilor şi soluţionarea problemei persoanelor fără adăpost.

Comisia doreşte în prezent să promoveze inovarea în cadrul politicii sociale, folosind proiecte de mică anvergură pentru a evalua politici sau reforme potenţiale. Scopul este ca fiecare ţară a UE să înveţe din experienţa celorlalte şi să îşi adapteze politicile sociale pentru a obţine rezultate cât mai bune.

În anii următori, cu precădere în perioada 2011-2012, vor fi propuse o serie de iniţiative vizând, printre altele, coordonarea politicii de voluntariat şi a schimbului de informaţii, elaborarea unei noi legislaţii şi finanţarea proiectelor. Vor fi iniţiate acţiuni în folosul celor mai ameninţate categorii ale populaţiei (tineri, persoane cu handicap şi grupuri minoritare cum sunt rromii).

Combaterea sărăciei nu implică neapărat cheltuieli mai mari. Va fi esenţial ca reformele să se orienteze către o mai mare eficienţă. De asemenea, acordarea unei atenţii deosebite inovării şi experimentelor sociale ar putea ajuta UE şi statele membre să identifice zonele în care resursele pot avea cel mai mare impact.

Aceste iniţiative marchează începutul unei noi etape pentru politicile europene de incluziune socială, cu atât mai mult cu cât vin în completarea acţiunilor organizate cu ocazia celebrării, în 2010, a Anului european împotriva sărăciei şi excluziunii.

Campania a mobilizat toate palierele societăţii şi a contribuit la menţinerea eradicării sărăciei pe lista de priorităţi a agendei politice, cu peste 700 de proiecte derulate în 29 de ţări.

Acţiunile UE de combatere a sărăciei şi excluziunii sociale

Subscribe to comments feed Comentarii (0 postate)

total: | displaying:

Adauga un comentariu

  • Bold
  • Italic
  • Underline
  • Quote

Va rugam sa introduceti codul pe care il observati in imaginea de mai jos:

Captcha
Cărţi juridice Editura Nomina Le

Cărţi juridice Editura Nomina Lex

Cetatenia Europeana

Cetatenia Europeana

Libertatea de circulatie a persoanelor

Libertatea de circulatie a persoanelor

Actiunile in procesul penal

Actiunile in procesul penal

Probele in procesul penal

Probele in procesul penal

Pret: Lei (Ron) 25.00
 
Pret: Lei (Ron) 33.00
 
Pret: Lei (Ron) 32.00
 
Pret: Lei (Ron) 43.00
 
Theodor Mrejeru, Bogdan Mrejeru: Competenta in materie penala

Theodor Mrejeru, Bogdan Mrejeru: Competenta in materie penala

Exproprierea. Aspecte aspecte teoretice si jurisprudenta

Exproprierea. Aspecte aspecte teoretice si jurisprudenta

Reabilitarea - procedura speciala in procesul penal

Reabilitarea - procedura speciala in procesul penal

Organizarea si exercitarea profesiei de avocat (2010)

Organizarea si exercitarea profesiei de avocat (2010)

Pret: Lei (Ron) 24.00
 
Pret: Lei (Ron) 27.00
 
Pret: Lei (Ron) 27.00
 
Pret: Lei (Ron) 53.00
 
Drept civil. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept civil. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept procesual civil. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept procesual civil. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept penal. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept penal. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept procesual penal. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept procesual penal. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Pret: Lei (Ron) 85.00
 
Pret: Lei (Ron) 63.00
 
Pret: Lei (Ron) 85.00
 
Pret: Lei (Ron) 63.00
 
Codul de procedura civila

Codul de procedura civila

Legislatia profesiei de avocat

Legislatia profesiei de avocat

Codul civil roman

Codul civil roman

Codul de procedura penala

Codul de procedura penala

Pret: Lei (Ron) 13.00
 
Pret: Lei (Ron) 16.00
 
Pret: Lei (Ron) 33.00
 
Pret: Lei (Ron) 13.00
 
Codul familiei

Codul familiei

Codul muncii

Codul muncii

Codul penal roman

Codul penal roman

Uzucapiunea. Aspecte teoretice si jurisprudenta

Uzucapiunea. Aspecte teoretice si jurisprudenta

Pret: Lei (Ron) 9.00
 
Pret: Lei (Ron) 16.00
 
Pret: Lei (Ron) 20.00
 
Pret: Lei (Ron) 26.00
 

 

