Home | Referate / Articole juridice | Drepturile omului | Respectarea vietii private si de familie potrivit art. 8 CEDO

Respectarea vietii private si de familie potrivit art. 8 CEDO

By
Font size: Decrease font Enlarge font

EXTRAS: Inspirându-se din textul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este primul dintr-o serie de patru texte ale Convenţiei care protejează drepturi ce semnifică respectul social datorat individului.

Potrivit textului amintit:

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii şi a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”.

Domeniul de incidenţă al acestui text este, practic, nelimitat, motiv pentru care, cantitativ şi calitativ, art. 8 este al doilea text într-o ierarhie a aplicării prevederilor Convenţiei de către instanţa de la Strasbourg şi de către instanţele naţionale ale statelor membre. În linii generale el garantează dreptul la intimitate, pentru a utiliza noţiunea folosită în doctrina şi jurisprudenţa americană, ori dreptul de a fi lăsat în pace, pentru a utiliza o noţiune mai puţin juridică.

 

--------------------------------------------------------------------------------

Vrei mai multe informaţii despre acest subiect? Cumpără acum STUDIUL IN INTREGIME

CLICK AICI PENTRU A CUMPĂRA ACUM!

--------------------------------------------------------------------------------

PREŢ - 6 EURO cu plata rapidă prin SMS!

NUMAI în reţelele ORANGE si VODAFONE

--------------------------------------------------------------------------------

Studiul se livrează în format electronic, prin email, în termen de maxim 24 de ore de la efectuarea plăţii!

--------------------------------------------------------------------------------

 

Detalii tehnice ale studiului:

Autor Redactia www.studiijuridice.ro 

Anul elaborarii 2009

Pagini: 10

Detalii tehnice: Formatul paginii: A4; Font: Times New Roman; Dimensiune caractere - 13 pt.; Distanta intre randuri: 1.5

Note de subsol: DA

Diacritice-ă,â,ţ,ş: DA

Note de subsol: DA

Bibliografie: DA

Printabil: DA

Se distribuie in format: *.PDF

Optiune de copiere COPY/PASTE activă  [puteţi copia parti din conţinut în vederea realizării unor referate, studii, articole etc. personalizate după obiectivele dvs.]

Subscribe to comments feed Comentarii (0 postate)

total: | displaying:

Adauga un comentariu

  • Bold
  • Italic
  • Underline
  • Quote

Va rugam sa introduceti codul pe care il observati in imaginea de mai jos:

Captcha
Cărţi juridice Editura Nomina Le

Cărţi juridice Editura Nomina Lex

Cetatenia Europeana

Cetatenia Europeana

Libertatea de circulatie a persoanelor

Libertatea de circulatie a persoanelor

Actiunile in procesul penal

Actiunile in procesul penal

Probele in procesul penal

Probele in procesul penal

Pret: Lei (Ron) 25.00
 
Pret: Lei (Ron) 33.00
 
Pret: Lei (Ron) 32.00
 
Pret: Lei (Ron) 43.00
 
Theodor Mrejeru, Bogdan Mrejeru: Competenta in materie penala

Theodor Mrejeru, Bogdan Mrejeru: Competenta in materie penala

Exproprierea. Aspecte aspecte teoretice si jurisprudenta

Exproprierea. Aspecte aspecte teoretice si jurisprudenta

Reabilitarea - procedura speciala in procesul penal

Reabilitarea - procedura speciala in procesul penal

Organizarea si exercitarea profesiei de avocat (2010)

Organizarea si exercitarea profesiei de avocat (2010)

Pret: Lei (Ron) 24.00
 
Pret: Lei (Ron) 27.00
 
Pret: Lei (Ron) 27.00
 
Pret: Lei (Ron) 53.00
 
Drept civil. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept civil. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept procesual civil. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept procesual civil. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept penal. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept penal. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept procesual penal. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept procesual penal. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Pret: Lei (Ron) 85.00
 
Pret: Lei (Ron) 63.00
 
Pret: Lei (Ron) 85.00
 
Pret: Lei (Ron) 63.00
 
Codul de procedura civila

Codul de procedura civila

Legislatia profesiei de avocat

Legislatia profesiei de avocat

Codul civil roman

Codul civil roman

Codul de procedura penala

Codul de procedura penala

Pret: Lei (Ron) 13.00
 
Pret: Lei (Ron) 16.00
 
Pret: Lei (Ron) 33.00
 
Pret: Lei (Ron) 13.00
 
Codul familiei

Codul familiei

Codul muncii

Codul muncii

Codul penal roman

Codul penal roman

Uzucapiunea. Aspecte teoretice si jurisprudenta

Uzucapiunea. Aspecte teoretice si jurisprudenta

Pret: Lei (Ron) 9.00
 
Pret: Lei (Ron) 16.00
 
Pret: Lei (Ron) 20.00
 
Pret: Lei (Ron) 26.00
 

 

