Functiile Parlamentului in sistemul constitutional romanesc
Raţiunea de a fi a unui parlament este aceea de a acţiona. Altminteri, parlamentul rămâne doar decorul unor parlamentări terne, inutile şi iritante. Produs al voinţei generale şi forma de exprimare a acestei voinţe, parlamentul trebuie să acţioneze în sensul ei.
Funcţiile semnifică rolul parlamentului, iar procedurile constituţionale sunt mijloacele tehnice, constituite ca atare, pentru îndeplinirea rolului său.
Parlamentul are o triplă misiune, inerentă democraţiei: informarea, controlul, legiferarea. Există şi puncte de vedere care consideră că ar fi suficient să se vorbească despre “rolul legislativ” al parlamentului şi despre “rolul său politic” (informarea şi angajarea răspunderii guvernului).
Principale funcţii ale parlamentului sunt următoarele: reprezentarea, recrutarea personalului guvernamental şi a altor persoane care urmează să îndeplinească unele prerogative, determinarea cadrului general al politicii externe, declanşarea procedurii judiciare faţă de anumite persoane, informarea, controlul, deliberarea[1].
Toate funcţiile parlamentului interacţionează. Separarea lor este, aşadar, artificială şi are o valoare exclusiv didactică. Bunăoară, prin unele dintre procedurile de informare se exercită şi controlul, eficacitatea controlului şi a deliberării presupune informare, iar valoarea deliberării se măsoară prin control.
Parlamentul îndeplineşte o funcţie de reprezentare: el este “organul reprezentativ suprem al poporului român”. Altfel spus, Parlamentul este “purtătorul de cuvânt al Naţiunii”. În acest sens, sunt deplin edificatoare dispoziţiile cu valoare de principii cuprinse în art. 2, alin. 1 din Constituţie: “suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative ... „.
Aceeaşi idee a reprezentării o constituie fundamentul “mandatului” Camerelor şi al parlamentarilor.
Parlamentul, în condiţiile prevăzute de Constituţie şi de alte legi, îndeplineşte funcţia de recrutare a unora dintre funcţionarii publici sau a altor persoane învestite cu prerogative publice. Astfel, prin votul de încredere, el învesteşte membrii Guvernului; fiecare Cameră numeşte câte 3 membri în Curtea Constituţională; Camerele reunite numesc Avocatul Poporului; şi numeşte membrii Curţii de Conturi; Camerele, în şedinţă comună, numesc pe directorul Serviciului Român de Informaţii etc.
Funcţia de direcţionare a politicii externe, pe care majoritatea covârşitoare a parlamentelor contemporane o îndeplinesc, a fost multă vreme rezervată în exclusivitate executivului, sub motivul că “diplomaţia nu aparţine poporului”. Ea este însă şi trebuie să fie una din funcţiile oricărui parlament. Pentru ilustrarea prerogativelor parlamentare în realizarea funcţiei de direcţionare a politicii externe, este de subliniat că el ratifică unele dintre tratatele internaţionale şi îşi constituie o comisie specială de politică externă cu semnificative atribuţii.
Funcţia judiciară a Parlamentului este explicit dimensionată prin câteva prerogative: încuviinţarea reţinerii, arestării, percheziţionării sau trimiterii în judecată a parlamentarului; punerea sub acuzare a Preşedintelui României, pentru înaltă trădare; solicitarea urmăririi penale a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.
Încercând o enumerare a funcţiilor exercitate de Parlamentul României, aceste sunt următoarele:
- funcţia legislativă constând în adoptarea legilor;
- stabilirea direcţiilor principale ale activităţii social-economice;
- alegerea, formarea, avizarea formării, numirea sau revocarea unor autorităţi statale;
- controlul parlamentar;
- conducerea în politica externă;
- organizarea şi funcţionarea proprie[2].
Concluzia care trebuie reţinută în finalul acestor considerente este aceea că Parlamentul are şi trebuie să aibă un rol deosebit în sistemul statal. De aceea şi competenţa sa (împuternicirile) trebuie să răspundă necesităţii de a crea condiţiile exprimării voinţei poporului care l-a ales şi care-l reprezintă direct, nemijlocit.
Atribuţiile parlamentului sunt specifice înfăptuirii, la cel mai înalt nivel, , a conducerii statale. Astfel, funcţiile parlamentului sunt funcţii de conducere, sunt funcţii deliberative. Fiind ales direct de către cetăţeni, prin vot, el reprezintă voinţa poporului şi are dreptul să exercite cele mai importante drepturi ale acestuia, să exercite puterea poporului.
--------------------------------------------------------------------------------
[1] Pentru aceste aspecte a se vedea Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, vol. II, op. cit., p. 273 şi urm.
[2] A se vedea Ioan Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Vol. II, Editura Actami, Bucureşti, 1995, p. 107 şi urm.
Cărţi juridice Editura Nomina Lex
Email to a friend
Print version
Plain text
Apreciati acest articol
Adauga un comentariu