A A A

Publicitatea imobiliara. Structura cartilor funciare

 

EXTRAS:

 

Existenţa unui sistem de publi­citate imobiliară este determinată de necesitatea cunoaşterii situaţiei precise a bunurilor imobile, atât din punctul de vedere al elementelor lor de identificare cât şi, mai ales, al aspectelor juridice interesând titularii dreptului de proprietate, tran­sferurile de proprietate având ca obiect aceste bunuri, existenţa desmembrămintelor de proprietate sau a unor sarcini care le grevează etc. În alţi termeni, prin publicitate imobiliară se înţelege totalitatea mijloacelor juridice prin care se evidenţiază situaţia materială şi juridică a imobilelor în mod public pentru a se ocroti circuitul lor civil. În acest mod se asigură securitatea juridică statică, respectiv cea referitoare la existenţa şi păstrarea drepturilor patrimoniale valabil dobândite şi cea dinamică, vizând circulaţia acestor drepturi, de la naşterea şi până la stingerea lor.

În funcţie de sistemul de publicitate utilizat, înscrierile în registrele de publicitate imobiliară au ca efect opozabilitatea faţă de terţi a drepturilor dobândite de părţi sau chiar dobândirea lor ca urmare a îndeplinirii formalităţilor de publicitate imobiliară, interesele protejate astfel aparţinând titularilor drepturilor supuse publicităţii, terţilor, dar şi autorităţilor administrative, din raţiuni fiscale sau legate de amenajarea teritoriului.

Organizarea publicităţii imobiliare urmăreşte mai multe scopuri. Astfel, ea oferă o mai mare siguranţă a drepturilor reale existente şi a transmisiunii acestor drepturi prin aducerea la cunoştinţa terţilor a situaţiei juridice a acestor bunuri. De asemenea ea constituie o evidenţă clară a tuturor bunurilor imobile.

Realizarea unui sistem de publicitate imobiliară este nu numai necesară, dar şi relativ uşor de înfăptuit, datorită aşezării fixe şi existenţei unor elemente precise de identificare a bunurilor imobile. În cazul bunurilor mobile, care prin definiţie sunt lipsite de o aşezare fixă în spaţiu, iar adesea şi de elemente de identificare, reali­zarea unui asemenea sistem este mult mai dificilă şi în privinţa celor mai multe dintre acestea, chiar imposibilă. Pentru cele mai multe dintre bunurile mobile nici nu se simte necesitatea publicităţii, care ar putea constitui chiar o frână în calea rapidităţii ce trebuie să caracterizeze circulaţia lor juridică. Prin excepţie, există situaţii în care şi în privinţa bunurilor mobile se regăsesc unele dintre cerinţele care au impus crearea instituţiei publicităţii imobiliare. Este cazul navelor fluviale şi maritime, care fac obiectul unui sistem de publicitate distinct, iar mai recent, al bunurilor mobile care fac obiectul garanţiilor reale mobiliare, destinate să asigure îndeplinirea unei obligaţii civile sau comerciale născute din orice contract încheiat între persoane fizice sau juridice.


Vrei mai multe informaţii despre acest subiect? Cumpără acum STUDIUL IN INTREGIME

CLICK AICI PENTRU A CUMPĂRA ACUM! 


 PREŢ - 6 EURO cu plata rapidă prin SMS!

NUMAI în reţelele ORANGE si VODAFONE


 Studiul se livrează în format electronic, prin email, în termen de maxim 24 de ore de la efectuarea plăţii!


Detalii tehnice ale studiului:

Autor ECHipa www.studiijuridice.ro
Anul elaborarii 2008
Pagini:

14

Detalii tehnice: Formatul paginii: A4; Font: Times New Roman; Dimensiune caractere - 12 pt.; Distanta intre randuri: 1.5
Note de subsol:

DA

Diacritice-ă,â,ţ,ş:

DA

Note de subsol:

DA

Bibliografie: DA
Printabil: DA
Se distribuie in format: *.PDF
Optiune de copiere COPY/PASTE Activa  [puteţi copia parti din conţinut în vederea realizării unor referate, studii, articole etc. personalizate după obiectivele dvs.]

 

Comments

 
eXTReMe Tracker