Izvoarele dreptului feudal
Formele în care izvoarele dreptului se manifestă posterior epocii lui Mihai Viteazul continuă să rămână obiceiul pământului şi legea scrisă dar treptat legea capătă o aplicare tot mai largă şi mai intensă.
Deşi formele juridice din această perioadă păstrează un caracter feudal, totuşi odată cu descompunerea feudalismului apar şi principii juridice cu caracter burghez, care reflectă interesele noii clase în formare.
Dreptul cutumiar poartă denumirea de "obicei" şi "lege", termeni ce sunt însoţiţi adesea de diferite apelative cu care formează variate expresii ca: "obiceiul de veac", "obiceiul de loc", "obiceiul vechi pământesc", "Legea ţării", "Legea Pământului", "Legea veche" etc.
Ca şi în epoca anterioară există documente în care termenul de obicei este folosit alături de lege ("cum au fost obiceiul şi Legea ţării"), expresia constituind un pleonasm de cancelarie utilizat în scopul de a întări ideea că judecata se face după regulile dreptului obişnuielnic.
De asemenea, mai persistă expresia "după drept şi după lege", formulă care tinde să realizeze faptul să hotărârea se dădea în conformitate cu obiceiul pământului ("legea") ţinându-se seama de prescripţiile morale ale clasei conducătoare ("dreptul"). Alături de obiceiul pământului, cel de-al doilea izvor de drept sus-menţionat, legea scrisă se impune din ce în ce mai mult în soluţionarea pricinilor curente.
După lupta de la Mohacs (1526), Transilvania devine un principat autonom care cunoaşte o legislaţie aparte.
Începând din anul 1540 dietele transilvănene iau numeroase hotărâri în forma unor reguli juridice generale, acestea au fost sistematizate în două mari colecţii de hotărâri:
a) Approbatae constitutiones regni Transilvaniae et partiun Hungariae e idem annexarum publicată în 1653.
Principele Gabriel Bethlem în anul 1619 a publicat o "lucrare" model privind procedura de judecată. Ca sa citam chiar din text, a fost nevoie de aceasta prima lucrare pentru ca "starea actuală a lucrurilor e prea rezumativă şi nu epuizează în întregime nici esenţa legilor vechi şi nici nu deosebeşte lucrările după importanţa lor într-un sistem destul de desluşit".
De aceea s-au luat măsuri pentru întocmirea unui manual de drept mai complet şi mai bine pus la punct, îngrijindu-se ca prin înlăturarea confuziilor să fie spre folosul atât al judecătorilor şi al părţilor cât şi al celor ce studiază ştiinţa dreptului.
Ca să primească forma unui cod ea a fost cercetată separat în "sfat" şi după aceea a fost întocmită după "rânduiala" cuvenită, pe următoarele cărţi care păstrau o ordine nu atât logică, cât practică. Aceste părţi sunt:
- în primul rând dispune de lucrurile bisericeşti;
- în al doilea rând se tratează chestiunile privind principele, statul şi fiscul;
- în al treilea rând se amintesc lucrurile mai importante care privesc pe domnii locuitori ai Regatului;
- în al patrulea rând pricinile procedurale sunt reglementate în ordinea lor;
- în al cincilea rând urmează seria edictelor publice.
b) Compilatae constitutiones regni Transilvaniae et partium Ungariae e idem annexarum din 1669.
"Pentru reînnoirea, îndreptarea, adunarea, punerea în ordine şi darea sub tipar a legilor ţării răscolite într-un chip nenorocit în vremea zăngănitului răsunător al armelor şi încurcate din pricina vicisitudinilor principiilor şi a schimbării (...) foarte primejdioase a lor şi emise în contradicţie una faţă de cealaltă, primind cu favoare şi ascultând cu blândeţe rugăminţilor domnilor, stărilor şi ordinelor mai sus zise am socotit să ne învoim la această lucrare atât de folositoare şi necesară pentru împăcare, mulţumirea şi înfrângerea celor ce se judecă şi să ne îngrijim ca articolele începând din anul 1654, scoase fiind (...), să fie adunate la un loc, după ce au fost adunate, să fie cercetate, să fie "şi" puse la rânduială, să fie imprimate prin munca gravorilor".
Strângerea articolelor au fost date în îngrijirea unor bărbaţi cunoscători ai legilor ţării şi ai obiceiurilor statornice care au terminat "lucrarea" în acelaşi an şi "au înfăţişat-o în Dieta Domnilor Stărilor şi Ordinelor celor Trei Naţiuni din Regatul Nostru al Transilvaniei (...)". Această lucrare este împărţită în cinci părţi, iar acestea sunt:
- prima parte se ocupă de cele bisericeşti;
- ce de-a doua parte dispune cu privire la treburile principelui, stărilor şi fiscului;
- cea de-a treia parte prevede afacerile ce privesc pe domnii locuitori ai ţării;
- a patra parte rânduieşte mersul procesului;
- a cincia parte sunt puse în ordine edictele.
În anul 1691, Transilvania trece sub stăpânirea Imperiului Habsburgic şi cu această ocazie împăratul dă o nouă constituţie denumită Diploma Leopoldină, confirmata ulterior prin decretele din 1791 şi prin cel din 1837 şi 1838. Prin această "Constituţie" cât şi prin confirmările ei ulterioare se recunoaşte putere de lege nu numai aprobatelor şi compilatelor, ci şi unor legi anterioare, ca Decretele regale (unite în 1696 de către iezuitul Martin Szentiványi în Corpus Iuris Hungarici), Tripartitului lui Werboczi, Statutelor municipale săseşti etc.
În epoca habsburgică un izvor de drept de largă aplicare îl constituie hotărârile dietale dintre care mai importante sunt Articuli norellares (sub această denumire înţelegându-se în special hotărârile dintre 1784-1792) şi Articuli provisionares (din anul 1791-1792). Nu mai puţin importante pentru dezvoltarea dreptului transilvănean sunt privilegiile, constituţiunile şi statutele municipale.
Normele dreptului transilvănean scris cuprind comparativ cu celelalte două ţări române mai puţine reglementări legate de noile relaţii de producţie, oraşele din Transilvania fiind slab antrenate în noua economie bănească. Într-adevăr habsburgii vroiau să facă din Transilvania o ţară consumatoare şi nu producătoare de produse industriale.
Cărţi juridice Editura Nomina Lex
Email to a friend
Print version
Plain textApreciati acest articol
Adauga un comentariu