Elaborarea politicii sectoriale in domeniul sanatatii
La începutul anului 1990, România se confrunta cu o rată a mortalităţii în creştere şi cu răspândirea bolilor necontagioase, în special a celor legate de stilul de viaţă şi de mediu. Această situaţie era agravată de dezechilibrele structurale din serviciile sanitare, care erau mai degrabă curative şi spitalizate, decât preventive şi localizate. Alocarea resurselor era efectuată într-un mod ineficient şi inechitabil ceea ce a condus la declinul din sistemul de finanţare.
Alte dificultăţi erau cauzate de supraspecializarea personalului, conceptul de medic generalist fiind aproape inexistent în primul set de reforme. Capacitatea de gestionare a sistemului sanitar era subdezvoltată. Privatizarea şi liberalizarea sectorului farmaceutic se desfăşura în afara unui cadru legal coerent şi într-un mod necontrolat, periclitând accesul populaţiei la medicamente.
Guvernul român a iniţiat un program de reforme a politicii în domeniul sănătăţii şi a sectorului sanitar în general care are la bază următorul principiu: serviciile de sănătate trebuie să fie un bun comun, accesibil tuturor cetăţenilor României, indiferent de posibilităţile materiale şi având la bază accesul liber şi echilibrat la serviciile sanitare.
Principalul obiectiv al reformei este să îmbunătăţească starea de sănătate a populaţiei prin reducerea numărului de boli uşor de prevenit, a frecvenţei şi gravităţii bolilor, asigurând:
- accesul egal la serviciile de sănătate;
- contribuţii generale la finanţarea sistemului sanitar;
- posibilitatea alegerii libere a medicilor de către pacienţi şi a pacienţilor de către medici;
- servicii sanitare eficiente;
- o corelare între finanţarea sectorului şi nivelul de dezvoltare economică;
- îmbunătăţirea capacităţii Ministerului Sănătăţii şi Familiei în dezvoltarea politicii de sănătate prin reducerea intervenţiei sale directe în administrarea directă a anumitor activităţi şi instituţii.
Reforma a fost, de altfel, impusă şi de Uniunea Europeană, în condiţiile în care România doreşte să adere la această organizaţie din 2007, obiectiv stabilit în cadrul Consiliului European de la Copenhaga din decembrie 2002. În acest sens, Capitolul 13 de negociere - “Politica socială şi ocuparea forţei de muncă”, include şi prevederi asupra sănătăţii publice. Capitolul 13 a fost închis provizoriu în 2002, România aliniindu-se astfel, la acquis-ul comunitar în domeniu.
În ceea ce priveşte programele desfăşurate în ţara noastră sunt de amintit Programul privind “Îmbunătăţirea eficienţei Sistemului român de supraveghere epidemiologică şi de control al bolilor transmisibile”, început în 2002, cu fonduri de cca. 4,866 milioane EURO.
Obiectivul programului este de a creşte eficienţa şi calitatea sistemului de monitorizare a principalelor boli contagioase pentru a putea detecta din timp orice apariţie a unei boli sau epidemii şi pentru a stabili măsurile de control specifice. Unul dintre obiectivele principale ale Ministerului este aderarea României la Reţeaua Comunitară pentru supravegherea epidemiilor.
Obiectivele specifice ale programului au fost:
- revizuirea legislaţiei existente în vederea consolidării cadrului Structurii Naţionale pentru Supravegherea, Controlul şi Prevenirea Bolilor Infecţioase;
- revizuirea modului de funcţionare, a structurii organizaţionale şi de finanţare a sistemului de supraveghere epidemiologică şi a sistemului de raportare, precum şi elaborarea unui Plan Naţional de Acţiune pentru supraveghere şi control;
- îmbunătăţirea sistemului naţional de raportare a bolilor infecţioase;
- implementarea unui sistem electronic compatibil pentru colectarea de date, în vederea viitoarei integrări în Uniunea Europeană (UE);
- evaluarea şi, dacă este cazul, îmbunătăţirea stării laboratoarelor de diagnosticare a bolilor infecţioase;
- îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe a specialiştilor epidemiologi, microbiologi, tehnicieni de laborator, al personalului implicat în sistemul de raportare, în promovarea sănătăţii şi în educaţia sanitară;
- stabilirea unei cooperări cu alte organisme naţionale şi laboratoare de referinţă din Uniunea Europeană.
