Legea aplicabila separatiei de corp
Condiţiile separaţiei de corp sunt supuse legii care reglementează efectele căsătoriei (respectiv şi privind divorţul)aşa cum rezultă din prevederile art. 23 din Legea nr. 105 din 1992[1].
Se consideră[2] că aceeaşi lege arată dacă soţii pot cere separaţia de corp, deşi din redactarea textului menţionat s-ar putea înţelege că se aplică o altă lege, textul precizând că în cazul în care soţii sunt în drept să ceară separaţia de corp, condiţiile acesteia sunt reglementate de art. 20 din Legea nr. 105/1993.
De asemenea, efectele separaţiei de corp sunt supuse aceleiaşi legi.
Aspectele de drept procesual privind separaţia de corp sunt supuse legii forului.
Legea română nu cunoaşte separaţia de corp ca instituţie juridică[3].
Separaţia de corp a fost introdusă în unele legislaţii catolice ca substitut al divorţului, iar în altele fiinţează paralel cu aceasta.
Codul civil italian, până în 1975, cunoştea doar separaţia de corp nu şi divorţul[4].
Legea elveţiană supune separaţia de corp aceloraşi reguli ca şi divorţul[5].
În dreptul francez, cu unele excepţii, subordonează efectele separaţiei de corp aceloraşi norme ca şi divorţul.
Dintre aceste excepţii cele mai importante sunt următoarele[6]:
- art. 299 C. civ. fr.: separaţia de corp nu desface căsătoria dar pune capăt obligaţiei de coabitare;
- art. 301 C. civ. fr.: în caz de deces al unui soţ, celălalt soţ îşi conservă drepturile pe care legea le acordă soţului supravieţuitor…soţii pot include în convenţia lor o renunţare la drepturile succesorale;
- art. 302 C. civ. fr.: separaţia de corp antrenează întotdeauna separaţia bunurilor;
- art. 303 C. civ. fr.: separaţia de corp lasă să subziste obligaţia de ajutor; hotărârea care o pronunţă sau o hotărâre posterioară fixeaxă o pensie alimentară care se acordă soţului în nevoie;
- art. 306 C. civ. fr.: la cererea unuia dintre soţi, hotărârea de separaţie de corp este convertită de plin drept în hotărâre de divorţ, atunci când separaţia de corp a durat trei ani.
--------------------------------------------------------------------------------
[1] A se vedea Ion P. Filipescu, Drept internaţional privat, p. 182; Adrian Pricopi, Augustin Fuerea, Drept internaţional privat, Editura Acatmai, Bucureşti, 1999, p. 151; Dragoş-Alexandru Sitaru, Drept internaţional privat, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p. 343 şi urm; Ovidiu Ungureanu, Călina Jugastru, Manual de drept internaţional privat român, Editura Argonaut, Cluj Napoca, 1998, p. 195.
[2] A se vedea Ion P. Filipescu, Drept internaţional privat, p. 182.
[3] Sistemul francez în această materie a fost profund remaniat prin legea din 13 ianuarie 1972 ale cărei dispoziţii au fost inserate în noile art. 311-14 şi 318-18 ale Codului civil (Code civil, Dalloz, 1980-81, p. 202, 203). André Lucas, Code civil, Ed. Litec, 27, place Dauphine, 75001 Paris (Chapitre IV - De la séparation de coprs; Chapitre IV Le divorce et la séparation de coprs).
[4] A se vedea Ovidiu Ungureanu, Călina Jugastru, op. cit., p. 195.
[5] Art. 59-65 din Legea elveţiană de drept internaţional privat.
[6] Art. 296-309 C. civ. fr.
Cărţi juridice Editura Nomina Lex
Email to a friend
Print version
Plain text
Apreciati acest articol
Adauga un comentariu