Economiile dezvoltate de astăzi sunt, pe de o parte, produsul mecanismelor pieţei şi, pe de altă parte, prelungirea funcţiilor pe care statul, de-a lungul timpului, le-a revendicat în ceea ce priveşte acţiunea politică în societate. De altfel, baza funcţională a acestor economii este asigurată, în general, de principiile care guvernează manifestarea procesului de piaţă, iar organismele statului îndeplinesc un rol complementar, de a suplini şi de a susţine mecanismele pieţei.

Funcţionarea oricărei economii se bazează pe o anumită arhitectură instituţională, care este, în mare parte, rezultatul acţiunii guvernului în societate. Viaţa individului în societate este rezultatul general al unui anumit sistem de reguli la originea cărora se găseşte statul, prin intermediul deciziilor politice. Este vorba atât de instituţiile politice externe (constituţia, principiul separării puterilor în societate, regimul electoral etc.), care definesc şi structurează funcţionarea sistemului politic, cât şi de instituţiile economice, legale şi juridice (drepturile de proprietate, legislaţia, codurile comerciale etc.) care stabilesc limitele acţiunii umane în societate.

Recunoaşterea status-quo-ului etatist al oricărei societăţi contemporane oferă justificarea tematică şi ştiinţifică pentru analiza rolului statului şi a sectorului public.

Necesitatea studierii sectorului public derivă din faptul că acesta desemnează, în mod necesar, mijlocul instituţional prin care guvernul se implică în viaţa socială.

În prezent, nu există economie în care sectorul public să nu se regăsească, direct sau indirect, mai mult sau mai puţin, între factorii care influenţează şi orientează acţiunile indivizilor, în general, şi activitatea economică, în particular.

În contextul globalizării – intensificarea schimburilor externe şi creşterea mobilităţii factorilor de producţie – sistemele economice sunt predispuse la anumite adaptări şi chiar la schimbări (instituţionale şi organizaţionale) de amploare.

Intensificarea competiţiei internaţionale este consecinţa firească a inovaţiilor tehnologice şi organizaţionale. Acestea au produs creşterea mobilităţii pe plan internaţional a persoanelor şi bunurilor, dezvoltarea fără precedent a comunicaţiilor, prin reducerea costurilor de tranzacţie. În noile circumstanţe, oportunităţile pieţei externe sunt mult mai mari şi valorificarea lor devine mult mai avantajoasă.