Organizarea si exercitarea profesiei de AVOCAT 
CONTRACTUL DE FRANCIZA
Abonează-te la newsletter-ul nostru completând adresa ta de email în căsuţa de mai jos
O noutate în peisajul societăţilor comerciale româneşti o reprezintă Grupurile de Interes Economic (GIE), care împrumută o serie din caracteristicile societăţilor comerciale, în special a celor de persoane. Astfel, în cadrul grupului de interes economic, rolul primordial îl joacă membrii grupului, nu capitalul. În consecinţă, una dintre trăsăturile Grupului de interes economic o constituie răspunderea nelimitată şi solidară a membrilor faţă de obligaţiile grupului. De asemenea, regimul drepturilor conferite membrilor în baza deţinerii părţilor de interes, precum şi motivele de dizolvare a grupului sunt similare celor prevăzute pentru societăţile de persoane.
Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în anul 2007, nu cuprinde o definiţie a societăţii comerciale, ceea ce impune trimiterea la dispoziţiile Codului civil care reglementează contractul de societate, adică societatea civilă. Aceste dispoziţii legale, întregite cu unele elemente cuprinse în Legea nr. 31/1990 permit definirea societăţii comerciale. De subliniat este faptul că în dreptul nostru Codul civil defineşte prin art. 1491 societatea civilă în sensul de contract de societate.
Contractul de societate are următoarele elemente esenţiale care îl deosebesc de alte contracte: fiecare asociat se obligă să pună în comun o valoare patrimonială (aport); asociaţii se obligă să desfăşoare împreună o activitate care constituie obiectul societăţii; toţi asociaţii participă la realizarea şi împărţirea beneficiilor.
Pornind de la definiţia dată societăţii de art. 1491 C. civ., majoritatea autorilor de specialitate definesc societatea civilă ca fiind contractul prin care două sau mai multe persoane „se obligă, fiecare faţă de celelalte, să pună în comun aportul lor material şi/sau de muncă spre a constitui un fond şi să desfăşoare împreună o activitate în vederea atingerii unui scop patrimonial comun, foloasele sau pierderile fiind împărţite între ele”. Pe de altă parte, societatea comercială poate fi definită ca o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate şi beneficiind de personalitatea juridică, în care asociaţii se înţeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerţ, în scopul realizării şi împărţirii beneficiilor rezultate.
Potrivit Legii nr. 31/1990 aşa cum a fost modificată şi completată republicată, o societate comercială, indiferent de forma ei juridică poate fi administrată de unul sau mai mulţi administratori. Pluralitatea de administratori este instituţionalizată în cazul societăţii pe acţiuni, în sensul că este organizată sub forma unor organe colegiale: consiliu de administraţie şi comitet de direcţie.
În primul rând trebuie subliniat că sediul legal în materie îl constituie Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 302 din 24 octombrie 2005, prin Legea nr. 441 din 27 noiembrie 2006; prin Legea nr. 516 din 29 decembrie 2006 şi prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 82 din 28 iunie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi a altor acte normative incidente.
Analizând toate cele exprimate în literatura de specialitate, putem defini contractul de leasing ca fiind operaţia juridică prin care o persoană (de obicei o societate specializată în acest scop) cumpără un bun spre a-l închiria unei alte persoane numită utilizator (care în mod obişnuit este tot o întreprindere), care la sfârşitul contractului de locaţie are un drept de opţiune între trei posibilităţi, şi anume: de a continua contractul de locaţie, de a-l rezilia ori de a cumpăra bunul respectiv contra unui preţ convenit în aşa fel încât să se ţină seama, cel puţin în parte, de vărsăminte efectuate cu titlul de chirie (adică de amortizarea bunului pe această cale şi deci de valoarea lui reziduală.
Franciza este un ansamblu de drepturi de proprietate industrială sau intelectuală privind mărci, firme, desene şi modele industriale, drepturi de autor, know-how sau brevete de invenţii sau inovaţii destinate a fi exploatate pentru vânzarea de produse şi prestarea de servicii de către utilizatorii finali. Într-o altă definiţie, contractul de franciză este acordul prin care francizorul acordă altei persoane denumită francizat, în schimbul unei compensaţii financiare directe sau indirecte, dreptul de a exploata o franciză în scopul comercializării unor produse şi/sau servicii determinate.