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO)

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO)

Institutiile Uniunii Europene conform Tratatului de la Lisabona

Institutiile Uniunii Europene conform Tratatului de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona

Contractul de franciza

Contractul de franciza

Pret: Lei (Ron) 24.00
 
Pret: Lei (Ron) 39.00
 
Pret: Lei (Ron) 26.00
 
Pret: Lei (Ron) 37.00
 
Contractul de Leasing

Contractul de Leasing

Taxele de timbru si timbrul judiciar

Taxele de timbru si timbrul judiciar

Expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara

Expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara

Codul de procedura civila in teste grila

Codul de procedura civila in teste grila

Pret: Lei (Ron) 15.00
 
Pret: Lei (Ron) 27.00
 
Pret: Lei (Ron) 25.00
 
Pret: Lei (Ron) 33.00
 
Judecata penala in prima instanta

Judecata penala in prima instanta

Politica Europeana de Vecinatate

Politica Europeana de Vecinatate

Organizarea si exercitarea profesiei de avocat (editia 2011)

Organizarea si exercitarea profesiei de avocat (editia 2011)

Pachet "Admitere Barou" (2010-2011)

Pachet "Admitere Barou" (2010-2011)

Pret: Lei (Ron) 29.00
 
Pret: Lei (Ron) 33.00
 
Pret: Lei (Ron) 59.00
 
Pret: Lei (Ron) 330.00
 
Drept Procesual Penal (Sinteze Admitere Barou), editia 2011

Drept Procesual Penal (Sinteze Admitere Barou), editia 2011

Drept Penal (Sinteze Admitere Barou), editia 2011

Drept Penal (Sinteze Admitere Barou), editia 2011

Tratat de drept procesual penal. Partea generala (editie 2011)

Tratat de drept procesual penal. Partea generala (editie 2011)

Taxele de timbru si timbrul judiciar

Taxele de timbru si timbrul judiciar

 

Pret: Lei (Ron) 63.00
 
Pret: Lei (Ron) 85.00
 
Pret: Lei (Ron) 49.00
 
Pret: Lei (Ron) 27.00
 
  • Email to a friend Email to a friend
  • Print version Print version
  • Plain text Plain text

Etichetat ca:

CEDO, Drepturile omului, Referate Drepturile Omului, Referate DEDO, DEDO, Referate CEDO, Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Comentarii CEDO, art. 8 CEDO

Apreciati acest articol

5.00
Lucrari de licenta

Lucrari.ro - Librarie On-Line

 

Administratie publica

Agricultura / Agronomie

Criminalistica

Drept bancar

Drept civil

Drept comercial

Drept comunitar

Drept constitutional

Dreptul familiei

Drept financiar - fiscal

Drept international privat

Drept international public

Dreptul muncii

Drept penal

Drept executional penal

Drept procesual civil

Drept procesual penal

Proprietate intelectuala

Dreptul sanatatii

Dreptul mediului

Drepturile omului

Drept roman

Istoria statului si dreptului

Psihologie judiciara

Religie

Sociologie juridica

Teoria generala a dreptului

Dreptul transporturilor

Teste grila: Organizarea si exercitarea profesiei de avocat (Testul Grila nr. 1)

1. Anchetarea abaterii săvârşite de un avocat pentru orice fapte care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei de avocat:
2. În scopul asigurării secretului profesional:
3. Contractul de asistenţă juridică:
4. Următoarele situaţii sunt specifice grupării cabinetelor individuale de avocaţi:
5. Avocaţii care profesează în România sub titlul profesional din statul membru de origine:
6. În cazul înstrăinării unui cabinet individual către un alt cabinet individual, contractele încheiate de transmiţător cu avocaţii stagiari salarizaţi în interiorul profesiei:
7. În societăţile civile profesionale hotărârile adunărilor generale:
8. Nu constituie forme asociative de exercitare a profesiei de avocat:
9. Este permisă încheierea unui contract de asistenţă juridică în care să se prevadă:
10. Nu are obligaţia de a păstra secretul profesional:
eXTReMe Tracker