Dreptul la prezumtia de nevinovatie
EXTRAS: România ca membră a Consiliului Europei, ratificând Convenţia Europeană a Drepturilor Omului[1], este ţinută de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg (în baza art. 11 alin. 1 şi art. 20 pct. 2 din Constituţia României, revizuită în anul 2003, C.E.D.O. a devenit izvor de drept intern obligatoriu şi prioritar). Prin urmare, mecanismul constituţional descris de legiuitorul român încorporează textul Convenţiei în dreptul intern, conferindu-i totodată o forţă juridică superioară legilor şi permiţând aplicarea sa directă de către instanţele interne. Totodată, este consacrat rolul Convenţiei de etalon al interpretării textelor constituţionale privind domeniul drepturilor omului, rol pe care Curtea Constituţională româna l-a afirmat în mod explicit, din ce în ce mai multe decizii ale acesteia conţinând referiri la textul Convenţiei sau la jurisprudenţa pertinentă a Curţii de la Strasbourg.
În acest context, trebuie subliniat că hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului au valoare de precedent, Curtea de la Strasbourg în cele mai multe cazuri motivându-şi hotărârile prin indicarea, atunci când este posibil, a soluţiilor pe care le-a pronunţat în trecut în cazuri ce priveau situaţii asemănătoare. Prin urmare, cunoaşterea jurisprudenţei Curţii este necesară pentru anticiparea poziţiei pe care aceasta o va adopta într-un caz similar unuia deja judecat, deoarece adoptarea de către autorităţile naţionale a unei conduite contrare principiilor clar exprimate în jurisprudenţa Curţii va duce de cele mai multe ori la constatarea încălcării Convenţiei.Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pornind de la cazurile particulare care-i sunt supuse, îşi sprijină deciziile pe un anumit număr de norme: securitatea juridică, încrederea legitimă, caracter efectiv, responsabilitate, nediscriminare şi, îndeosebi, proporţionalitate[2]. Curtea de la Strasbourg este „interpreta” supremă şi suverană a Convenţiei Europene a Dreptului Omului, care se aplică direct în statele membre ale Consiliului Europei, inclusiv României, având un rol important în viaţa juridică a statelor europene, hotărârile sale generând, deseori, schimbări ale legislaţiei, ale jurisprudenţei sau ale practicii[3].
Consider că jurisprudenţa internaţională constituie „un agent eficient şi dinamizator” al procedurilor diverse de armonizare legislativă, de asimilare şi implementare a dreptului internaţional şi, nu mai puţin, de optimizare a dreptului intern.
Devenită parte a dreptului intern, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului are aplicabilitate directă în sistemul român de drept, atât prin dispoziţiile conţinute de textul propriu-zis al acesteia şi al Protocoalelor adiţionale, cât, mai ales, prin practica judiciară[4] dezvoltată de „gardianul” său principal, Curtea Europeană a Drepturilor Omului[5].
Convenţia instituie o serie de drepturi în favoarea indivizilor, care trebuie respectate de toate autorităţile publice ale statelor contractante.
Prin urmare, pentru acele state care au realizat încorporarea Convenţiei în dreptul intern, acesta va da naştere direct, ca urmare a ratificării ei, unor drepturi în beneficiul indivizilor şi unor obligaţii în sarcina autorităţilor statale, drepturi care pot fi invocate direct în faţa instanţelor naţionale, care sunt astfel competente să judece litigiile cu care sunt sesizate din perspectiva textului convenţional şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Din această perspectivă, trebuie subliniată importanţa pe care o are jurisprudenţa dezvoltată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru interpretarea sferei drepturilor conţinute în textul Convenţiei.
Potrivit art. 6 paragraful 2 din C.E.D.O[6].: “orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită”[7].
Prezumţia de nevinovăţie constituie unul dintre principiile fundamentale ale dreptului penal modern, o garanţie a statului de drept şi o valoare fundamentală a spaţiului juridic european. Principiul prezumţiei de nevinovăţie semnifică protecţia unei persoane învinuite de săvârşirea unei fapte penale împotriva unui verdict de vinovăţie ce nu a fost stabilit încă în mod legal. Orice persoană, indiferent de gravitatea faptei de care este acuzată (simplu furt sau crimă organizată ori corupţie), de circumstanţele în care se presupune că a săvârşit fapta sau de modalităţile în care a fost asociat cu aceasta (flagrant, declaraţii de martor, probe ştiinţifice) este protejată de prezumţia de nevinovăţie până ce o instanţă judecătorească nu stabileşte în mod definitiv că aceasta a săvârşit infracţiunea.
Vrei mai multe informaţii despre acest subiect? Cumpără acum STUDIUL IN INTREGIME
CLICK AICI PENTRU A CUMPĂRA ACUM!
PREŢ - 6 EURO cu plata rapidă prin SMS!
NUMAI în reţelele ORANGE si VODAFONE
Studiul se livrează în format electronic, prin email, în termen de maxim 24 de ore de la efectuarea plăţii!
