Obligatia de intretinere intre fostii soti
Deosebit de obligaţia de întreţinere dintre soţi, legea, prin art. 41 alin. 2-5 C. fam., reglementează o astfel de îndatorire şi în relaţia dintre foştii soţi. Aceleaşi dispoziţii sunt aplicabile în materia căsătoriei putative (art. 24 alin. 1 C. fam.)[1].
Obligaţia legală de întreţinere dintre foştii soţi divorţaţi sau foştii soţi din căsătoria desfiinţată (sub rezerva putativităţii) este aşadar o obligaţie distinctă faţă de cea fondată pe îndatorirea de sprijin material reciproc din timpul căsătoriei, după cum diferite sunt şi condiţiile celor două feluri de obligaţii. Dar în ambele cazuri avem ca premisă instituţia căsătoriei, fiindcă şi între foştii soţi izvorul obligaţiei de întreţinere este de asemenea căsătoria, de astă dată desfăcută ori desfiinţată, fără de care o astfel de îndatorire nu ar exista, aşa cum nu există între concubini sau foşti concubini, indiferent de durata convieţuirii. Altfel spus, sub aspect juridic, fundamentul obligaţiei de întreţinere între foştii soţi îl constituie instituţia căsătoriei[2].
Fundamentul obligaţiei legale de întreţinere dintre foştii soţi se află în acele reguli morale de convieţuire, care impun asistenţa materială şi morală între persoanele legate în trecut prin căsătorie.
Obligaţia de întreţinere dintre foştii soţi, după rămânerea definitivă a hotărârii de divorţ, reglementată de art. 41 alin. (2)-(5) C. fam., nu este nici o continuare a obligaţiei de întreţinere dintre soţi în timpul căsătoriei şi nici o obligaţie având la bază răspunderea delictuală, ci o obligaţie distinctă, care păstrează totuşi în configuraţia sa elementele generale ale obligaţiei de întreţinere, nefiind străină nici de unele aspecte ale culpei unuia sau a altuia dintre soţi în relaţiile lor reciproce[3].
În raport cu obligaţia de întreţinere care a existat între soţi, obligaţia de întreţinere dintre foştii soţi este nouă[4], în sensul că este distinctă. Această soluţie rezultă din art. 2, art. 86 alin. 1, art. 41 alin. 2-5 C. fam. De altfel, în unele privinţe, condiţiile de existenţă ale celor două obligaţii de întreţinere sunt deosebite. Rezultă că obligaţia de întreţinere dintre foştii soţi nu este o continuare a îndatoririi de sprijin material de care au fost ţinuţi soţii în timpul căsătoriei.
Aşadar, în literatura juridică de specialitate se admite unanim că obligaţia de întreţinere dintre foştii soţi nu poate fi explicată invocând principiile răspunderii civile delictuale, în ideea că soţul din a cărui vină a fost desfăcută căsătoria, lipsindu-l pe celălalt de sprijinul material pe care i-l acorda, ar datora despăgubiri, cel puţin din următoarele considerente[5]:
- dreptul la întreţinere este recunoscut şi aceluia dintre soţi din a cărui culpă - concurentă sau exclusivă - a fost pronunţat divorţul;
- vinovăţia unuia dintre soţi în ceea ce priveşte desfacerea căsătoriei prezintă interes în stabilirea limitei de timp a dreptului la întreţinere, dar în aceste limite dreptul la întreţinere există indiferent de conduita culpabilă din timpul căsătoriei;
- atât condiţiile de acordare, cât şi cuantumul întreţinerii sunt diferite de cele aplicabile în cazul obligaţiei de reparare a prejudiciului cauzat unei persoane;
- obligaţia de întreţinere dintre foştii soţi prezintă caracterele specifice obligaţiei legale de întreţinere în general[6].
Reţinem că obligaţia de întreţinere dintre foştii soţi trebuie stabilită prin hotărârea de divorţ sau printr-o hotărâre judecătorească ulterioară. De aceea, fostul soţ se poate opune, după desfacerea căsătoriei prin divorţ, pe calea contestaţiei la executare, la urmărirea pensiei de întreţinere fixată în timpul căsătoriei; această soluţie este corespunzătoare în cazul foştilor soţi la căsătoria putativă[7].
-------------------------------------------------------------------------------
[1] Dând expresie art. 86 alin. 1 C. fam., care, după ce enumeră persoanele între care există obligaţia legală de întreţinere, dispune că aceasta există "şi între celelalte persoane anume prevăzute de lege", art. 41 alin. 2-5 C. fam. reglementează obligaţia de întreţinere între soţii divorţaţi, iar art. 24 alin. 1 acelaşi Cod între foştii soţi în cazul căsătoriei putative - Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, „Tratat de dreptul familiei”, Editura All Beck, Bucureşti, 2001, p. 465.
[2] Dan Lupaşcu, „Dreptul familiei”, Editura Rosetti, Bucureşti, 2005, p. 264.
[3] I. Filipescu, „Obligaţia de întreţinere între foştii soţi”, în Revista Română de Drept, nr. 2/1970, p. 67 şi urm.
[4] A. Ionaşcu, „Durata obligaţiei de întreţinere între foştii soţi”, în Revista Justiţia Nouă, nr. 5/ 1962, p. 56.
[5] Florian Emese, Dreptul familiei, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2003, p. 330; Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, op. cit., p. 465.
[6] În ceea ce priveşte fundamentul obligaţiei legale de întreţinere dintre foştii soţi, în doctrină a fost exprimată şi opinia potrivit căreia ulterior desfacerii sau desfiinţării căsătoriei obligaţia de întreţinere este forma de manifestare a obligaţiei de sprijin reciproc născută prin încheierea căsătoriei şi care „supravieţuieşte" disoluţiei acesteia, neputându-se vorbi de o nouă obligaţie, distinctă de cea existentă între soţi - I. Comănescu, I. Mihuţă, R. Petrescu.
[7] Tribunalul Suprem, dec. civ. nr. 1390 din 15 decembrie 1961, în J.N., nr. 11,1963, p. 137, cu notă de Traian Mârza. În sensul după care modificarea (inclusiv sistarea) obligaţiei de întreţinere nu poate fi obţinută pe calea contestaţiei de executare, ci numai pe calea unei acţiuni principale adresate instanţei care a pronunţat hotărârea de stabilire a pensiei de întreţinere, solicitându-se modificarea voită - Trib. Suprem, dec. civ. nr. 1164 din 26 august 1970, în I.G. Mihuţă, Repertoriu..., 1969-1975, p. 51; se precizează că este vorba de modificarea pensiei de întreţinere pe motiv că debitorul nu a dispus pe perioada respectivă de mijloacele necesare – Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, op. cit., p. 465.
Cărţi juridice Editura Nomina Lex
Email to a friend
Print version
Plain textApreciati acest articol
Adauga un comentariu