Competenta de solutionare a recursului
”ASPECTE GENERALE PRIVIND COMPETENŢA DE JUDECARE A RECURSULUI
(POTRIVIT ORDONANŢEI NR. 58/2003)”
Scopul principal al Ordonanţei de Urgenţă nr. 58/2003 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă[1] îl constituie unificarea practicii judiciare (având în vedere diversitatea soluţiilor pronunţate în recurs) şi asigurarea stabilităţii raporturilor juridice civile, prin eliminarea recursului în anulare[2].
Printre modificările importante aduse Codului de procedură civilă prin Ordonanţa Guvernului nr. 58/2003 se numără şi cele referitoare la competenţa judecării recursurilor. Din această perspectivă, un efect important asupra modului de organizare a actului de justiţie în România îl va avea cu siguranţa introducerea regulii judecării recursurilor de către Curtea Supremă de Justiţie.
Având în vedere că recursul este o cale de atac în care se discută legalitatea hotărârilor judecătoreşti, este necesar ca interpretarea legii să fie unitară, instanţa cea mai potrivită pentru a furniza o asemenea interpretare fiind Curtea Supremă de Justiţie. Prin judecarea recursurilor de către Curtea Suprema de Justiţie (care devine astfel instanţa chemată să asigure aplicarea unitară a legii) se instituie un mecanism de admitere în principiu a recursului, cu privire la verificarea aspectelor formale de exercitare a acestei căi de atac. De aici concluzia: indiferent de nivelul la care are loc judecata în prima instanţă (judecătorie, tribunal, curte de apel), recursul va fi judecat de către instanţa supremă[3].
Aceste reguli nou introduse nu se vor aplica în măsura în care norme legale speciale reglementează o competenţă diferită (de exemplu, aşa cum se întâmplă, în materia brevetelor de invenţie sau în privinţa recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de către judecătorii în cauzele referitoare la amenzile contravenţionale).
Folosind modelul Curţii Europene a Drepturilor Omului, legiuitorul a prevăzut că, înainte de a ajunge in faza de soluţionare, recursul să trebuie să parcurgă faza admiterii in principiu, care se traduce, din punct de vedere practic, prin formarea unui complet din 3 judecători, care este chemat să decidă în unanimitate că recursul nu este regulat întocmit (din punctul de vedere al condiţiilor de formă şi al încadrării motivelor invocate în rândul celor limitativ prevăzute de lege), sau, dimpotrivă să decidă că recursul se va soluţiona. Prin acest mod de reglementare efectul urmărit s-a dorit a fi unul pozitiv (privit din optica celerităţii judecării recursurilor), în sensul că legiuitorul a încercat, în acest fel să se elimine rapid recursurilor neregulat întocmite.
Mai concret, preşedintele instanţei de recurs (în lumina dispoziţiilor Ordonanţei nr. 58/2003, instanţa competentă va fi, aşa cum am arătat, Curtea Supremă de Justiţie), primind cererea formulată de cel interesat, precum şi dosarul cauzei, stabileşte un complet format din trei judecători, care va decide asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care va fi condiţionată de îndeplinirea condiţiilor de formă, precum şi de motivele invocate, care trebuie să se încadreze în motivele de recurs limitativ prevăzute la art. 304 C.pr.civ.
Completul desemnat va anula sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă nici unei căi de atac; sau în situaţia contrară, când cerinţele de formă, precum şi motivele invocate se încadrează în limitele legale, completul pronunţând, fără citarea părţilor, o încheiere de admitere în principiu a recursului, prin care se va dispune termenul de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
În legătură cu modificarea art. 308 C. pr. civ., (prin se introduce o procedură nouă de verificare şi declarare a admisibilităţii în principiu a recursului, prin care se urmăreşte o limitare a numărului de cauze care se vor judeca în recurs, în şedinţă publică, la Curtea Supremă de Justiţie) pot fi exprimate unele rezerve, întrucât pronunţarea fără citarea părţilor a unei decizii irevocabile de respingere a recursului, pentru neîndeplinirea cerinţelor de formă ori pentru că motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 304 C.proc.civ, ar putea fi apreciată ca o gravă încălcare a dreptului la apărare.
De asemenea, o altă critică poate viza puterile acordate completului de judecată (care decide asupra admiterii în principiu), în sensul că ar fi fost mai indicat să se permită respingerea recursului (tot cu unanimitate) încă din această fază, dacă recursul este inadmisibil, de exemplu, pentru că nu s-a exercitat în prealabil apelul (unde acesta există) ori pentru că legea exclude calea recursului etc.