Detalii tehnice ale studiului:
Autor Redacţia www.studiijuridice.ro
Anul elaborarii: 2009
Pagini: 13
Detalii tehnice: Formatul paginii: A4; Font: Times New Roman; Dimensiune caractere - 12 pt.; Distanta intre randuri: 1.5
Note de subsol: DA
Diacritice-ă,â,ţ,ş: DA
Note de subsol: DA
Bibliografie: DA
Printabil: DA
Se distribuie in format: *.doc, Word
Optiune de copiere COPY/PASTE activă [puteţi copia parti din conţinut în vederea realizării unor referate, studii, articole etc. personalizate după obiectivele dvs.]
BIBLIOGRAFIE
־ Corneliu Bîrsan, „Convenţia Europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole”, Vol. I „Drepturi şi libertăţi”, Editura All Beck, Bucureşti, 2005.
־ Corneliu Bârsan, „Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Volumul II - Procedura în Faţa Curţii. Executarea hotărârilor”, Editura All Beck, Bucureşti, 2006
־ Popescu Corneliu Liviu, „Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului”, Editura All Beck, Bucureşti, 2006;
־ „Cazurile României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului” (Selecţiuni 2004 - 2005), Biroul de Informare al Consiliului Europei la Bucureşti, Ministerul Afacerilor Externe, Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Bucureşti, 2005.
־ Frederic Sudre, „Drept european şi internaţional al drepturilor omului”, Editura Polirom, Bucureşti, 2006;
־ Vasile Popa, „Drepturile omului”, Vol. I, Editura All Beck, Bucureşti, 2005;
־ Marin Voicu, „Protecţia europeană a drepturilor omului. Teorie şi jurisprudenţă”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001;
־ Ovidiu Predescu, „Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Implicaţii ei asupra dreptului penal român”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998.
־ Aurelian Posdarie, „Ordinea de Drept. Siguranţa persoanelor în statul de drept”, în Revista Facultăţii de Drept „Tibiscus", Universitatea Timişoara, nr. 1/1999;
־ Lidia Barac, „Europa şi drepturile omului. România şi drepturile omului”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001
־ Vicent Berger, „Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului”, IRDO, Bucureşti, 1998
־ Louis-Edmond Pettiti, Emmanuel Décaux, Pierre-Henri Imbert, La Convention Européenne des droits de l'homme, Editura Economica, Paris, 1999
־ A.H.Robertson, J.G.Merrills, Human Rights in Europe, Third edition, Manchester University Press, Manchester and New York, 1996,
־ L.Charrier, Code de la Convention européenne des droits de l'homme, Ed. Litec, Paris, 2000
־ R.St.Macdonald, F.Matscher, H.Petzold, The European System for the Protection of Human Rights, Ed.Martinus Nijhoff Publishers, The Netherlands, 1993
־ Hotărâri ale Curţii Europene A Drepturilor Omului, Editura Polirom, Iaşi, 2000
־ Activitatea Agentului Guvernamental. Poziţia Agentului Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Ministerul Justiţiei, Buletin intern - Ministerul Justiţiei, serie nouă, iulie 2000, nr. 3
־ Organizarea Agentului Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Revista Română de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului APADOR-CH, 2001, nr. 19.
־ Convenţia europeană a drepturilor omului (ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 135 din 31 mai 1994).
--------------------------------------------------------------------------------
Note de subsol:
[1] Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost semnată la 4 noiembrie 1950. România a ratificat Convenţia prin Legea nr. 30 din 13 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994.
[2] Corneliu Bârsan, „Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Volumul II - Procedura în Faţa Curţii. Executarea hotărârilor”, Editura All Beck, Bucureşti, 2006; Radu Chiriţă, „Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Comentarii şi explicaţii”, Vol. I, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007; Popescu Corneliu Liviu, „Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului”, Editura All Beck, Bucureşti, 2006; Vicent Berger, „Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului”, IRDO, Bucureşti, 1998
[3] Frederic Sudre, „Drept european şi internaţional al drepturilor omului”, Editura Polirom, Bucureşti, 2006; Vasile Popa, „Drepturile omului”, Vol. I, Editura All Beck, Bucureşti, 2005;
[4] „Cazurile României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului” (Selecţiuni 2004 - 2005), Biroul de Informare al Consiliului Europei la Bucureşti, Ministerul Afacerilor Externe, Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Bucureşti, 2005.
[5] Textul art. 53 din Convenţie obligă statele să se conformeze hotărârilor Curţii în litigiile în care sunt părţi.
[6] Acest principiu se aplică şi cazurilor civile considerate de Convenţie ca reieşind din materie penală: procedurile disciplinare în faţa organelor corporative etc. - CEDO, Albert şi Le Compte vs. Belgia, 10 februarie 1983.
[7] Corneliu Bârsan, „Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Volumul II - Procedura în Faţa Curţii. Executarea hotărârilor”, Editura All Beck, Bucureşti, 2006.
Cărţi juridice Editura Nomina Lex
Email to a friend
Print version
Plain textApreciati acest articol
Adauga un comentariu