În ceea ce priveşte programele comunitare, România a participat la mai multe asemenea programe destinate sectorului sanitar, precum: Combaterea cancerului, Promovarea sănătăţii, Campanii împotriva SIDA şi Dependenţa de droguri. Comisia Europeană a propus fuzionarea acestor programe şi a altor programe destinate acestui sector, în cadrul programului denumit Programul de “Acţiune Comunitară Publică”, program ce se derulează în perioada 2001-2006.
Dintre programele mai vechi în domeniu, amintim, în primul rând, Programul Phare 1991 pentru Restructurarea sistemului sanitar (cu un buget de 35 milioane de EURO) ce a avut drept scopuri aprovizionarea imediată cu medicamente de bază, dezvoltarea unei politici în domeniul consumului de droguri, furnizarea de echipamente, cursuri de instruire, sprijin pentru dezvoltarea serviciilor sanitare primare şi pentru înfiinţarea unui program naţional de transfuzii de sânge.
De asemenea, prin Programul de Asistenţă Tehnică Generală 1992 au fost alocate 1,5 milioane de EURO pentru continuarea asistenţei tehnice acordată Ministerului şi pentru implementarea unui proiect pentru furnizarea unor echipamente pentru păstrarea în condiţii de refrigerare a vaccinurilor şi desfăşurarea unor activităţi destinate grupurilor dezavantajate
Sprijinul a continuat cu Reforma finanţării sănătăţii 1997, cu un buget total de 4 milioane de EURO. Programul a acordat asistenţă Ministerului Sănătăţii în implementarea unui nou sistem de asigurări de sănătate şi în consolidarea structurilor şi a managementului sectorului sanitar. Programul a urmărit, de asemenea, aprofundarea descentralizării sistemului sanitar şi creşterea eficienţei şi eficacitate.
Programul a avut 3 componente destinate sprijinirii diferitelor aspecte ale reformei din sectorul sanitar din România, precum:
- reforma instituţională (1 milion de EURO), cu accent pe descentralizarea şi reorganizarea sistemului sanitar. Această componentă a fost destinată şi redefinirii funcţiilor şi atribuţiilor diferitelor instituţii cu activitate în sectorul sanitar (Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Casele judeţene de Asigurări de Sănătate, Colegiul Medicilor, etc.);
- reforma sistemului de finanţare a sectorului sanitar (1,5 milioane de EURO) care a avut ca obiective, consolidarea instituţională a caselor de sănătate nou create şi elaborarea cadrului legal necesar funcţionării optime a sistemului de asigurări de sănătate;
- alinierea legislativă din sectorul farmaceutic (1,5 milioane de EURO), având ca priorităţi: reglementări asupra pieţei medicamentelor, îmbunătăţirea calităţii sistemului de asigurare a produselor farmaceutice, crearea unei rezerve suficiente de sânge de bună calitate.
Programul a fost finalizat cu succes în noiembrie 2001.
Un alt programul a fost „Dezvoltarea capacităţii instituţionale a caselor de sănătate naţionale şi judeţene 1999”, cu un buget total de 1 milion EURO.
Acest program a reprezentat continuarea programului 1997 şi a fost conceput ca un program de înfrăţire instituţională (twinning). El s-a derulat în parteneriat cu instituţii similare din Germania şi a contribuit la creşterea eficienţei şi durabilităţii sistemului de asigurări de sănătate din România.
