Home | Referate / Articole juridice | Drept penal | Traficul de persoane

Traficul de persoane

By
Font size: Decrease font Enlarge font

La începutul acestui mileniu, comunitatea internaţională este confruntată cu ameninţări grave la adresa securităţii şi ordinii mondiale, cu noi forme de manifestare a criminalităţii, mai ales sub aspectul său organizat, statele membre ale Uniunii Europene şi cele candidate la aderare reprezentând principalii vectori ai luptei împotriva criminalităţii, fiind puternic angajate din punct de vedere logistic, operaţional şi financiar în combaterea acestui flagel.

România ca oricare altă ţară din lume se confruntă cu diversitatea criminalităţii organizate. În perioada de tranziţie parcursă de România după Revoluţia din Decembrie 1989, criminalitatea organizată naţională şi internaţională şi-a făcut apariţia şi s-a dezvoltat, grupurile criminale acţionând structurat în diverse domenii ale vieţii sociale şi economice.

 O parte a cetăţenilor români uzitând de dreptul la libera circulaţie au săvârşit fapte penale în afara teritoriului naţional, pentru ca ulterior, în baza "experienţei" acumulate, să iniţieze pe teritoriul României forme organizate de criminalitate, deja existente în alte zone geografice. În acest context s-a ajuns la o specializare a grupărilor criminale în domenii în care profitul este maxim, prejudiciind de cele mai multe ori sistemul economic şi social prin: fraudarea banilor publici şi trecerea acestora în profitul grupurilor de interese şi afectând sănătatea şi viitorul naţiunii; organizarea unor reţele de traficanţi de droguri şi atragerea tineretului în sfera consumatorilor; traficarea de persoane în vederea exploatării sexuale; traficarea persoanelor cu handicap în vederea practicării cerşetoriei; constituirea unor reţele de aducere în România şi trecerea ilegală peste frontieră a unor grupuri de migranţi.