Sediul materiei judecării litigiilor comerciale îl constituie art. 7201-72010 C. proc. civ. care alcătuiesc Capitolul XIV introdus în Cod prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 138/2000. Astfel, adaptându-se necesităţii dezvoltării relaţiilor economice specifice economiei de piaţă, care impun soluţionarea cu promptitudine a litigiilor în materie comercială, noua modificare a Codului de procedură civilă a prevăzut introducerea unei proceduri speciale şi în această materie. Potrivit art. 7201 C. proc. civ., în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte (alin. 1).
Clauzele generale (necesare) sunt stipulaţiile contractuale ce au caracter esenţial pentru calificarea raportului obligaţional ca realitate juridică, pentru definirea naturii juridice a contractului şi a conţinutului său economic[1]. Aceste clauze pot privi, spre exemplu, identificarea părţilor şi a reprezentanţilor lor autorizaţi, conţinutul economic al operaţiunii comerciale realizată prin contract, unele aspecte referitoare la executarea acestuia, dreptul ce-i este aplicabil şi jurisdicţia competentă să soluţioneze eventualele diferende dintre partenerii contractuali[2]. Sfera clauzelor esenţiale cuprinde atât stipulaţii contractuale în absenţa cărora contractul nu ar putea exista ca act juridic valabil perfectat[3], cât şi clauze prin care se configurează realitatea economică creată prin contract şi, totodată, mijloacele juridice considerate de părţi ca fiind necesare pentru protejarea şi conservarea acestei realităţi.
Ansamblul drepturilor şi obligaţiilor stipulate de părţile contractante constituie conţinutul contractului de comerţ internaţional. În toate lucrările de specialitate s-a subliniat importanţa conţinutului contractelor de comerţ internaţional[1]. Astfel, s-a atras atenţia că, orice contract de comerţ internaţional trebuie să îndeplinească toate condiţiile de valabilitate ale unui contract, aşa cum este acesta reglementat de dreptul comun intern conform legii aplicabile în speţă, în măsura în care nu-şi găseşte aplicarea un drept uniform în materie[2]. Cunoaşterea şi analizarea conţinutului contractului de comerţ internaţional pune în evidenţă trăsăturile sale specifice, deosebirile prin care acest tip de contract se distinge de celelalte tipuri de contracte.
jurisprudenţiale şi legislative. Toate, însă, au drept numitor comun ideea că franciza este o relaţie simbiotică între francizor şi francizat, caracterizată prin faptul că ambele părţi depind unul de celălalt, dar, totodată rămân independenţi unul faţă de celalalt din punct de vedere juridic. Codul deontologic elaborat de Federaţia Europeană de Franchising - care grupează Belgia, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Suedia, Ţările de Jos - defineşte franciza ca fiind un: „sistem de comercializare a produselor şi/sau serviciilor şi/sau tehnologiilor, bazat pe colaborare strânsă şi continuă între întreprinderi distincte şi independente sub aspect juridic şi financiar-francizor şi francizat“, iar contractul de franciză ca fiind acel: „acord de voinţe, prin care francizorul autorizează în scris pe francizat schimbul unei contribuţii financiare să utilizeze firma şi/sau marca produselor /sau serviciilor, know-how-ul şi alte drepturi de proprietate intelectuală, sus-ţinut prin aportul continuu de asistenţă comercială şi/sau tehnică în cadrul şi pe durata contractului“.
În dreptul anglo-american nefiind reglementate contractele de mandat şi de comision, intermedierea are loc prin instituţia “agency”. Prin „agency” se înţelege raportul ce se stabileşte în temeiul împuternicirii date de o persoană, principal, unei alte persoane, agent, care acceptă să acţioneze în numele său. Raporturile juridice de „agency” se pot realiza şi prin simpla înţelegere (agreement) nu numai neapărat prin contract, deşi aceasta este calea utilizată în activitatea practică. Prin contractul de agenţie o persoană numită agent se obligă să acţioneze în contul unei alte persoane numită principal sau patron. Contractul de agenţie se încheie prin acordul părţilor, unde agentul trebuie să aibă o împuternicire reală sau acest acord poate rezulta dintr-o prezumţie legală care se deduce din conduita părţilor. Împuternicirea agentului este aparentă fiind creată de conduita principalului faţă de terţ
După mai multe runde de negocieri, a fost adoptată de către Institutul Naţiunilor Unite pentru Drept Internaţioal Privat (UNIDROIT) Convenţia asupra contractului internaţional de factoring, Ottawa, 1998. Potrivit acestei Convenţii[1], contractul internaţional de factoring este actul prin care o parte, denumită furnizor, cesionează (de bună voie sau în virtutea unei obligaţii) unei alte părţi, denumită factor, creanţe rezultate din vânzări de mărfuri (cu excepţia acelora destinate uzului personal, familial sau domestic) sau rezultate din prestări de servicii.
