Politica europeana de vecinatate – principii, obiective, puncte forte, limite
Valul de extindere a Uniunii Europene (UE) spre zona Europei central-răsăritene din 2004 şi 2007 a adus în centrul atenţiei nu doar necesitatea UE de a-şi reforma cadrul instituţional şi de a-şi revizui anumite politici la nivel intern, ci şi reînnoirea modalităţilor de abordare a relaţiilor sale externe, în principal cu statele aflate acum în imediata sa vecinătate.
Uniunea Europeană a delimitat strict regimul relaţiilor cu noua sa vecinătate, lansând în 2003 conceptul de Europă extinsă - Vecinătate, transformat mai apoi în Politica Europeană de Vecinătate în 2004 (prin Documentul de Strategie adoptat), aceasta fiind prima formă înnoită de politică externă a Uniunii Europene după extinderea acesteia spre centrul şi estul Europei.
Politica europeană de vecinătate (PEV) vizează ţări precum: Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Liban, Libia, Maroc, Siria, Tunisia şi Autoritatea Palestiniană (Procesul Barcelona); Moldova, Ucraina, Belarus; precum şi Armenia, Azerbaidjan şi Georgia.
În cadrul PEV, politică inter-piloni, aspectele interguvernamentale continuă să fie pregnante, pornind de la influenţa statelor membre în apariţia şi promovarea conceptului, în definirea obiectivelor şi a instrumentelor concrete de funcţionare până la demersurile de promovare a variantelor de consolidare a PEV, determinate cu precădere de interese naţionale.
Politica Europeană de Vecinătate urmăreşte în fapt apropierea statelor vecine partenere sudice şi răsăritene de valorile şi standardele europene. Intenţia de transfer a normelor Uniunii Europene inclusiv asupra regiunilor învecinate, deşi nu reprezenta un obiectiv declarat al PEV, devine treptat un rezultat al implementării prevederilor acestei politici.
Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare la data de 1 decembrie 2009, recunoaşte importanţa relaţiilor Uniunii Europene cu statele din proximitate, subliniind posibilitatea UE de ‘a dezvolta relaţii privilegiate cu ţările învecinate, în vederea stabilirii unui spaţiu de prosperitate şi bună vecinătate’ şi ‘de a încheia acorduri speciale cu drepturi şi obligaţii reciproce şi posibila realizare a unor acţiuni în comun’.
La nivel comunitar, există o preferinţă clară pentru abordarea bilaterală, diferenţiată în cadrul politicii europene de vecinătate, componenta regională şi multilaterală dezvoltându-se gradual, odată cu apariţia noilor iniţiative: Parteneriatul Estic şi Uniunea pentru Mediterana.
Obiectivele pe care şi le propune PEV, de creare a unui spaţiu de prosperitate şi valori comune, bazat pe un grad sporit de integrare economică, relaţii comerciale privilegiate, cooperare politică, culturală consolidată urmează câteva principii clare: diferenţiere (fiecare stat va fi tratat, conform propriilor progrese, conform propriilor nevoi specifice şi propriilor priorităţi), progresivitate (ţările partenere PEV vor beneficia de noi stimulente/avantaje pe măsură ce fac dovada îndeplinirii obiectivelor de reformă economică şi politică), asumarea în comun a responsabilităţilor şi condiţionalitate.
Printre punctele forte ale politicii europene de vecinătate, se pot enumera: oferta substanţială, nu în exclusivitate economică; abordarea diferenţiată, ce determină progrese mai rapide în cazul anumitor state partenere; complexitatea instrumentelor financiare utilizate; componenta multilaterală în continuă dezvoltare - complementară celei preponderent bilaterale a planurilor de acţiune puse în practică.
Pe de altă parte, elemente precum neomogenitatea statelor partenere, neimplicarea acestor state în procesul decizional al UE, bugetul alocat - criticat a fi mult sub necesităţile reale ale statelor partenere, caracterul relativ ambiguu al ofertei UE în condiţiile inexistenţei unui calendar concret stabilit constituie o parte din limitele politicii de vecinătate. În acelaşi sens, se pune sub semnul îndoielii măsura în care aceste ţări partenere se vor angaja pe calea reformelor economice şi politice, în absenţa rezultatului final al perspectivei aderării la UE. Abordarea diferenţiată rămâne singura soluţie pentru a implementa eficient PEV într-un mediu atât de eterogen. Stimulente precum accesul sporit la Piaţa Internă a UE şi liberalizarea treptată a circulaţiei persoanelor constituie principalele avantaje pe care statele partenere PEV le anticipează, solicită şi promovează totodată în cadrul derulării politicii.
Cărţi juridice Editura Nomina Lex
Email to a friend
Print version
Plain textApreciati acest articol
Adauga un comentariu