Strategia de comunicare intr-un Departament de Politie
Funcţia de comunicare internă dobândeşte în prezent o importanţă deosebită în toate programele de gestiune a imaginii prin activitatea de informare şi relaţii publice. Sintagma informare internă sau comunicare internă este investită să delimiteze domeniul care asigură o comunicare eficientă între comandanţi şi subordonaţi şi are drept scop menţinerea coeziunii, a motivaţiei şi eficienţei îndeplinirii misiunilor specifice poliţiei române în condiţiile unei mai bune înţelegeri a obiectivelor şi finalităţii acestora.
Obiectivele comunicării interne sunt:
a)- sprijinirea comandanţilor în exercitarea funcţiilor de comunicare specifice actului de conducere;
b)- explicarea angajaţilor instituţiei a rolului lor în cadrul forţelor poliţieneşti şi a rolului forţelor de poliţie în apărarea drepturilor omului dar şi a ţării;
c) - informarea corectă şi oportună a personalului şi a familiilor acestuia asupra evoluţiilor din mediul poliţienesc, politicilor de management al resurselor umane, drepturilor materiale, salariale şi sociale şi a altor probleme ce pot influenţa moralul, sănătatea, bunăstarea materială şi siguranţa acestora;
- promovarea valorilor şi tradiţiilor poliţieneşti naţionale;
- recunoaşterea performanţelor profesionale;
- optimizarea relaţiilor interumane în interiorul instituţiei;
- explicarea ideologiilor potenţialilor adversari;
h) - explicarea politicii de alianţe între mai multe departamente de poliţie şi a puterii unor astfel de alianţe;
i) - informarea personalului în probleme de apărare şi securitate naţională, pentru a putea informa corect, la rândul lor, membrii comunităţii care sunt interesaţi de cariera de poliţist;
--------------------------------------------------------------------------------
Vrei mai multe informaţii despre acest subiect? Cumpără acum STUDIUL IN INTREGIME
CLICK AICI PENTRU A CUMPĂRA ACUM!
PREŢ - 3 EURO cu plata rapidă prin SMS!
NUMAI în reţelele ORANGE si VODAFONE
Studiul se livrează în format electronic, prin email, în termen de maxim 24 de ore de la efectuarea plăţii!
--------------------------------------------------------------------------------
Detalii tehnice ale studiului:
Autor Echipa www.studiijuridice.ro
Anul elaborarii 2010
Pagini: 6
Detalii tehnice: Formatul paginii: A4; Font: Times New Roman; Dimensiune caractere - 12 pt.; Distanta intre randuri: 1.5
Diacritice-ă,â,ţ,ş: DA
Note de subsol: DA
Printabil: DA
Se distribuie in format: *.PDF sau *.DOC
Cărţi juridice Editura Nomina Lex
Apreciati acest articol








Adauga un comentariu