Proprietatea colectivă a ginţii - ager gentilicus constituia prima formă de proprietate asupra pământului pe care au cunoscut-o romanii.

Deci, în epoca prestatală a Romei pământul, ca principal mijloc de producţie, se afla în proprietatea colectivă a ginţii. Dacă proprietatea apare tot aşa de veche ca şi omenirea, apropriaţiunea individuală nu s-a manifestat de la început, decât pentru mobile, iar forma cea mai îndepărtată în timp a proprietăţii funciare a constituit-o aceea a proprietăţii colective.

          Ca mărturie a existenţei proprietăţii colective a ginţii stau numeroasele urme lăsate în formele de transmitere a proprietăţii, precum şi în formele care erau necesare pentru intentarea acţiunii de revendicare - acţiune care sancţiona dreptul de proprietate (ex. mancipaţiunea era cel mai vechi mod de dobândire a proprietăţii şi achizitorul - cel ce dobândea trebuia să ţină lucrul cu mâna fapt care se putea întâmpla cu privire la sclavi, dar nu şi la pământ sau la case).

Potrivit textelor autorilor latini şi greci, în epoca prestatală, proprietatea era colectivă cu excepţia a două iugăre de pământ care se aflau în proprietatea familială[1]. Printr-o interpretare contrară s-ar putea ajunge la concluzia că cele două iugăre de pământ au fost atribuite de către Romulus, cu titlu de proprietate privată. Dar, în realitate, prin reforma atribuită lui Romulus, pământurile au fost repartizate numai cu titlu de proprietate familială, ca formă mai evoluată proprietăţii primitive[2].

În De re rustica, Verro vorbeşte despre atribuirea  celor două iugăre de pământ fără să precizeze ce regim s-a aplicat celorlalte fonduri. În altă lucrare însă, Varro se referă la expres la împărţirea întregului teritoriu al Romei între cele trei triburi fondatoare[3].

Dionis din Halicarnas afirma că Romulus ar fi împărţit teritoriul Romei în 30 de loturi, atribuind fiecărei curii o suprafaţă de pământ[4]

Din cele arătate se observă că Varro vorbeşte de o împărţire între triburi, iar Dionis din Halicarnas vorbeşte despre o împărţire pe curii. Deşi, în aparenţă, cele două texte se contrazic, în realitate ele se susţin şi se completează reciproc[5].

În continuare vom analiza unele dintre aspectele legate de urmele lăsate de proprietatea colectivă asupra mancipaţiunii, asupra formelor cerute pentru revendicarea unui lucru şi asupra sistemului succesiunii legale.

Mancipaţiunea, cel mai vechi mod de dobândire a proprietăţii (modul originar de transmitere la romani), care presupunea ca accipiens să ţină cu mâna lucrul, în calitate de dobânditor. Aceasta se putea face şi în privinţa sclavilor sau a animalelor şi asupra altor bunuri mobile, dar fireşte nu se putea aplica la lucrurile imobile[6].

Aşadar, în epoca apariţiei mancipaţiunii nu se cunoştea proprietatea privată asupra pământului şi caselor, ci numai asupra bunurilor moile, deoarece numai asemenea lucruri puteau fi aduse în faţa martorilor şi ţinute cu mâna de către achizitor.

Acţiunea în revendicare - sacramentum in rem (în epoca veghe) avea loc printr-o acţiune a legii, or formula acestei acţiuni a legii necesita prezenţa lucrului în faţa magistratului. Din faptul că pământul nu putea fi înstrăinat, rezultă că proprietatea asupra pământului nu exista decât sub forma colectivă (gentilică), deci trebuie să se admită că aceste lucruri nu erau obiect de proprietate privată, pentru că dacă bunurile imobile ar fi fost obiect de proprietate privată, forma originară a revendicării ar fi fost astfel elaborată încât să fie aplicabilă şi în cazul lor. Când un trib se instala într-un loc, terenurile, pădurile, păşunile aparţineau tuturor; pământul se lucra în comun şi fiecare lua câte o parte din recoltă.