Home | Referate / Articole juridice | Drept civil | Obiectul contractului de donatie

Obiectul contractului de donatie

By
Font size: Decrease font Enlarge font

În dreptul nostru, în privinţa obiectului contractului de donaţie se aplică regulile comune privind obiectul actului juridic civil:

- să fie în circuitul civil (art. 963 C. civ.);

- să fie determinat sau determinabil (art. 948 şi 964 C. civ.);

- să existe sau să poată exista în viitor;

- să fie posibil;

- să fie licit şi moral.

Obiect al contractului de donaţie îl pot forma atât bunurile mobile, cât şi cele imobile, atât prezente, cât şi viitoare. Dintre bunurile viitoare nu pot forma obiectul donaţiei succesiunile nedeschise  potrivit art. 702 şi 965 C. civ. Dacă bunul donat este un bun individual determinat, atunci donatorul trebuie să aibă calitatea de proprietar. Donaţia lucrului altuia, nu este posibilă fiind nulă absolut, întrucât ar contraveni principiului irevocabilităţii[1].

Dacă încheierea contractului este însoţită, precedată sau urmată de încheierea unui alt contract (cu participarea unei alte persoane străine de donaţie), trebuie să se stabilească corect ce se donează – quid donat, adică obiectul donaţiei, pentru ca soluţionarea problemelor de drept specifice contractului de donaţie (capacitate, revocare, reducţiune etc.) să nu se răsfrângă asupra celuilalt contract cu privire la care reglementările în materie de donaţie nu sunt incidente.

Dacă donaţia are ca obiect un imobil, cerinţele de formă trebuie să fie respectate în toate cazurile, iar nu numai în cazul terenurilor (art. 2 alin. 1  din Titlul X „Circulaţia juridică a terenurilor” din Legea nr. 247/2005). În ceea ce priveşte publicitatea imobiliară, înscrierea în cartea funciară nu afectează validitatea contractului[2].

Reguli speciale sunt reglementate în unele acte normative cu caracter special. Astfel, de exemplu, Legea nr. 282 din 5 octombrie 2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană, precum şi asigurarea calităţii şi securităţii sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice[3] prevede la art. 4 lit. c) că donarea de sânge este un act voluntar, anonim şi neremunerat. Acest act normativ stabileşte cadrul legal privind activitatea de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană. Tot astfel, prevederi referitoare la donaţii regăsim şi în Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii[4].

Trebuie subliniat că legislaţia noastră în acest domeniu a fost aliniată cu aquis-ul comunitar. Astfel, putem aminti prevederile Directivei 2003/63/CE a Comisiei din 25 iunie 2003[5] de modificare a Directivei 2001/83/CE a Parlamentului European şi Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la produsele medicamentoase de uz uman[6], prevederile cuprinse în Directiva nr. 2004/23/CE a Parlamentului European şi a Consiliului de la 31 martie 2004 privind asigurarea unor standarde de calitate şi siguranţă a donaţiilor, a achiziţiilor, a testărilor, a procesării, a conservării, a stocării şi a distribuirii celulelor şi ţesuturilor umane[7] şi prevederile Directivei 2005/62/CE din 30 septembrie 2005 de punere în aplicare a Directivei 2002/98/CE[8] a Parlamentului European şi a Consiliului privind standardele şi specificaţiile comunitare referitoare la un sistem de calitate pentru unităţile de transfuzie sangvină Jurnalul Oficial nr. L 256/2005[9].

 

--------------------------------------------------------------------------------

[1] În practica judiciară s-a reţinut că donaţia bunului altuia este nulă absolută, însă pentru lipsa cauzei – Curtea de Apel Suceava, decizia nr. 88/2000 - P. Perju, Sinteză teoretică a jurisprudenţei Curţii de Apel Suceava în domeniul dreptului civil (Semestrul I/2000), în Revista Dreptul nr. 12/2000, p. 88.

[2] Francis Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Vol. III, ediţia a IV-a, 2007, p. 191.

[3] Legea nr. 282 din 5 octombrie 2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană, precum şi asigurarea calităţii şi securităţii sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 915 din 13 octombrie 2005; Ordonanţa de Urgenţă nr. 7 din 16 februarie 2006 pentru modificarea Legii nr. 282/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 163 din 21 februarie 2006 şi aprobată prin Legea nr. 434 din 27 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 973 din 5 decembrie 2006.