Avocat Roxana Paliţă - Libertatea de a contracta in obligatiile comerciale, Colectia "Studii de dreptul afacerilor", © 2007-2008, studiijuridice.ro
Comerţul electronic (e-commerce) şi cumpărăturile on-line reprezintă unul dintre motivele principale pentru care oamenii folosesc Internetul. Comerţul electronic cuprinde orice tranzacţie financiară care are loc în reţea; cumpărăturile on-line implică, de regulă, folosirea unui site web specializat în care se găseşte un catalog cu produsele companiei. Utilizatorii Internetului pot să găsească produsul dorit şi apoi să încheie tranzacţia online completând într-un formular electronic adresa, datele cardului de credit şi informaţiile pentru expediere. Cel mai mare obstacol pe care companiile l-au avut de depăşit pentru a-şi comercializa on-line bunurile a fost asigurarea clienţilor că datele pe care le introduc în formularul electronic sunt confidenţiale. Pentru aceasta, cele mai multe site-uri comerciale legitime folosesc un site web care criptează informaţiile legate de cardurile de credit. Pe plan internaţional, se poate verifica reputaţia companiei contactând o serie de site-uri specializate cum sunt Better Business Bureau (Oficiul Companiilor de încredere), la adresa www.bbb.org, sau National Information Center (Centrul Naţional de Informare asupra Fraudelor).
ionela2010-01-14 21:18 |
am nevoie de un manual in care se trateaza in mod deosebit contractul international de leasing cu exemple , etc |
|---|---|
gabriel2009-06-09 21:44 |
Inchiderea existentiala a firmelor |
elena2009-05-22 14:47 |
m-ar interesa o lucrare ptr drept comercial, cu tema sistemul unitar si cel dualist in societatile comerciale. |
anca2009-03-10 16:00 |
buna ziua sunt anca, in primul rînd va multumesc de atentia acordata mesajului meu. am avansat destul de bine in studiul contractului de distributie in drept rômân, teoria e terminata insa intîlnesc o alta problema relativa la jurisprudenta contractuala. Am cumparat revista comerciala 2008 insa temele pe care le tratez nu sunt abordate diversele documente pe care am reusit sa pun mîna sunt teorice insa nu practice. Directorul meu de memoriu e friand de acest type de exemplu concret si codul comercial si civil român nu sunt structurate ca aici cu trimiteri la jurisprudenta actuala. le-am cuparat insa codul civil pe care l-am primit cuprinde in general jurisprudenta pina 1924 cu foarte putine exemple recente in ceea ce priveste formatia, viata si extinctia contractului de exemplu. codul comercial retine rar exemple de jurisprudenta si din cite am inteles ea se developa in exterior .am fost pe situl de la curtea de casatie insa in acest domeniu nu e foarte bogat am incerncat curtile de apel insa fara prea multe rezultate. puteti sa ma ajutati din punctul asta de vedere. poate sunt situri in românia ca aici legifrance care regrupa jurisprudenta curtii de casatie? |
[Administrator]2008-12-26 12:28 |
Sarbatori fericite, ANCA! In legatura cu problema ta, nu am acum posibilitatea de a-ti da mai multe informatii, pentru ca suntem intr-o minivacanta de Craciun, insa reincepem activitatea de pe 5 ianuarie si promit ca o sa caut pentru tine materiale de documentare pe tema solicitata! [Avocat Eduard Dragomir, administrator www.studiijuridice.ro] |
fine anca loredana2008-12-26 12:21 |
buna ziua, Sunt studenta in master drept in franta "cariera judiciara" anul 4 si prepar un memoriu pe tema "studiul contractelor de distributie in drept romin" problema e ca nu stiu cum sa cumpar carti in rominia si sa vine in franta nici ce carti trebuie sa cumpar pentru a trata tema care ma intereseaza. puteti sa ma ajutati din punctul asta de vedere? aveti carti sau articole pe care le pot cumpara sau consulta? mutumesc mult pe raspuns SARBATORI FERICITE ! |
[Administrator]2008-12-23 08:36 |
In cei peste 10 ani de activitate, in baza noastra de date am strans peste 10.000 de studii, articole si lucrari care insa din motive de timp nu sunt postate inca pe site. DACA DORITI CEVA SPECIAL CARE NU ESTE PE SITE-ul NOSTRU COMPLETAŢI MAI JOS TITLUL LUCRARII CAUTATE SI VOM INCERCA SA O PUBLICAM URGENT! |