În Italia este consacrat sistemul bicameral.

Camera Deputaţilor se alege prin vot universal şi direct, cuprinzând 630 de deputaţi, repartizarea mandatelor efectuându-se între circumscripţii în raport de numărul alegătorilor, după cum urmează: 475 de deputaţi sunt aleşi cu majoritatea voturilor în cadrul unor circumscripţii uninominale (75% din locuri), iar ceilalţi 155 prin scrutin de listă, în cadrul unor circumscripţii multinominale, în baza sistemului reprezentării proporţionale.

Senatul cuprinde 315 senatori, aleşi pe bază regională, în mod proporţional cu populaţia acestor regiuni, 9 senatori numiţi de Preşedintele Republicii şi 2 membri de drept (foşti Preşedinţi au Republicii).

Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pe timp de cinci ani, în caz de război durata acestora putându-se însă prelungi prin lege.

Fiecare Cameră adoptă hotărâri cu majoritatea absolută a membrilor; şedinţele sunt publice, deşi există posibilitatea ca anumite şedinţe să nu fie deschise participării publicului. Deliberările fiecărei Camere şi ale Parlamentului nu sunt valabile decât în prezenţa majorităţii membrilor lor, urmând să fie aprobate de majoritatea celor prezenţi, în afara cazurilor când Constituţia prevede o majoritate specială. Nici un membru al Parlamentului nu poate fi urmărit pe cale judiciară pentru opiniile sau voturile exprimate în exercitarea funcţiilor sale. Fără autorizarea Camerei de care aparţine, nici un membru al Parlamentului nu poate fi nici acţionat în justiţie pe motiv penal, nici arestat sau privat în vreun fel de libertatea sa, nici supus unei percheziţii personale sau domiciliare, în afara cazurilor de flagrant delict care solicită în mod obligatoriu mandatul sau ordinul de arestare.

O autorizaţie asemănătoare este necesară pentru arestarea sau reţinerea în detenţie a unui membru al Parlamentului în cazul executării unei hotărâri judecătoreşti, chiar irevocabile.

Iniţiativa legilor aparţine Guvernului, fiecărui membru al Camerelor, cât şi organelor şi organizaţiilor care au fost investite cu această prerogativă printr-o lege constituţională. Poporul exercită iniţiativa legilor prin intermediul propunerii de legiferare prezentată de către cel puţin 50.000 electori, însoţită de un text redactat pe articole.

După adoptare, legile sunt promulgate de preşedintele Republicii, în termen de cel mult o lună. O procedură specifică este aceea a referendumului popular. Se recurge la referendum popular pentru a se decide asupra abrogării totale sau parţiale a unei legi ori a unui act cu valoare de lege, atunci când acest lucru este cerut de 500.000 electori sau de cinci consilii regionale. Nu se admite referendumul pentru legile fiscale şi de buget, de amnistie şi de absolvire de o pedeapsă, de împuternicire pentru ratificarea tratatelor.