Admisibilitatea, pertinenta, concludenta si utilitatea probelor in procesul penal
Admisibilitatea, pertinenţa, concludenţa şi utilitatea probelor. Excepţiile de inadmisibilitate a probelor propuse sau cerute de procurori şi de părţi. Procedura invocării şi soluţionării acestor excepţii în procesul penal. Probleme ivite şi soluţionate în jurisprudenţa internă şi a CEDO în legătură cu calităţile probelor în procesul penal.
Datorită rolului însemnat pe care îl au probele în administrarea justiţiei penale, în doctrina juridică s-a afirmat că întregul proces penal este dominat de problema probelor . Astfel, legea procesual penală prevede că: urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora (art. 200); procurorul, dacă constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă, existând probele necesare şi legal administrate, dispune trimiterea în judecată (art. 262); instanţa de judecată îşi formează convingerea pe baza probelor administrate în cauză (art. 287).
Art. 63 Cod procedură penală defineşte proba ca fiind orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei, iar conform dispoziţiei cuprinsă în art. 63 alin. 2 C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Doriti mai multe informaţii despre acest subiect? Cumpărati acum STUDIUL IN INTREGIME
CLICK AICI PENTRU A CUMPĂRA ACUM!
PREŢ - 6 EURO cu plata rapidă prin SMS!
NUMAI în reţelele ORANGE si VODAFONE
Studiul se livrează în format electronic, prin email, în termen de 24-48 de ore de la efectuarea plăţii prin SMS!
Detalii tehnice ale studiului:
Autor: Redacţia www.studiijuridice.ro
Anul elaborarii: 2010
Pagini: 13
Detalii tehnice: Formatul paginii: A4; Font: Times New Roman; Dimensiune caractere - 12 pt.; Distanta intre randuri: 1.5
Note de subsol: DA
Diacritice-ă,â,ţ,ş: DA
Bibliografie: DA
Printabil: DA
Se distribuie in format: Word sau PDF
Optiune de copiere COPY/PASTE: Activa [puteţi copia parti din conţinut în vederea realizării unor referate, studii, articole etc. personalizate după obiectivele dvs.]
BIBLIOGRAFIE
־ Ion Neagu, „Drept procesual penal. Partea generală (Tratat)”, Editura Global Lex, Bucureşti, 2006;
־ N. Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea generală, Vol. I, Editura Paideia, Bucureşti, 2001
־ Gr. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007
־ Theodor Mrejeru, Bogadan Mrejeru, Probele în procesul penal. Aspecte teoretice şi jurisprudenţa în materie, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006
־ N. Jidovu, Drept procesual penal, ediţia a 2-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007
־ Gh. Mateuţ, Libertatea aprecierii probelor. Limite, în Revista de drept penal, nr. 3/2004
־ G. Antoniu, A. Vlăşceanu, A. Barbu, Codul de procedură penală - texte, jurisprudenţă, hotărâri C.E.D.O., Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006
־ A. Crişu, Drept procesual penal, Edtura All Beck, Bucureşti, 2005
־ Alexandru Boroi, Ştefan G. Ungureanu, N. Jidovu, I. Măgureanu „Drept procesual penal”, Editura All Beck, 2003
־ Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 13 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994.
־ „Cazurile României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului” (Selecţiuni 2004 - 2005), Biroul de Informare al Consiliului Europei la Bucureşti, Ministerul Afacerilor Externe, Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Bucureşti, 2005.
־ Corneliu Bârsan, „Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Volumul II - Procedura în Faţa Curţii. Executarea hotărârilor”, Editura All Beck, Bucureşti, 2006;
־ Popescu Corneliu Liviu, „Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului”, Editura All Beck, Bucureşti, 2006
־ Vicent Berger, „Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului”, IRDO, Bucureşti, 1998
־ Codul de procedură penală, cu modificările aduse prin Legea nr. 79/2007, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007
־ O.U.G. nr. 31 din 19 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 224 din data de 24 martie 2008;
־ Legea nr. 57 din 19 martie 2008 pentru modificarea Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 228 din 25 martie 2008.
־ www.scj.ro - Site-ul oficial al instanţei supreme
Cărţi juridice Editura Nomina Lex
Apreciati acest articol







Adauga un comentariu