Mediul si protejarea sa prin mijloace juridice
Prin acţiunile sale omul a încercat întotdeauna să modeleze natura, care avea legi aspre ce trebuiau respectate pentru a supravieţui. Tocmai datorită nerespectării acestor legi s-a adus atingere armoniei şi echilibrului mediului înconjurător şi împreună cu consumul prea rapid a resurselor naturale faţă de forţa lor de regenerare s-a ajuns la actuala “criză ecologică”.
Actuala criza a mediului se datorează în primul rând fiinţei umane care prin acţiunile sale necontrolate a periclitat mediul natural care s-a definitivat in mii si mii de ani. Omul nu si-a pus problema de a proceda raţional, in condiţii normale de echilibru si dezvoltare a vieţii, decât foarte târziu.
Folosindu-se pe scara larga ştiinţa şi tehnologia în scopul dezvoltării industriale, s-a ignorat necesitatea păstrării unui echilibru între satisfacerea nevoilor materiale proprii în continua creştere si protecţia tuturor factorilor mediului înconjurător[1].
Dezvoltarea civilizaţiei industriale de la mijlocul secolului trecut a produs modificări profunde si accelerate mediului înconjurător, datorita solicitării din ce in ce mai mari a resurselor naturale, a extinderii suprafeţelor cultivate si a schimbării sistemelor de cultura, a despădurărilor masive pentru obţinerea de masa lemnoasa si de, terenuri noi pentru agricultura, a intensificării utilizării păşunilor, a dezvoltării exploatării subsolului, precum şi a altor activităţi cu impact asupra mediului.
Aflat în unitate şi totodată în contradicţie cu natura, omul va trebui probabil încă multa vreme sa se confrunte cu fenomene naturale ca: inundaţii, erupţii vulcanice, taifunuri şi altele.
Lunga istorie a omenirii arata ca in decurs de doua-trei milenii impactul uman asupra mediului înconjurător a devenit uriaş. Astfel, omul a despădurit mai mult de jumătate din aria împădurita, a denundat vaste terenuri pe care le-a expus forţelor distrugătoare ale apelor si vanturilor, a degradat imense suprafeţe prin culturi excesive, a consumat aproape pana la epuizare unele resurse naturale ale planetei, a redus posibilităţile de autopurificare a biosferei datorita marilor cantităţi de substanţe toxice si reziduuri aruncate in natura, a provocat premisele unui dezechilibrul in balanţă oxigenului si a ecranului protector de ozon, a poluat oceanele prin masive scurgeri de substanţe nocive pentru flora si fauna marina.
Poluarea îndelungată a mediului natural a determinat acumularea problemelor ecologice contemporane, exprimabile printr-o dizarmonie accentuata intre mediul creat de om si cel natural, cu perspective reale de deteriorare a condiţiilor de viaţă ale omului planetar si ale dezvoltării civilizaţiei viitorului. Deteriorarea mediului de către om înseamnă nu numai distrugerea echilibrului ecologic, ci si apariţia unei reacţii inverse din partea mediului astfel modificat asupra omului: noile condiţii de mediu sunt mai puţin favorabile pentru viata omului, pentru desfăşurarea activităţilor sale economice, sociale si culturale.
Mediul înconjurător a fost privit pana nu de mult doar ca o simpla sursa pentru alimentarea proceselor economice specifice societăţii omeneşti şi ca o arie liberă pentru deversarea tuturor deşeurilor şi reziduurilor activităţilor umane, neţinându-se seama de faptul ca exosfera este supusă unor necontenite transformări în cadrul unor cicluri naturale în care fiecare element îşi are locul şi rolul său în menţinerea echilibrului dinamic al întregului sistem ecosferic[2].