[4] Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 372/28 aprilie 2006, aşa cum a fost modificată prin OUG nr. 72/2006, OUG nr. 88/2006, OUG nr. 106/2006, Legea 120/2007, Legea 264/2007, OUG nr. 90/2007, Legea 281/2007.

[5] Adoptată la Bruxelles, 25 iunie 2003

[6] Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European şi Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la produsele medicamentoase de uz uman publicată în Jurnalul Oficial nr.  L 311, 28.11.2001, p. 67. Cerinţele de calitate cu privire la donatorii umani şi la analiza donaţiilor de materiale de bază pentru produsele medicamentoase pe bază de plasmă sunt prevăzute de Directiva 2002/98/CE de stabilire a standardelor de calitate şi siguranţă pentru colectarea, testarea, prelucrarea, depozitarea şi distribuirea sângelui uman şi a componentelor sanguine şi de modificare a Directivei 2001/83/CE.

[7] Directiva nr. 2004/23/CE a Parlamentului European şi a Consiliului de la 31 martie 2004 privind asigurarea unor standarde de calitate şi siguranţă a donaţiilor, a achiziţiilor, a testărilor, a procesării, a conservării, a stocării şi a distribuirii celulelor şi ţesuturilor umane, publicată în Jurnalul Oficial L 102, p. 48- 58

[8] Publicată în Jurnalul Oficial nr. L 33, 8.2.2003, p. 30.

[9] Directiva 2005/62/CE din 30 septembrie 2005 de punere în aplicare a Directivei 2002/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind standardele şi specificaţiile comunitare referitoare la un sistem de calitate pentru unităţile de transfuzie sangvină Jurnalul Oficial nr. L 256/2005, p. 41 - 48

Subscribe to comments feed Comentarii (0 postate)

total: | displaying:

Adauga un comentariu

  • Bold
  • Italic
  • Underline
  • Quote

Va rugam sa introduceti codul pe care il observati in imaginea de mai jos:

Captcha
Cărţi juridice Editura Nomina Le

Cărţi juridice Editura Nomina Lex

Cetatenia Europeana

Cetatenia Europeana

Libertatea de circulatie a persoanelor

Libertatea de circulatie a persoanelor

Actiunile in procesul penal

Actiunile in procesul penal

Probele in procesul penal

Probele in procesul penal

Pret: Lei (Ron) 25.00
 
Pret: Lei (Ron) 33.00
 
Pret: Lei (Ron) 32.00
 
Pret: Lei (Ron) 43.00
 
Theodor Mrejeru, Bogdan Mrejeru: Competenta in materie penala

Theodor Mrejeru, Bogdan Mrejeru: Competenta in materie penala

Exproprierea. Aspecte aspecte teoretice si jurisprudenta

Exproprierea. Aspecte aspecte teoretice si jurisprudenta

Reabilitarea - procedura speciala in procesul penal

Reabilitarea - procedura speciala in procesul penal

Organizarea si exercitarea profesiei de avocat (2010)

Organizarea si exercitarea profesiei de avocat (2010)

Pret: Lei (Ron) 24.00
 
Pret: Lei (Ron) 27.00
 
Pret: Lei (Ron) 27.00
 
Pret: Lei (Ron) 53.00
 
Drept civil. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept civil. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept procesual civil. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept procesual civil. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept penal. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept penal. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept procesual penal. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Drept procesual penal. Sinteze - Ed. a II-a, 2010

Pret: Lei (Ron) 85.00
 
Pret: Lei (Ron) 63.00
 
Pret: Lei (Ron) 85.00
 
Pret: Lei (Ron) 63.00
 
Codul de procedura civila

Codul de procedura civila

Legislatia profesiei de avocat

Legislatia profesiei de avocat

Codul civil roman

Codul civil roman

Codul de procedura penala

Codul de procedura penala

Pret: Lei (Ron) 13.00
 
Pret: Lei (Ron) 16.00
 
Pret: Lei (Ron) 33.00
 
Pret: Lei (Ron) 13.00
 
Codul familiei

Codul familiei

Codul muncii

Codul muncii

Codul penal roman

Codul penal roman

Uzucapiunea. Aspecte teoretice si jurisprudenta

Uzucapiunea. Aspecte teoretice si jurisprudenta

Pret: Lei (Ron) 9.00
 
Pret: Lei (Ron) 16.00
 
Pret: Lei (Ron) 20.00
 
Pret: Lei (Ron) 26.00
 

 

