Aplicarea normelor juridice in timp
Normele juridice sunt elaborate în scopul aplicării lor, urmărindu-se satisfacerea intereselor sociale majore, protejarea valorilor ocrotite şi dezvoltarea relaţiilor interumane prin asigurarea realizării lor, prin garanţii etatice.
Coordonatele sau vectorii pe care îşi desfăşoară acţiunea normele juridice sunt timpul, spaţiul şi persoana. În principiu, regula este că norma juridică acţionează pe timp nedeterminat, într-un spaţiu dominat de noţiunea de teritoriu statal şi asupra unor subiecte angrenate în circuitul civil, în cadrul acestui teritoriu.
Naşterea, modificarea sau stingerea oricărui raport juridic se încadrează în timp şi spaţiu. Din punct de vedere al timpului, normele juridice se succed, iar din punct de vedere al spaţiului, coexistă. Între legi şi diverse situaţii juridice există raporturi de concomitenţă sau anterioritate, în ceea ce priveşte vectorul timp şi raporturi interne ori externe, dacă ne raportăm la spaţiu.
- B i b l i o g r a f i e -
-
C. Barbu, Aplicarea legii penale în spaţiu şi timp, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972.
-
D. Ciobanu, Introducere în studiul dreptului, Editura Hyperion, Bucureşti, 1992.
-
Ion Craiovan, Tratat elementar de teoria generală a dreptului, Editura All Beck, Bucureşti, 2001.
-
I. Dogaru, D.C. Dănişor, Gh. Dănişor, Teoria generală a dreptului, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1999.
-
Victor Duculescu, Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Constituţia României – comentată şi adnotată, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997.
-
M. Luburici, Teoria generală a dreptului, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1998.
-
Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, Editura Actami, Bucureşti, 1997.
-
Nicola Popa, Ion Dogaru, Gheorghe Dănişor, Dan Claudiu Dănişor, „Filosofia dreptului. Marile curente”, Editura All Beck, Bucureşti, 2002.
-
Adam Popescu, Teoria dreptului, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 1999.
-
Fr. Terré, Introduction générale au droit, Daloz, Paris, 1991.
-
Constituţia României din anul 2003, revizuită prin Legea nr. 429/2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003.
--------------------------------------------------------------------------------
Vrei mai multe informaţii despre acest subiect? Cumpără acum STUDIUL IN INTREGIME
CLICK AICI PENTRU A CUMPĂRA ACUM!
--------------------------------------------------------------------------------
PREŢ - 6 EURO cu plata rapidă prin SMS!
NUMAI în reţelele ORANGE si VODAFONE
--------------------------------------------------------------------------------
Studiul se livrează în format electronic, prin email, în termen de maxim 24 de ore de la efectuarea plăţii!
--------------------------------------------------------------------------------
Detalii tehnice ale studiului:
Autor ECHipa www.studiijuridice.ro
Anul elaborarii 2011
Pagini: 12
Detalii tehnice: Formatul paginii: A4; Font: Times New Roman; Dimensiune caractere - 12 pt.; Distanta intre randuri: 1.5
Note de subsol: DA
Diacritice-ă,â,ţ,ş: DA
Note de subsol: DA
Bibliografie: DA
Printabil: DA
Se distribuie in format: *.PDF
Optiune de copiere COPY/PASTE Activa
Cărţi juridice Editura Nomina Lex
Apreciati acest articol









Adauga un comentariu