Bibliografie

  • Constituţia României din anul 2003 în forma republicată a Constituţiei României din 1991, cu actualizarea denumirilor şi renumerotarea articolelor, revizuită prin Legea nr. 429/2003, aprobată prin Referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, confirmat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003. Textul Constituţiei din anul 2003 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003.
  • Codul penal român, Editura Nomina Lex, Bucureşti, 2009.
  • Codul de procedură penală, Editura Nomina Lex, Bucureşti, 2009.
  • Boroi Alexandru, Nistoreanu Gheorghe, „Drept penal. Partea specială”, Editura All Beck, Bucureşti, 2005.
  • Buergenthal Thomas, Weber Renate, „Dreptul internaţional al drepturilor omului”, Editura ALL, Bucureşti, 1996.
  • Coman Florian, Purdă Nicolae, „Protecţia juridică a drepturilor omului”, Editura Era, Bucureşti, 1999.
  • Diaconescu Gh., „Infracţiunile în Codul penal român”, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1997.
  • Dianu Tiberiu, „Loviturile sau vătămările cauzatoare de moarte”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996.
  • Dobrinoiu Vasile, „Drept penal. Partea specială”, Vol. I – „Teorie şi practică”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, 2003
  • Dongoroz Vintilă, „Drept penal”, Bucureşti, 1932.
  • Dongoroz Vintilă, „Drept penal”, Tirajul, Bucureşti, 1939.
  • Dongoroz Vintilă, Dărângă Gheorghe, Kahane Siegfried, Lucinescu Dumitru, Nemeş Aurel, Popovici Mihai, Sârbulescu Petre, Stoican Vasile, „Noul Cod penal şi Codul penal anterior, prezentare comparativă”, Editura Politică, Bucureşti, 1968.
  • Dongoroz V., Kahane S., Oancea I., Fodor I., Iliescu N., Bulai C., Stănoiu R., Roşca V., „Explicaţii teoretice ale Codului penal român”, Vol. III, Partea specială, Editura Academiei, Bucureşti, 1971.
  • Dongoroz V., Kahane S., Oancea I., Fodor I., Iliescu N., Bulai C., Stănoiu R., Roşca V., „Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală - partea generală”, Editura Academiei, 1975.
  • Duculescu Victor, „Protecţia juridică a drepturilor omului  - mijloace interne şi internaţionale”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998.
  • Gheorghiu-Brădet Ion, „Drept penal român – partea specială”, vol. I, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1994.
  • Loghin Octavian, Filipaş Avram, „Drept penal român. Partea specială”, Casa de editură şi presă „Şansa” SRL, Bucureşti, 1992.
  • Loghin Octavian, Toader Tudorel, „Drept penal român, partea specială”, Editura Şansa S.R.L., Bucureşti, 1997.
  • Mateuţ Gh., Blag M., „Unele probleme privind distincţia dintre tentativa de omor şi vătămare corporală gravă prin punerea în primejdie a vieţii persoanei” în „Dreptul”, nr. 10-11/1993.
  • Mazilu Dumitru, „Drepturile omului – concept, exigenţe şi relaţii contemporane ”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000.
  • Micu Doina, „Garantarea drepturilor omului”, Editura ALL Back, Bucureşti, 1998.
  • Mitrache C., „Drept penal român – partea generală”, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Casa de editură şi presă „Şansa S.R.L.”, Bucureşti, 1997.
  • Mitrofan Nicolae, Zdrenghea Voicu, Butoi Tudorel, „Psihologie judiciară”, Casa de editură şi presă „Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1994.
  • Moroianu-Zlătescu Irina, „Drepturile omului”, Editura André, Bucureşti, 1993.
  • Nistorenu Gheorghe, Dobrinoiu Vasile, Boroi Alexandru, Pascu Ilie, Molnar Ioan, Lazăr Valerică, „Drept penal – partea specială”, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1999.
  • Oroveanu-Hanţiu A., „Drept penal special – Infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanei”, Vol. I, Editura SITECH – Craiova, 1998.
  • Predescu Ovidiu, „Convenţia Europeană a Drepturilor Omului – Implicaţiile ei asupra dreptului penal român”, Editura Lumina Lex, 1998.
  • Rădulescu M. Sorin, „Sociologia violenţei (intra)familiale – victime şi agresori în familie”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001.
  • Rătescu G.C., Ionescu-Dolj I., Perieţeanu Gr. I., Dongoroz V., Aznavorian H., Pop Traian, Papadopolu I. Mihail, Pavelescu N., „Codul penal Carol al II-lea adnotat”, vol. III, partea specială, Editura Librăriei SOCEC & Co., S.A., Bucureşti, 1937.
  • Scripcaru Gh., Terbancea M., „Patologie medico-legală”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
  • Stănoiu M. Rodica, Brezeanu O., Dianu T., „Tranziţia şi criminalitatea”, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1994.
  • Suceavă Ion, Viorel Marcu, Constantin Gh., „Omul şi drepturile sale”, Ministerul de Interne, Bucureşti, 1991.
  • Carmen Paraschiv, Drept procesual penal, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002,
  • Adrain Ştefan Tulbure, Angela Maria Tatu, Tratat de drept procesual penal, Editura All Beck, Bucureşti, 2001;
  • Vicent Berger, Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, IRDO, 1998
  • Ioan Vida, Drepturile omului în reglementări internaţionale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999.
  • ABC-ul drepturilor omului, SIRDO, Bucureşti, 1993.
  • Ovidiu Predescu, Convenţia europeană a drepturilor omului. Implicaţiile ei asupra dreptului penal român, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998.
  • Vasile Papadopol, „Curtea de Apel Bucureşti. Culegere de practică judiciară penală pe anul 1998”, Editura All Beck, Bucureşti, 1999.
  • Vasile Papadopol, „Curtea de Apel Bucureşti. Culegere de practică judiciară penală pe anul 1996”, Editura Holding Reporter, Bucureşti, 1996.