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO)

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO)

Institutiile Uniunii Europene conform Tratatului de la Lisabona

Institutiile Uniunii Europene conform Tratatului de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona

Contractul de franciza

Contractul de franciza

Pret: Lei (Ron) 24.00
 
Pret: Lei (Ron) 39.00
 
Pret: Lei (Ron) 26.00
 
Pret: Lei (Ron) 37.00
 
Contractul de Leasing

Contractul de Leasing

Taxele de timbru si timbrul judiciar

Taxele de timbru si timbrul judiciar

Expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara

Expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara

Codul de procedura civila in teste grila

Codul de procedura civila in teste grila

Pret: Lei (Ron) 15.00
 
Pret: Lei (Ron) 27.00
 
Pret: Lei (Ron) 25.00
 
Pret: Lei (Ron) 33.00
 
Judecata penala in prima instanta

Judecata penala in prima instanta

Politica Europeana de Vecinatate

Politica Europeana de Vecinatate

Organizarea si exercitarea profesiei de avocat (editia 2011)

Organizarea si exercitarea profesiei de avocat (editia 2011)

Pachet "Admitere Barou" (2010-2011)

Pachet "Admitere Barou" (2010-2011)

Pret: Lei (Ron) 29.00
 
Pret: Lei (Ron) 33.00
 
Pret: Lei (Ron) 59.00
 
Pret: Lei (Ron) 330.00
 
Drept Procesual Penal (Sinteze Admitere Barou), editia 2011

Drept Procesual Penal (Sinteze Admitere Barou), editia 2011

Drept Penal (Sinteze Admitere Barou), editia 2011

Drept Penal (Sinteze Admitere Barou), editia 2011

Tratat de drept procesual penal. Partea generala (editie 2011)

Tratat de drept procesual penal. Partea generala (editie 2011)

Taxele de timbru si timbrul judiciar

Taxele de timbru si timbrul judiciar

 

Pret: Lei (Ron) 63.00
 
Pret: Lei (Ron) 85.00
 
Pret: Lei (Ron) 49.00
 
Pret: Lei (Ron) 27.00
 
  • Email to a friend Email to a friend
  • Print version Print version
  • Plain text Plain text

Etichetat ca:

excluziune sociala, lupta impotriva saraciei, anul european impotriva saraciei

Apreciati acest articol

0
Lucrari de licenta

Lucrari.ro - Librarie On-Line

 

Administratie publica

Agricultura / Agronomie

Criminalistica

Drept bancar

Drept civil

Drept comercial

Drept comunitar

Drept constitutional

Dreptul familiei

Drept financiar - fiscal

Drept international privat

Drept international public

Dreptul muncii

Drept penal

Drept executional penal

Drept procesual civil

Drept procesual penal

Proprietate intelectuala

Dreptul sanatatii

Dreptul mediului

Drepturile omului

Drept roman

Istoria statului si dreptului

Psihologie judiciara

Religie

Sociologie juridica

Teoria generala a dreptului

Dreptul transporturilor

Teste grila: Organizarea si exercitarea profesiei de avocat (Testul Grila nr. 1)

1. Anchetarea abaterii săvârşite de un avocat pentru orice fapte care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei de avocat:
2. În scopul asigurării secretului profesional:
3. Contractul de asistenţă juridică:
4. Următoarele situaţii sunt specifice grupării cabinetelor individuale de avocaţi:
5. Avocaţii care profesează în România sub titlul profesional din statul membru de origine:
6. În cazul înstrăinării unui cabinet individual către un alt cabinet individual, contractele încheiate de transmiţător cu avocaţii stagiari salarizaţi în interiorul profesiei:
7. În societăţile civile profesionale hotărârile adunărilor generale:
8. Nu constituie forme asociative de exercitare a profesiei de avocat:
9. Este permisă încheierea unui contract de asistenţă juridică în care să se prevadă:
10. Nu are obligaţia de a păstra secretul profesional:
eXTReMe Tracker