Organizarea unui flagrant. Aspecte generale
Cu ocazia constatării infracţiunii flagrante, organele de urmărire penală trebuie să manifeste maximum de discernământ juridic, să respecte cu stricteţe dispoziţiile legale.
Aceasta presupune că organele de urmărire penală, fiind sesizate despre pregătirea ori săvârşirea unei fapte penale, trebuie să recurgă la constatarea infracţiunii flagrante numai în situaţia când nu există altă modalitate pentru întreruperea ei. Este interzis ca acestea să determine o persoană să săvârşească sau să continue comiterea unei fapte penale, în scopul obţinerii unor probe de vinovăţie[1]. Ori de câte ori există posibilităţi de prevenire a unei fapte antisociale, organele de urmărire penală au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a împiedica săvârşirea ei, făcând din munca de prevenire o latură fundamentală a activităţii lor, asigurând acesteia un caracter ofensiv, permanent şi multilateral.
În cazul infracţiunilor spontane, constatarea acestora în flagrant este obligatorie. La infracţiunile constatate în mod spontan, cum ar fi: furturi din buzunare, ultraje contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, infracţiuni săvârşite la regimul circulaţiei pe drumurile publice, la regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase sau substanţelor toxice şi stupefiante şi altele, nu se poate pune problema desfăşurării unor activităţi pregătitoare. Pentru asigurarea unei activităţi de constatare calificate şi eficiente, în astfel de situaţii, se impune existenţa unor servicii de intervenţie bine organizate, precum şi instruirea temeinică a tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea în teren.
În vederea constatării în flagrant a infracţiunii, atunci când nu există altă posibilitate de întrerupere a activităţii ilicite trebuie să se desfăşoare, aşa cum vom arăta în continuare, o temeinică activitate pregătitoare de organizare a flagrantului[2].
--------------------------------------------------------------------------------
[1] A se vedea art. 68 alin. 2 C. proc. pen.
[2] Constantin Aioniţioaie, Vasile Bercheşan, Ion Eugen Sandu, “Cercetarea infracţiunilor flagrante”, în “Tratat de tactică criminalistică“, Editura Carpaţi, 1992, p. 293 şi urm.
Cauti un material mai amplu despre infractiunile flagrante?
Îţi recomandăm LUCRAREA DESPRE CONSTATAREA INFRACTIUNILOR FLAGRANTE
sau poate te interesează un
REFERAT despre urmărirea şi judecarea infracţiunilor flagrante...
Cărţi juridice Editura Nomina Lex
Email to a friend
Print version
Plain textApreciati acest articol
Adauga un comentariu