--------------------------------------------------------------------------------

Vrei mai multe informaţii despre acest subiect? Cumpără acum STUDIUL IN INTREGIME

CLICK AICI PENTRU A CUMPĂRA ACUM!

  

PREŢ - 6 EURO cu plata rapidă prin SMS!

NUMAI în reţelele ORANGE si VODAFONE

Studiul se livrează în format electronic, prin email, în termen de maxim 24 de ore de la efectuarea plăţii!

--------------------------------------------------------------------------------

Detalii tehnice ale studiului:

Autor Echipa www.studiijuridice.ro 
Anul elaborarii 2010
Pagini: 16
Detalii tehnice: Formatul paginii: A4; Font: Times New Roman; Dimensiune caractere - 12 pt.; Distanta intre randuri: 1.5
Diacritice-ă,â,ţ,ş: DA
Note de subsol: DA
Bibliografie: DA
Printabil: DA
Se distribuie in format: *.PDF sau *.DOC

Subscribe to comments feed Comentarii (0 postate)

total: | displaying:

Adauga un comentariu

  • Bold
  • Italic
  • Underline
  • Quote

Va rugam sa introduceti codul pe care il observati in imaginea de mai jos:

Captcha
Cărţi juridice Editura Nomina Le

Cărţi juridice Editura Nomina Lex

Cetatenia Europeana

Cetatenia Europeana

Libertatea de circulatie a persoanelor

Libertatea de circulatie a persoanelor

Actiunile in procesul penal

Actiunile in procesul penal

Probele in procesul penal

Probele in procesul penal

Pret: Lei (Ron) 25.00
 
Pret: Lei (Ron) 33.00
 
Pret: Lei (Ron) 32.00
 
Pret: Lei (Ron) 43.00
 
Theodor Mrejeru, Bogdan Mrejeru: Competenta in materie penala

Theodor Mrejeru, Bogdan Mrejeru: Competenta in materie penala

Exproprierea. Aspecte aspecte teoretice si jurisprudenta

Exproprierea. Aspecte aspecte teoretice si jurisprudenta

Reabilitarea - procedura speciala in procesul penal

Reabilitarea - procedura speciala in procesul penal

Organizarea si exercitarea profesiei de avocat (2010)

Organizarea si exercitarea profesiei de avocat (2010)

Pret: Lei (Ron) 24.00
 
Pret: Lei (Ron) 27.00
 
Pret: Lei (Ron) 27.00
 
Pret: Lei (Ron) 53.00
 
Drept civil. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept civil. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept procesual civil. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept procesual civil. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept penal. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept penal. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept procesual penal. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept procesual penal. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Pret: Lei (Ron) 85.00
 
Pret: Lei (Ron) 63.00
 
Pret: Lei (Ron) 85.00
 
Pret: Lei (Ron) 63.00
 
Codul de procedura civila

Codul de procedura civila

Legislatia profesiei de avocat

Legislatia profesiei de avocat

Codul civil roman

Codul civil roman

Codul de procedura penala

Codul de procedura penala

Pret: Lei (Ron) 13.00
 
Pret: Lei (Ron) 16.00
 
Pret: Lei (Ron) 33.00
 
Pret: Lei (Ron) 13.00
 
Codul familiei

Codul familiei

Codul muncii

Codul muncii

Codul penal roman

Codul penal roman

Uzucapiunea. Aspecte teoretice si jurisprudenta

Uzucapiunea. Aspecte teoretice si jurisprudenta

Pret: Lei (Ron) 9.00
 
Pret: Lei (Ron) 16.00
 
Pret: Lei (Ron) 20.00
 
Pret: Lei (Ron) 26.00
 

 

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO)

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO)

Institutiile Uniunii Europene conform Tratatului de la Lisabona

Institutiile Uniunii Europene conform Tratatului de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona