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO)

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO)

Institutiile Uniunii Europene conform Tratatului de la Lisabona

Institutiile Uniunii Europene conform Tratatului de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona

Contractul de franciza

Contractul de franciza

Pret: Lei (Ron) 24.00
 
Pret: Lei (Ron) 39.00
 
Pret: Lei (Ron) 26.00
 
Pret: Lei (Ron) 37.00
 
Contractul de Leasing

Contractul de Leasing

Taxele de timbru si timbrul judiciar

Taxele de timbru si timbrul judiciar

Expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara

Expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara

Codul de procedura civila in teste grila

Codul de procedura civila in teste grila

Pret: Lei (Ron) 15.00
 
Pret: Lei (Ron) 27.00
 
Pret: Lei (Ron) 25.00
 
Pret: Lei (Ron) 33.00
 
Judecata penala in prima instanta

Judecata penala in prima instanta

Politica Europeana de Vecinatate

Politica Europeana de Vecinatate

Organizarea si exercitarea profesiei de avocat (editia 2011)

Organizarea si exercitarea profesiei de avocat (editia 2011)

Pachet "Admitere Barou" (2010-2011)

Pachet "Admitere Barou" (2010-2011)

Pret: Lei (Ron) 29.00
 
Pret: Lei (Ron) 33.00
 
Pret: Lei (Ron) 59.00
 
Pret: Lei (Ron) 330.00
 
Drept Procesual Penal (Sinteze Admitere Barou), editia 2011

Drept Procesual Penal (Sinteze Admitere Barou), editia 2011

Drept Penal (Sinteze Admitere Barou), editia 2011

Drept Penal (Sinteze Admitere Barou), editia 2011

Tratat de drept procesual penal. Partea generala (editie 2011)

Tratat de drept procesual penal. Partea generala (editie 2011)

Taxele de timbru si timbrul judiciar

Taxele de timbru si timbrul judiciar

 

Pret: Lei (Ron) 63.00
 
Pret: Lei (Ron) 85.00
 
Pret: Lei (Ron) 49.00
 
Pret: Lei (Ron) 27.00
 
  • Email to a friend Email to a friend
  • Print version Print version
  • Plain text Plain text

Etichetat ca:

donatie, probleme juridice privind donatia, contractul de donatie, donatii, obiectul contractului de donatie, donatia bunului altuia

Apreciati acest articol

5.00
Lucrari de licenta

Lucrari.ro - Librarie On-Line

 

Administratie publica

Agricultura / Agronomie

Criminalistica

Drept bancar

Drept civil

Drept comercial

Drept comunitar

Drept constitutional

Dreptul familiei

Drept financiar - fiscal

Drept international privat

Drept international public

Dreptul muncii

Drept penal

Drept executional penal

Drept procesual civil

Drept procesual penal

Proprietate intelectuala

Dreptul sanatatii

Dreptul mediului

Drepturile omului

Drept roman

Istoria statului si dreptului

Psihologie judiciara

Religie

Sociologie juridica

Teoria generala a dreptului

Dreptul transporturilor

Teste grila: Organizarea si exercitarea profesiei de avocat (Testul Grila nr. 1)

1. Anchetarea abaterii săvârşite de un avocat pentru orice fapte care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei de avocat:
2. În scopul asigurării secretului profesional:
3. Contractul de asistenţă juridică:
4. Următoarele situaţii sunt specifice grupării cabinetelor individuale de avocaţi:
5. Avocaţii care profesează în România sub titlul profesional din statul membru de origine:
6. În cazul înstrăinării unui cabinet individual către un alt cabinet individual, contractele încheiate de transmiţător cu avocaţii stagiari salarizaţi în interiorul profesiei:
7. În societăţile civile profesionale hotărârile adunărilor generale:
8. Nu constituie forme asociative de exercitare a profesiei de avocat:
9. Este permisă încheierea unui contract de asistenţă juridică în care să se prevadă:
10. Nu are obligaţia de a păstra secretul profesional:
eXTReMe Tracker