Principalele rezultate au fost:
- 1300 de persoane din managementul asigurărilor de sănătate au fost instruiţi în vederea optimizării procedurilor interne de administrare pentru colectarea de fonduri, management financiar, managementul resurselor umane şi relaţiile cu contractorii au fost îmbunătăţite şi perfecţionate metodologiile şi structurile de lucru;
- au fost dezvoltate structuri şi proceduri de decizie armonizate şi a fost îmbunătăţit sistemul operaţional din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi din cadrul Caselor judeţene de Asigurări de Sănătate;
- un specialist român a fost instruit în domeniul Medicina Bazata pe Dovezi şi al Evaluării Tehnologiilor Sanitare (ETS);
- înfiinţarea unei Unităţi de Coordonare pentru Formarea Continuă (UCFC) pentru sistemul asigurărilor de sănătate, operaţională la nivel naţional;
- a fost creată o Comisie ETS în România, pe baza propunerii elaborate în timpul derulării proiectului;
- a fost pus în aplicare un sistem de pregătire profesională la distanţă pe suport CD-ROM pentru personalul Caselor de Asigurări de Sănătate. A demarat ca proiect pilot şi a fost apoi extins la nivel naţional;
- a fost optimizată eficienţa operaţională a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate prin definirea clară a atribuţiilor şi prin armonizarea relaţiilor dintre instituţii;
- a fost creat un departament pentru “Politică şi strategie” pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi pentru cele judeţene.
România a participat, de asemenea, şi la alte programe comunitare pentru sectorul de sănătate, dintre care amintim:
- Promovarea sănătăţii (1996 - 2002), având ca obiectiv îmbunătăţirea standardului general de sănătate din UE şi prin încurajarea adoptării unui stil de viaţă sănătos. Acesta s-a realizat prin măsuri informare, educare şi formare profesională pe teme precum alimentaţia, consumul de alcool, tutun şi droguri, exerciţiul fizic, sănătate mintală, comportament sexual şi utilizarea medicamentelor;
- Combaterea cancerului (1996-2002), având ca obiective:
- prevenirea decesului prematur cauzat de cancer şi reducerea mortalităţii;
- promovarea calităţii vieţii prin îmbunătăţirea stării generale de sănătate;
- promovarea bunăstării populaţiei, în special prin minimizarea consecinţelor la nivel social ale cancerului.
- Dependenţa de droguri (1996-2002), program ce a vizat îmbunătăţirea sistemului de informare, educare şi instruire pentru a preveni dependenţa de droguri şi riscurile adiacente, în special la tineri şi la grupurile vulnerabile.
- Prevenirea SIDA şi a altor boli transmisibile (1996-2002), program având ca scop diminuarea răspândirii SIDA şi reducerea mortalităţii cauzate de boli transmisibile prin politici de cooperare, programe de prevenire şi activităţi de sprijin din partea ONG-urilor.
Reformele sistemului de sănătate se bazează pe principiile generale care se axează pe obţinerea unui acces mai mare, a unei eficiente şi calităţi mai ridicate şi a satisfacţiei maxime a beneficiarului. Deşi problemele specifice fac dificilă realizarea acestor principii, există un punct de pornire important pentru reforma ulterioară a sistemului medical. Principiile comune sunt:
- o clară separare a finanţării şi prestării, ca element de bază la introducerea concurenţei, transparenţei şi responsabilităţii în cadrul sistemului sănătăţii.
- descentralizarea responsabilităţii şi raportării manageriale de la centru până la nivelul la care managementul poate da cea mai adecvată replică necesităţilor consumatorului.
- elaborarea mecanismelor pieţei interne şi a schimbărilor în ceea ce priveşte rambursarea prestatorului pentru a asigura ca resursele să urmeze rezultatele tratării pacienţilor, şi nu invers.
- o mai mare responsabilitate faţă de pacienţi prin acordarea opţiunilor în ceea ce priveşte prestatorii şi utilizarea medicilor care practică medicina generală ca agenţi pentru luarea deciziilor de achiziţii în cadrul sistemului.
