Principalele functii ale sectorului public
Implicarea statului în economie prin exercitarea funcţiilor de alocare, distribuţie şi stabilizare trebuiau să vizeze corelarea permanentă a deciziilor şi acţiunilor publice. Aceasta, deoarece uneori pot să apară contradicţii între obiectivele publice. Impozitarea progresivă poate conduce la scăderea incitaţiei la muncă şi chiar ineficienţă, funcţia de distribuţie fiind astfel, în relaţie conflictuală cu cea de alocare. Stabilizarea ca funcţie esenţială a sectorului public se poate concretiza ea însăşi în prevederi conflictuale de legislaţie, ştiut fiind faptul că legile sunt interpretabile, mai ales dacă normele metodologice de aplicare apar mai târziu decât momentul intrării în vigoare. Astfel, stabilizarea poate avea ca efect descurajarea unor agenţi economici sau chiar o încălcare a principiului distribuţiei, dacă sunt favorizate anumite categorii sociale. Cu alte cuvinte, implicarea statului în economie nu asigură automat eficienţa economică şi echitatea socială. Eliminarea unor dezechilibre prin decizia publică se realizează în contextul în care alte imperfecţiuni se menţin. Dar aceasta nu înseamnă că trebuie ignorat rolul sectorului public în viata economică.
Sectorul public mai multe funcţii majore[1] şi anume:
- funcţia de alocare
- funcţia de distribuţie a veniturilor
- funcţia de stabilizare
a. Funcţia de alocare se referă la implicarea statului în mecanismul pieţei în vederea determinării tipului şi calităţii unui serviciu public şi la posibilităţile de creştere a veniturilor pentru acoperirea cheltuielilor necesare prestării acestuia. Desigur, atunci când piaţa asigură o utilizare eficientă a resurselor, implicarea statului este minoră şi constă în acţiuni menite să încurajeze concurenţa şi libera intrare pe piaţă. Dimpotrivă, atunci când nu există o competiţie eficientă şi se manifestă o situaţie de monopol sau externalităţi, implicarea publică este necesară pentru reglementarea activităţii economice. Aceasta se face fie prin producţie publică directă, fie prin sprijinirea firmelor private în adoptarea deciziilor privind tipul, cantitatea şi calitatea producţiei. În acest sens, se face distincţia între producţia directă de stat în care întreaga activitate de realizare a unui bun este asigurată de sectorul public şi producţia publică indirectă în care bunul se realizează de firme private pe baza unor decizii publice. De exemplu, echipamentele militare sunt în general asigurate de sectorul public, prin comenzi la firme private.
b. Distribuţia veniturilor se referă la implicarea statului pe piaţă prin procesul de ajustare a veniturilor şi avuţiei acumulate din tranzacţii economice. Deşi analiza economică nu oferă indicii în ceea ce priveşte corectitudinea acestei repartiţii, principiile de echitate socială şi justă reglementare a avuţiei stau la baza politicilor fiscale şi a cheltuielilor publice. Distribuţia veniturilor se asigură în practică în special prin sistemul impozitelor progresive care constă în perceperea unor impozite mai ridicate asupra veniturilor mai mari. În acest fel, sectorul public încasează fonduri ce pot fi folosite pentru acordarea de bonuri sau bilete de masă celor cu venituri mici sau pentru oferirea de locuinţe de stat, mai ieftine.
c. Stabilizarea reprezintă o funcţie a sectorului public care vizează crearea cadrului legal ce asigură şi protejează tranzacţiile economice publice şi private. Obiective precum creşterea ocupării forţei de muncă, stabilitatea preţurilor, creşterea economică se află în centrul politicilor macroeconomice.
Ocuparea forţei de muncă este un proces care poate fi privit în strânsă legătură cu fenomenul şomajului şi politicile de diminuare a acestuia. Stabilizarea preţurilor este o cerinţă a unei economii de piaţă solide şi prospere şi se asigură prin controlarea inflaţiei şi adoptarea pachetelor de măsuri pentru diminuarea inflaţiei. Creşterea economică este un proces complex care apare ca o consecinţă a consolidării economiei şi se reflectă sintetic, prin creşterea producţiei totale şi pe locuitor, care se exprimă în creşterea produsului naţional brut pe locuitor.
Implicarea statului în economie prin exercitarea funcţiilor de alocare, distribuţie şi stabilizare trebuiau să vizeze corelarea permanentă a deciziilor şi acţiunilor publice. Aceasta, deoarece uneori pot să apară contradicţii între obiectivele publice. Impozitarea progresivă poate conduce la scăderea incitaţiei la muncă şi chiar ineficienţă, funcţia de distribuţie fiind astfel, în relaţie conflictuală cu cea de alocare. Stabilizarea ca funcţie esenţială a sectorului public se poate concretiza ea însăşi în prevederi conflictuale de legislaţie, ştiut fiind faptul că legile sunt interpretabile, mai ales dacă normele metodologice de aplicare apar mai târziu decât momentul intrării în vigoare. Astfel, stabilizarea poate avea ca efect descurajarea unor agenţi economici sau chiar o încălcare a principiului distribuţiei, dacă sunt favorizate anumite categorii sociale. Cu alte cuvinte, implicarea statului în economie nu asigură automat eficienţa economică şi echitatea socială. Eliminarea unor dezechilibre prin decizia publică se realizează în contextul în care alte imperfecţiuni se menţin. Dar aceasta nu înseamnă că trebuie ignorat rolul sectorului public în viata economică.
--------------------------------------------------------------------------------
[1] W. APGAR, H. BROWN, „Microeconomics and public Policy”, Scott, Foresman and Company, Illinois, p. 292.
Cărţi juridice Editura Nomina Lex
Email to a friend
Print version
Plain textApreciati acest articol
Adauga un comentariu