Având în vedere numărul redus de magistraţi la nivelul instanţei supreme, în comparaţie cu multitudinea proceselor aflate pe rolul acestei instanţe, este puţin probabil ca această modificare legislativă să îşi atingă scopul. Încă înaintea adoptării Ordonanţei de Urgenţă nr. 58/2003, aglomerarea instanţelor din România a fost adesea considerată o cauză serioasă de afectare a calităţii actului de înfăptuire a justiţiei. Din acest considerent, creşterea numărului de cauze la nivelul instanţei Curţii Supreme de Justiţie, va fi de natură să accentueze situaţia negativă existentă în domeniul justiţiei.
Nu în ultimul rând, noul sistem va duce la „îndepărtarea” justiţiabililor de la ideea de justiţie, întrucât aceştia sunt obligaţi, potrivit sistemului instituit prin Ordonanţa nr. 58/2003, ca pentru aproape toate recursurile să se prezinte în faţa Curţii Supreme de Justiţie; nu s-a ţinut cont că în marea majoritate a cazurilor, distanţele ce vor fi parcurse de justiţiabili pentru fiecare termen de judecată vor fi de regulă considerabil mai mari decât cele pe care le parcurg în prezent în cazuri similare, ceea ce va duce şi la o creştere substanţială a costurilor ocazionate de astfel de deplasări. Şi din acest punct de vedere (care nu poate fi considerat deloc neglijabil) este discutabil dacă o astfel de soluţie, ce ar asigura în mod ipotetic uniformitatea actului de justiţie, este acceptabilă, date fiind neajunsurile sale, în special în acele cauze judiciare de valoare mai redusă.
Reluăm precizarea că în ce priveşte hotărârile judecătoreşti date în prima instanţă, nesusceptibile de apel, vor putea fi atacate, după aplicarea ordonanţei, numai cu recurs, însă la Curtea Supremă de Justiţie. O altă imperfecţiune - întrucât de exemplu, o hotărâre pronunţată de o judecătorie într-o cerere privind pensie de întreţinere sau de investire a unui bilet la ordin, va fi atacată cu recurs direct la Curtea Supremă de Justiţie, situaţii în care va fi afectată atât ideea de celeritate, ci şi ideea justiţiei de proximitate, care trebuie să fie cât mai aproape de justiţiabili şi mai accesibilă acestora. Pentru aceste motive, noua reglementare cu privire la recurs este excesivă şi trebuie abandonată, acordându-se tribunalelor şi curţilor de apel competenţa de a judeca unele recursuri, în funcţie de obiectul lor.
Continuând lista exemplelor, reţinem că o altă consecinţă negativă a modificărilor cu privire la calea de atac a recursului se răsfrânge asupra procedurii somaţiei de plată, care a fost folosită frecvent şi care şi-a dovedit pe deplin utilitatea. Avantajele acesteia sunt însă anulate, prin intrarea în vigoare a ordonanţei, întrucât toate recursurile în materia somaţiei de plată se vor judeca de instanţa supremă, ceea ce va duce la favorizarea debitorului şi descurajarea creditorului.
Încheiem prin a reţine că multe dintre modificările aduse Codului de procedură civilă prin Ordonanţa Guvernului nr. 58/2003 au făcut obiectul dezbaterilor doctrinare şi practice de-a lungul ultimilor ani. Din această perspectivă, dispoziţiile actul normativ apar ca o reflectare firească a cerinţelor şi idealurilor de aplicare a justiţiei în România, dar realismul şi oportunitatea legiferării lor vor fi verificate, în perioada următoare, cu precădere în practică, urmând a se vedea dacă noul stadiu de organizare a justiţiei instituit prin Ordonanţa nr. 58/2003 îşi va dovedi utilitatea, sau dimpotrivă va crea sincope în activitatea instanţelor judecătoreşti (în mod special în activitatea Curţii Supreme de Justiţie) …
--------------------------------------------------------------------------------
[1] Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 28 iunie 2003
[2] Ordonanţa de Urgenţă nr. 58 din 25 iunie 2003, stabileşte noile principii şi reguli după care va fi condus procesul civil cu începere de la data aplicării ordonanţei, şi anume după 60 de zile de la data publicării ei în "Monitorul Oficial" al României, Partea I, nr. 460 din 28.06.2003.
[3] Important de amintit este şi faptul că, în mod similar, apelurile vor fi judecate de către curţile de apel în a căror raza teritorială s-a desfăşurat judecata în prima instanţă, de asemenea indiferent de nivelul la care aceasta s-a desfăşurat (judecătorie sau tribunal)
Cărţi juridice Editura Nomina Lex
Email to a friend
Print version
Plain text
Apreciati acest articol
Adauga un comentariu