Revoluţia tehnico-ştiinţifică contemporană care se desfăşoară într-un ritm din ce in ce mai accelerat, în toate ţările lumii a pus în faţă omenirii mai multe probleme determinate de situaţiile previzibile ale ultimului deceniu al secolului XX şi începutul mileniului trei, dintre care enumerăm o populaţie de peste 6 miliarde de oameni, dorinţa firească a tuturor oamenilor de a atinge un nivel de viaţă cât mai ridicat; necesitatea creşterii producţiei de materii prime, de combustibili şi energie.
Consumul este bineînţeles esenţial pentru prosperitatea umana, dar consumul prea mare sau consumul unor lucruri nepotrivite afectează atât sănătatea noastră personală, cât şi sănătatea mediului natural de care depindem. În prezent consumul absoarbe vaste cantităţi de resurse, dintre care acum multe sunt folosite dincolo de nivelurile durabile. Poluarea şi degradarea resurselor, care izvorăsc din consumul tot mai mare, continuă să se agraveze, iar taxa plătita se măsoară nu numai în ecosisteme afectate, ci şi în boli umane şi mizerie în special pentru cei mai săraci dintre noi.
Criza ambientala este deci rezultatul agresiunii noastre inconştiente asupra sistemelor naturale care ne susţin. Degradarea ecologică are numeroase consecinţe manifestate sub toate formele şi toate planurile vieţii şi activităţii omului. Astfel, dintre consecinţele sociale, cele mai serioase sunt reducerea productiei de alimente pe locuitor si prin urmare, cresterea subnutritiei si a mortalitatii. Exista o legatura la fel de stransa intre problemele de mediu si cele privind razboiul si pacea. Razboiul nuclear, chimic sau biologic constitue o mare amenintare asupra supravietuirii ecologice. Razboaiele si cursa inarmarilor constitue prin ele insele o cursa de deteriorare dintre cele mai serioase pentru ansamblul mediului inconjurator, cu atat mai mult armele chimice si cele de distrugere in masa.
Aceasta dorinta a oamenilor de “mai bine” a actionat impotriva mediului ambiant pe care l-a poluat si intoxicat cu o multitudine de substante potrivnice vietii. Avem in vedere aici substantele si preparatele chimice periculoase, armele, materialele explozive si substantele de distrugere in masa care sustin conflictele militare si razboaiele, folosirea energiei nucleare care produce reziduuri deosebit de toxice. Utilizarea si circulatia substantelor chimice periculoase antreneaza din ce in ce mai multe si mai importante riscuri pentru mediu si genereaza numeroase pagube.
O alta consecinţă grava asupra mediului inconjurator este eliberarea in atmosfera a miliarde de tone de dioxid de carbon ca urmare a cresteri consumului de combustibili fosili amplificanad la nivel global schimbarile climatice.
Poluarea este una din formele cele mai insiduoase de atentat in masa asupra sanatatii colectivitatilor umane. Este un paradox faptul ca pe masura ce societatea umana se dezvolta ea devine tot mai distructiva in procesul productiv si in consumul personal, casnic. Poluarea, ca un rau al secolului, este azi un fenomen de raspandire universala care nu depinde in principal de caracterul oranduirii sociale (desi aceasta poate determina, printr-o gospodarire chibzuita a resurselor si printr-o legislatie adecvata oarecare scadere a gradului de poluare) si care se amplifica urmand cursul ascendent al progresului tehnic, fiind un atribut direct al acestua. Sub aspect economic si comercial se constata ca mobilitatea crescanda a capitalului submineaza pastrarea standardelor ecologice prin faptul ca permite industriilor poluante sa ocoleasca reglementarile, in loc sa se ingrijeasca de realizarea unor procese de productie mai curate[3].
Din aceste cauze, pretutindeni in lume, din ce in ce mai insistent, se impun actiuni in sprijinul protectiei mediului inconjurator, aceasta fiind una dintre preocuparile contemporane prioritare.