- urmărirea celui mai înalt nivel al calităţii asistentei şi valorii obţinute cu resursele disponibile în cadrul sistemului;
- definirea clară a unui pachet de bază de servicii care trebuie să fie garantate de către toate instituţiile;
- introducerea treptată a concurentei, atât în rândul prestatorilor publici de asistenţă medicală, cât şi între furnizorii publici şi privaţi;
- asigurarea unui grad înalt de flexibilitate pentru a permite variaţii în cadrul serviciilor locale, în vederea satisfacerii necesităţilor locale specifice, testării modelelor alternative de finanţare şi asigurare a schimbării strategiilor în cadrul procesului de reforma.
Rezultatele finale ale unui sistem de sănătate “reformat”, bazat pe principiile menţionate, vor consolida rolul de reglementare şi vor promova o separare distinctă a finanţării de prestare, introducând treptat concurenţa între furnizori şi reformând mecanismele de achitare pentru o mai bună ajustare a stimulentelor.
Rolul Guvernului este redirecţionat pentru a asigura că sectorul medical în ansamblu este structurat în vederea acordării tuturor serviciilor medicale efective din punct de vedere al costurilor şi a garanta furnizarea bunurilor publice.
Implementarea cadrului propus va solicita schimbări structurale, eforturi susţinute, voinţă politica şi asistenţă tehnică pentru realizarea implementării. O viziune comună asupra sistemului reformat constituie în continuare un element esenţial al procesului de reforma. Sistemele medicale evoluează spre o situaţie în care pot fi distinse câteva funcţii: rolul de coordonare al instanţei medicale, de finanţare, asigurare/achiziţionare şi prestare a serviciilor.
Orice iniţiative de reformă, mai rapidă sau mai lentă, trebuie să implice mandatarii în dezbaterile politice şi în procesul de reforma. Lipsa unei înţelegeri a obiectivelor reformei medicale de către autorităţile competente constituie un mijloc de intimidare în ceea ce priveşte eforturile reformatoare ulterioare. Se cere de întreprins mai multe eforturi şi în vederea implicării prestatorilor şi beneficiarilor de asistenţă medicală în procesul reformei.
Furnizarea informaţiilor şi organizarea campaniilor educaţionale, coordonarea directă şi promovarea consiliilor bazate pe comunitate vor constitui elemente importante la garantarea succesului reformei.
Un element principal în ceea ce priveşte elaborarea unui cadru coerent de reforma va consta în schimbarea implicării Guvernului. Guvernul trebuie să se axeze pe asigurarea faptului că sistemul medical în ansamblu să fie structurat în aşa mod încât să asigure accesul populaţiei la servicii medicale eficace din punct de vedere al costurilor, în loc să se concentreze asupra acordării directe a tuturor serviciilor.
Aceasta va necesita ca sectorul public să perfecţioneze coordonarea instituţiilor existente şi a finanţării sectorului sănătăţii, să consolideze parteneriate cu sectorul privat şi să îmbunătăţească reglementarea stimulentelor la toate nivelurile sistemului. Rolul Guvernului va deveni tot mai important în contextul unui sistem care luptă pentru acordarea unui acces universal şi a unui cadru durabil şi unificat de finanţare.
În acelaşi timp, reformele în curs de desfăşurare trebuie să continue în sferele de descentralizare, creare a funcţiei de achiziţii, creşterea rolului consumatorilor în cadrul comunităţii, reducerea inegalităţii la alocarea resurselor şi sporire a stimulentelor pentru prestatori în vederea obţinerii unei valorificări mai eficiente a banilor.
Factorii responsabili de elaborarea politicilor trebuie să elaboreze o viziune comună a sistemului reformat. Multe reforme medicale au fost limitate.
Viitorul reformei sectorului medical din România depinde de o strategie de reformă care îşi adaptează în mod dinamic ritmul sau spre a profita de capacitatea instituţională existentă şi de structura schimbărilor sistematice pentru ridicarea eficientei, nivelelor calităţii şi satisfacţiei beneficiarului. În acelaşi timp, factorii responsabili de elaborarea politicilor trebuie să motiveze economia politică a reformei pentru echilibrarea intereselor cu o sincronizare şi strategie adecvate.
Cărţi juridice Editura Nomina Lex
Email to a friend
Print version
Plain textApreciati acest articol
Adauga un comentariu