O.N.U. si protectia drepturilor omului
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, elaborată sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite, este documentul care a avut o însemnătate excepţională pentru elaborarea şi dezvoltarea conceptului drepturilor omului pe plan naţional şi internaţional şi care înscrie, chiar în primul său alineat, ideea că „recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume”.
Împreună cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cele două Pacte - Pactul privind drepturile civile şi politice şi Pactul privind drepturile economice, sociale şi culturale şi cele două Protocoale facultative formează, aşa cum sunt denumite de către specialiştii în domeniu - „Carta Internaţională a Drepturilor Omului”.
--------------------------------------------------------------------------------
CLICK AICI PENTRU A CUMPĂRA ACUM!
![]()
--------------------------------------------------------------------------------
PREŢ - 6 EURO cu plata rapidă prin SMS!
NUMAI în reţelele ORANGE si VODAFONE
--------------------------------------------------------------------------------
Studiul se livrează în format electronic, prin email, în termen de maxim 24 de ore de la efectuarea plăţii!
--------------------------------------------------------------------------------
Detalii tehnice ale studiului:
Format - *.pdf
Nr. de pagini - 25, format A4, Dimensiune caractere - 12 pt., Times New Roman
Printabil - DA
Optiune de copiere [copy/paste] - ACTIVA [puteţi copia conţinutul în vederea realizării unor referate, studii, articole etc. personalizate după obiectivele dvs.]
Protectie - DA [Documentul este protejat cu o PAROLA pe care o veţi primi prin email odată cu studiul comandat]
Din cuprins:
Secţiunea I - Liga naţiunilor – precursoarea O.N.U.
Secţiunea a II-a - OrganizaţiA naţiunilor unite. Implicaţiile cartei O.N.U. în domeniul drepturilor omului
Secţiunea a III-a - Instituţiile specializate ale O.N.U.
Secţiunea a IV-a - DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
§ 1. Prezentare generală
§ 2. Drepturile şi libertăţile garantate
§ 3. Natura juridică a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului
Secţiunea a V-a - Pactele din 1966
§ 1. Prezentare generală
§ 2. Pactul privind drepturile civile şi politice
§ 3. primul Protocol facultativ la Pactul privind drepturile civile şi politice
§ 4. Al doilea Protocol Facultativ la Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice
§ 5. Pactul privind drepturile economice, sociale şi Culturale
Secţiunea a VI-a: Alte documente ONU privind protectia drepturilor omului. Prezentare generala.
Demo studiu: ONU SI PROTECTIA DREPTURILOR OMULUI - partea I [A se vedea sectiunea FISIERE ATASATE - In partea superioara a site-ului, coloana dreaptă].
Cărţi juridice Editura Nomina Lex
FISIERE ATASATE
Apreciati acest articol








Adauga un comentariu