Cum percep consumatorii notiunea de respectare a retetelor de fabricatie pentru produsele alimentare
De câte ori nu am intrat fiecare dintre noi într-un restaurant pentru a consuma un fel de mâncare de care aveam poftă? Şi de câte ori nu am fost dezamăgiţi că ceea ce ne servea chelnerul nu era tocmai ce ne doream? De nepermis de multe ori, este răspunsul.
Cu toate acestea, mulţi consumatori preferă să nu îşi strice buna dispoziţie prin reclamaţii verbale directe şi neîntârziate, iar aceste evenimente rămân nesancţionate corespunzător. Acest articol nu se adresează numai consumatorilor, ci şi bucătarilor sau proprietarilor de unităţi de deservire alimentară, fie ele restaurante, fast-food-uri sau simple cafenele. Pentru cine nu are timp şi nici curiozitatea de a analiza sutele de prevederi normative în acest domeniu, trebuie să le fie cunoscută o singură bază logică şi valabilă; simpla existenţă a unor publicaţii (cărţi de bucate, reţete individuale sau alte publicaţii de specialitate) înseamnă că deja s-a format cel puţin o cutumă, un obicei cu o arie de răspândire mare, care trebuie respectată. „Trebuie respectată" fiind de notorietate printre consumatori. Printre modurile în care o reţetă nu e respectată pot fi enumerate: înlocuirea unor ingrediente alimentare cu altele, care de regulă sunt inferioare calitativ, modul de preparare impropriu, folosirea prin adăugare a unor componente ce schimbă reţeta în parte sau chiar în totalitate şi, mai grav, utilizarea unor ingrediente expirate, alterate sau prepararea în condiţii de igienă necorespunzătoare. Spre exemplu, comisarii ANPC, în urma controalelor efectuate, au sancţionat mai mulţi operatori economici în cazuri precum nerespectarea reţetei de preparare pentru cappuccino viennese, la care se utiliza, în loc de frişcă, un produs pe baza de grăsimi vegetale; lipsa informaţiilor privind compoziţia şi cantitatea netă pentru sandvişuri şi salate comercializate la ghişeele exterioare; lipsa reţetelor de preparare a alimentelor în unităţile cu bucătării proprii; nerespectarea reţetelor de fabricaţie a preparatelor culinare (în judeţele Galaţi, Neamţ, Suceava, Tulcea); în judeţul Vaslui, deşi în reţeta de fabricaţie a piureului din cartofi erau prevăzute ca ingrediente unt şi lapte, în realitate se foloseau margarină şi apă; în Bucureşti, personalul care pregătea pizza şi alte preparate culinare pentru livrare nu cunoştea reţetele pentru fiecare sortiment, existând diferenţe pozitive sau negative între cantităţile de materii prime declarate de angajaţi şi cele prevăzute în reţetele de fabricaţie; lipsa tuturor elementelor de identificare/ caracterizare a fost constatată în judeţele Arad, Argeş, Cluj, Suceava, Călăraşi, Maramureş, Neamţ, Bacău, Sibiu, Ilfov, Mureş, Hunedoara, Galaţi, Vaslui, Alba, Bistriţa-Năsăud, Mehedinţi etc.; înscrierea de menţiuni care puteau induce în eroare consumatorii; abatere constatată în judeţele Neamţ (bomboane de pom, castane, pungi a 400 grame, care induceau în eroare consumatorii referitor la natura reală a produsului, deoarece, în lista ingredientelor nu figura ingredientul „castane", ci doar aroma de castane); Vrancea (prăjitura care avea marcat pe etichetă menţiunea „produs fără conservanţi şi aditivi alimentari", din lista ingredientelor rezultând utilizarea agenţilor de afânare e-450, e-500, prăjitura cu iaurt în a cărei compoziţie nu figura ingredientul "iaurt", ci un premix asemănător iaurtului), Bucureşti („ecler cu ciocolată", care conţinea în realitate o cremă de cacao, sărăţele de post, care conţineau în lista ingredientelor ou, cozonac cu nucă şi cacao, care nu conţinea cacao în lista ingredientelor); înscrierea eronată a listei ingredientelor sau înscrierea eronată a ingredientelor compuse, abatere constatată în judeţele Vaslui, Mehedinţi, Neamţ, Prahova etc. Din păcate, lista poate continua. Vestea proastă pentru cei ce sunt obişnuiţi să încalce aceste norme este că există şi în România specificaţii tehnice din care să rezulte fără dubiu cantitatea procentuală a ingredientelor ce ar trebui să dea specificitate unor produse. Fără a enumera absolut toate normele de referinţă, redau în continuare o enumerare prescurtată.