Dezbaterea privind comertul si ecologia a devenit din punct de vedere politic un camp minat care include toate tarile, industriile si ecosistemele. Acest complex de probleme pune la incercare capacitatea guvernelor de a satisface cerintele unei lumi in care nu numai viata politica, ci si cea biologica este caracterizata de instabilitate. Aspectele ecologice au devenit factori importanti in negocierile unor intelegeri comerciale regionale sau mondiale, ridicand probleme ce trebuie rezolvate cat mai rapid.
Tratatul de la Maastrich prevede cedarea unei părţi a competentelor aparţinând guvernelor nationale Comunitatii acestora, incluzand si dreptul de a stabili si pune in aplicare reglementari ecologice[4].
Problema protecţiei mediului a fost mai intai, sub diferite forme, o problema de drept intern. Realitatea faptului ca poluarea nu are frontiere, a făcut ca lupta de combatere a ei sa fie un factor de colaborare intre state si in acelaşi timp un factor al păcii. In 1981 la a 15-a Adunare Generala a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii si a resurselor sale[5], intr-o rezoluţie cu privire la conservare si la pace se declara ca: pacea este o condiţie indispensabila a conservării naturii in aceeaşi măsura in care conservarea contribuie ea însăşi la pace, gratie utilizării ecologice a resurselor. Sarcina cea mai importanta ce sta azi in fata omenirii este dezarmarea generala, deoarece, printre altele, războaiele şi cursa înarmărilor constituie prin ele insele o sursa dintre cele mai serioase de degradare pentru ansamblul mediului înconjurător.
Adoptarea de tehnologii de producţie cât mai puţin poluante şi reproiectarea tehnologiilor productive actuale pentru a se conforma cat mai mult cu putinţă cerinţelor ecologice, in activităţile industriale, agricole si de transport, a devenit o alta cerinţă majora născută din necesitatea reconstrucţiei ecologice.
Programele de dezvoltare a statelor lumii, in orice domeniu ar fi ele - economic, de urbanism, de amenajare a teritoriului, ştiinţifico-tehnice etc. - trebuie armonizate cu politicile de mediu.
Acest “război” pentru salvarea planetei trebuie câştigat, iar sarcina dreptului este de a “ pune umărul” la crearea unei viziuni comune din partea tuturor factorilor responsabili si a populaţiei însăşi, atât pe partea economică, cât şi a comportamentului ecologic.
Ţara noastră se afla în prezent în plin proces de restructurare economică şi socială şi este preocupată intens de integrarea în structurile europene, ceea ce impune specialiştilor să găsească soluţii optime pentru creşterea economică şi îmbunătăţirea vieţii tuturor românilor, dar fără a provoca daune ireparabile mediului ambiant moştenit de la strămoşi.
Caracterul universal al problemelor ecologice şi interesul comun al umanităţii actuale şi viitoare pentru conservarea mediului fac din reglementarea juridică principalul mijloc de promovare a obiectivelor unui model socio-ecologic viabil.
--------------------------------------------------------------------------------
[1] Virgil Ivanovici, „Probleme ale protecţiei mediului înconjurător pe plan naţional şi internaţional”, în Revista „Ocrotirea Naturii şi a mediului înconjurător”, nr. 2/1976, p. 95 şi urm.; Dumitru Popescu, „Probleme juridice privind protecţia mediului uman şi combaterea poluării”, în Revista Română de Drept nr. 7/1972, p. 36 şi urm.
[2] Mircea Duţu, „Dreptul la un mediu sănătos şi prosper - drept fundamental al omului”, în Revista Dreptul nr. 9-12/1990, p. 34 şi urm.
[3] Gheoghe-Iulian Ioniţă, op. cit., p. 58 şi urm.
[4] Mircea Duţu, „Dreptul internaţional şi comunitar al mediului”, Editura Economică, Bucureşti, 1995, p. 45 şi urm.
[5] Dumitra Popescu, Mircea Popescu, Dreptul mediului. Documente şi tratate internaţionale, Editura Artprint, Bucureşti, 2002.
Cărţi juridice Editura Nomina Lex
Email to a friend
Print version
Plain textApreciati acest articol
Adauga un comentariu