Proprietatea peregrina in dreptul roman
Deşi peregriniii, după legea romană, nu puteau fi proprietari, totuşi edictul pretorului peregrin şi cele ale guvernatorului le-au ocrotit, în vederea uşurării comerţului cu romanii, stăpânirea în fapt asupra averii pe care o aveau şi pe care cercetătorii de mai târziu au numit-o proprietate peregrină.
Deci, în climatul de expansiune a schimbului de mărfuri, romanii au fost nevoiţi să recunoască peregrinilor, partenerii lor de afaceri, un drept de proprietate distinct.
Proprietatea peregrină nu a putut fi protejată prin mijloace de drept civil, deoarece acestea erau accesibile numai cetăţenilor romani. Datorită acestui fapt s-au creat procedee juridice aparte, după modelul celor aplicabile proprietăţii civile.
Astfel, proprietatea peregrină era protejată prin acţiunea în revendicare cu suprimarea cuvintelor iure quiritum, fie pe calea unei ficţiuni (că peregrinul ar fi cetăţean roman). Tot astfel, acţiunile furti (cu privire la furt) şi damni iniuria dati (cu privire la paguba cauzată pe nedrept).
După anul 212, când s-a dat Constituţia lui Antonin Caracalla, proprietatea peregrină a dispărut, deoarece s-a acordat cetăţenia aproape tuturor străinilor.
Cărţi juridice Editura Nomina Lex
Email to a friend
Print version
Plain textApreciati acest articol
Adauga un comentariu