Lista actelor normative cu caracter general din domeniul produselor şi serviciilor alimentare
OG nr. 21/ 1992 privind protecţia consumatorilor (r2) cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 363/ 2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările ulterioare; HG nr. 947/ 2000 privind modalitatea de indicare a preţurilor produselor oferite consumatorilor spre vânzare, republicată; Lege nr. 150/2004 (r1) privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale; Regulamentul (CE) nr. 178/2002 de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare; OUG nr. 97/ 2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, republicată; Ordonanţa nr. 42/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării, republicată; OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare; Regulamentul (CE) nr. 1925/2006 privind adăugarea de vitamine şi minerale şi de alte substanţe la alimente; Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 privind aromele; Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, aprobată prin Legea nr. 650/ 2002, republicată (r1), cu modificările şi completările ulterioare; HG nr. 348/ 2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările şi completările ulterioare; Ordinul nr. 333/2002 prin producerea, comercializarea şi utilizarea cărnii separate mecanic, cu modificările ulterioare; Comunicare a Comisiei (2008/C 27/05) privind includerea în Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului (Regulamentul unic OCP) a reformelor recente ale politicilor din sectorul laptelui şi produselor lactate şi din sectorul zahărului; Ordinul nr. 142/1307/185/2008 de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1601/91 cu privire la regulile generale privind definirea, descrierea şi prezentarea vinurilor aromatizate, a băuturilor aromatizate pe bază de vin şi a cocteilurilor aromatizate din produse vitivinicole; Ordinul nr. 368/1160/212/2008 pentru aprobarea Normelor privind definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor tradiţionale româneşti. Enumerarea este limitativă. În plus, încă din şcoală, bucătarii învaţă că trebuie să realizeze preparate culinare după reţete omologate, care să satisfacă exigenţele consumatorilor. În acest scop, ei trebuie să aibă obligatoriu noţiuni de gastrotehnie şi tehnologie culinară. Bucătarul execută următoarele operaţii: recepţionează cantitativ şi mai ales calitativ materiile prime necesare procesului de producţie culinară; depozitează materiile prime conform normelor de depozitare; măsoară cantităţile necesare; prelucrează primar materiile prime dozate; prelucrează termic materiile prime respectând procesele tehnologice prevăzute în reţetar, obţinând astfel preparatele culinare dorite şi cerute de consumatori; după preparare, urmează montarea acestora pe obiecte de inventar specifice servirii preparatelor şi eliberarea spre consum în salonul de servire; respectă normele de igienă, de protecţia muncii şi a mediului; respectă regulamentul de ordine interioară şi legile care reglementează activitatea în domeniul alimentaţiei publice.
Autoritatea care se ocupă de protecţia consumatorului
Începând cu anii 1960-1970, în diverse state europene ca Suedia, Danemarca, Marea Britanie, Germania, Belgia, Franţa, Ţările de Jos au fost promulgate legi care vizau protecţia consumatorilor. În România, acte normative care să reglementeze acest domeniu au apărut după anul 1990, adoptarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor reprezentând primul act care a statuat, în ţara noastră, drepturile consumatorilor. Începuturile protecţiei consumatorilor în România stau sub semnul căutărilor celor mai bune căi de a adopta principiile ce stau la baza relaţiei consumator-operator economic (pe atunci, agent economic) şi de a le adapta regimului de viaţă românesc. Perioada de pionierat în acest domeniu, pentru ţara noastră, coincide cu momentele în care ţări ca Franţa, Marea Britanie sau Germania îşi alcătuiau deja un sistem structurat, bazat pe legi care statuau drepturile consumatorilor. Actul normativ ce reglementează organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor este Hotărârea Guvernului nr. 882 din 30 august 2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 612 din 30/08/2010. Astfel, Autoritatea este instituţie publică şi funcţionează ca organism de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri. Conform dispoziţiilor acestui act normativ, Autoritatea coordonează şi realizează strategia şi politica Guvernului în domeniul protecţiei consumatorilor, acţionează pentru prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor. Autoritatea are în subordine, ca entităţi cu personalitate juridică, comisariatele judeţene pentru protecţia consumatorilor, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti şi Centrul Naţional pentru Încercarea şi Expertizarea Produselor „Larex” Bucureşti. Comisariatele judeţene pentru protecţia consumatorilor şi Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti sunt organizate ca structuri teritoriale, cu competenţe limitate teritorial. Asociaţiile de consumatori au un rol deosebit de important în acest context. In calitatea mea de vicepreşedinte al APPC, pot declara că avem o contribuţie considerabilă în îmbunătăţirea protecţiei consumatorului la nivel naţional, prin monitorizarea şi prin intervenţia noastră pozitivă în activităţile specifice acestui domeniu. Prin controalele pe care le efectuează, comisarii pentru protecţia consumatorului veghează la respectarea drepturilor noastre la o viaţă sănătoasă, însă noi, consumatorii, avem obligaţia de a depune minime diligenţe pentru a respecta recomandările autorităţii naţionale în domeniu.
--------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------
este avocat inscris in Baroul Bucuresti, arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa CCIR, doctorand la disciplina Drept international public in cadrul Institutului de Cercetari Juridice „Academician Andrei Radulescu” al Academiei Romane si Cercetator stiintific asociat in cadrul Centrului de Studii de Drept European, mediator, practician in insolventa si coordonator al societatii LEGAL RECOVERY IPURL, vicepresedinte al Asociatiei Profesionistilor pentru Protectia Consumatorului.
Cărţi juridice Editura Nomina Lex
Email to a friend
Print version
Plain textApreciati acest articol
Adauga un comentariu