Contractul de franciza

Contractul de franciza

Pret: Lei (Ron) 24.00
 
Pret: Lei (Ron) 39.00
 
Pret: Lei (Ron) 26.00
 
Pret: Lei (Ron) 37.00
 
Contractul de Leasing

Contractul de Leasing

Taxele de timbru si timbrul judiciar

Taxele de timbru si timbrul judiciar

Expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara

Expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara

Codul de procedura civila in teste grila

Codul de procedura civila in teste grila

Pret: Lei (Ron) 15.00
 
Pret: Lei (Ron) 27.00
 
Pret: Lei (Ron) 25.00
 
Pret: Lei (Ron) 33.00
 
Judecata penala in prima instanta

Judecata penala in prima instanta

Politica Europeana de Vecinatate

Politica Europeana de Vecinatate

Organizarea si exercitarea profesiei de avocat (editia 2011)

Organizarea si exercitarea profesiei de avocat (editia 2011)

Pachet "Admitere Barou" (2010-2011)

Pachet "Admitere Barou" (2010-2011)

Pret: Lei (Ron) 29.00
 
Pret: Lei (Ron) 33.00
 
Pret: Lei (Ron) 59.00
 
Pret: Lei (Ron) 330.00
 
Drept Procesual Penal (Sinteze Admitere Barou), editia 2011

Drept Procesual Penal (Sinteze Admitere Barou), editia 2011

Drept Penal (Sinteze Admitere Barou), editia 2011

Drept Penal (Sinteze Admitere Barou), editia 2011

Tratat de drept procesual penal. Partea generala (editie 2011)

Tratat de drept procesual penal. Partea generala (editie 2011)

Taxele de timbru si timbrul judiciar

Taxele de timbru si timbrul judiciar

 

Pret: Lei (Ron) 63.00
 
Pret: Lei (Ron) 85.00
 
Pret: Lei (Ron) 49.00
 
Pret: Lei (Ron) 27.00
 
  • Email to a friend Email to a friend
  • Print version Print version
  • Plain text Plain text

Etichetat ca:

Drepturile omului, drept penal, Legea penala, infractiuni pedepsite de Codul penal

Apreciati acest articol

5.00
Lucrari de licenta

Lucrari.ro - Librarie On-Line

 

Administratie publica

Agricultura / Agronomie

Criminalistica

Drept bancar

Drept civil

Drept comercial

Drept comunitar

Drept constitutional

Dreptul familiei

Drept financiar - fiscal

Drept international privat

Drept international public

Dreptul muncii

Drept penal

Drept executional penal

Drept procesual civil

Drept procesual penal

Proprietate intelectuala

Dreptul sanatatii

Dreptul mediului

Drepturile omului

Drept roman

Istoria statului si dreptului

Psihologie judiciara

Religie

Sociologie juridica

Teoria generala a dreptului

Dreptul transporturilor

Teste grila: Organizarea si exercitarea profesiei de avocat (Testul Grila nr. 1)

1. Anchetarea abaterii săvârşite de un avocat pentru orice fapte care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei de avocat:
2. În scopul asigurării secretului profesional:
3. Contractul de asistenţă juridică:
4. Următoarele situaţii sunt specifice grupării cabinetelor individuale de avocaţi:
5. Avocaţii care profesează în România sub titlul profesional din statul membru de origine:
6. În cazul înstrăinării unui cabinet individual către un alt cabinet individual, contractele încheiate de transmiţător cu avocaţii stagiari salarizaţi în interiorul profesiei:
7. În societăţile civile profesionale hotărârile adunărilor generale:
8. Nu constituie forme asociative de exercitare a profesiei de avocat:
9. Este permisă încheierea unui contract de asistenţă juridică în care să se prevadă:
10. Nu are obligaţia de a păstra secretul profesional:
eXTReMe Tracker