Banca Centrala Europeana (2)
Conform alin. 1, art. 282 TFUE: „Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale constituie Sistemul European al Băncilor Centrale („SEBC”). Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale ale statelor membre a căror monedă este euro, care constituie Eurosistemul, conduc politica monetară a Uniunii”.
Banca Centrală Europeană are personalitate juridică. Aceasta este singura abilitată să autorizeze emisiunea de monedă euro. Banca este independentă în exercitarea competenţelor şi în administrarea finanţelor sale. Instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, precum şi guvernele statelor membre, respectă această independenţă.
Banca Centrală Europeană adoptă măsurile necesare îndeplinirii misiunilor sale în conformitate cu articolele 127-133 şi cu articolul 138 TFUE şi în condiţiile prevăzute în Statutul SEBC şi al BCE. Statele membre a căror monedă nu este euro, precum şi băncile lor centrale, îşi păstrează competenţele în domeniul monetar, în conformitate cu articolele menţionate.
Bibliografie
I. Tratate. Cursuri. Monografii. Articole
-
Dan Niţă, Eduard Dragomir, „Instituţiile Uniunii Europene”, Editura Nomina Lex, Bucureşti, 2010.
-
Iordan Gheorghe Bărbulescu, De la Comunităţile Europene la Uniunea Europeană, Editura Trei, Bucureşti, 2001
-
Iordan Gheorghe Bărbulescu, Sistemul instituţional, Editura Tritonic, Bucureşti, 2007
-
Felician Cotea, Drept comunitar european, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2009
-
Nicoleta Diaconu, Sistemul instituţional al Uniunii Europene, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001
-
Gyula Fábián, Drept instituţional comunitar, Editura Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2006
-
Gilles Ferréol, Dicţionarul Uniunii Europene, Editura Polirom, Iaşi, 2001
-
Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Editura ACTAMI, Bucureşti, 2001
-
Augustin Fuerea, Instituţiile Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2002
-
Gornig Gilbert, Rusu Ioana Eleonora, Dreptul Uniunii Europene, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2006
-
Anamaria Groza, Uniunea Europeană. Drept instituţional, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008
-
Eric Hobsbawn, Age of extremes, Abacus, St Ives, 2002
-
Ion Jinga, Uniunea Europeană, realităţi şi perspective, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1993
-
Ion Jinga, Andrei Popescu, Integrarea europeană. Dicţionar de termeni comunitari, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000
-
Cornelia Lefter, Fundamente ale dreptului comunitar instituţional, Editura Economică, Bucureşti, 2003
-
Dick Leonard, Ghidul Uniunii Europene, Editura Teora, Bucureşti, 2001
-
Ruxandra Luca (coord.), România şi integrarea Euro-atlantică, Editura Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale, Bucureşti, 2004
-
Pierre Mathijsen, Compendiu de drept european, Editura Club Europa, Bucureşti, 2002
-
Marian Mihăilă, Carmen Suciu, Dan Stan, Drept instituţional comunitar, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002
-
Ştefan Munteanu, Integrarea europeană. O perspectivă juridico-filosofică, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006
-
Nicolae Păun, Adrian-Ciprian Păun, Georgiana Ciceo, Europa Unită, Europa Noastră, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2003
-
Ion Popescu, Aurelian Bondrea, Mădălina Constantinescu, Uniunea Statelor Europene, alternativă la sfidările secolului al XXI-lea, Editura Economică, Bucureşti, 2005
-
Octavian Manolache, Drept comunitar. Instituţii comunitare, Editura All Beck, Bucureşti, 1999
-
Octavian Manolache, Tratat de drept comunitar, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006
-
Viorel Marcu, Drept instituţional comunitar, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001
-
Dumitru Mazilu, Integrarea europeană. Drept comunitar şi instituţii europene, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001
-
Steven P. McGiffen, Uniunea Europeana. Ghid critic, Regia Autonoma Monitorul Oficial, Bucureşti, 2007
-
John McCormick, Să înţelegem Uniunea Europeană, Editura Codecs, Bucureşti, 2006
-
Gabriel Micu, Ordinea Juridica Instituţională Comunitară, Editura Paideia, Bucureşti, 2007
-
Roxana Munteanu, Drept european. Evoluţie, Instituţii. Ordine juridică, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1996
-
Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc, Editura Actami, Bucureşti, 1999
-
Nicolae Păun (coord.), Instituţiile Uniunii Europene, Editura Fundaţiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 2004
-
Irina Moroianu Zlătescu, Radu C. Demetrescu, Drept instituţional european, Editura Olimp, Bucureşti, 1999
-
Charles Zorgbibe, Construcţia europeană. Trecut, prezent, viitor, Editura Trei, Bucureşti, 1998
II. Legislaţie
-
Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (1951)
-
Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene (1957)
-
Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (1957)
-
Tratatul de Fuziune - Jurnalul Oficial 152 din 13 iulie 1967
-
Actul Unic European - Jurnalul Oficial L 169 din 29 iunie 1987
-
Tratatul privind Uniunea Europeană (Maastricht) - Jurnalul Oficial C 191 din 29 iulie 1992
-
Tratatul de la Amsterdam - Jurnalul Oficial C 340 din 10 noiembrie 1997
-
Tratatul de la Nisa - Jurnalul Oficial C 80 din 10 martie 2001
-
Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene - Jurnalul Oficial C115 din 9 mai 2008
-
Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona, 13 decembrie 2007 - Jurnalul Oficial C 306 din 17 decembrie 2007
--------------------------------------------------------------------------------
Vrei mai multe informaţii despre acest subiect? Cumpără acum STUDIUL IN INTREGIME
CLICK AICI PENTRU A CUMPĂRA ACUM!
PREŢ - 6 EURO cu plata rapidă prin SMS!
NUMAI în reţelele ORANGE si VODAFONE
Studiul se livrează în format electronic, prin email, în termen de maxim 24 de ore de la efectuarea plăţii!
--------------------------------------------------------------------------------
Detalii tehnice ale studiului:
Autor Echipa www.studiijuridice.ro
Anul elaborarii 2010
Pagini: 15
Detalii tehnice: Formatul paginii: A4; Font: Times New Roman; Dimensiune caractere - 12 pt.; Distanta intre randuri: 1.5
Note de subsol: DA
Diacritice-ă,â,ţ,ş: DA
Note de subsol: DA
Bibliografie: DA
Printabil: DA
Se distribuie in format: *.PDF sau *.DOC
Cărţi juridice Editura Nomina Lex
Apreciati acest articol








Adauga un comentariu